Filme Sahia proiectate în licee
https://www.ziarulmetropolis.ro/filme-sahia-proiectate-in-licee/

Pentru al doilea an la rând, Asociaţia One World Romania aduce, în mai multe licee, filme documentare de scurt-metraj produse de Studioul Alexandru Sahia. Selecţia de anul acesta are ca temă copilul ca „resursă naţională” şi reprezentarea copilăriei în filmele produse de studio în perioada 1960-1989.

Un articol de Petre Ivan|2 noiembrie 2016

În perioada 3-11 noiembrie 2016, Asociația One World Romania, în cadrul proiectului „Recuperarea patrimoniului de film documentar românesc” și prin intermediul programului One World Romania la Școală, aduce filme produse la Studioul Alexandru Sahia în mai multe licee din țară.

Seria proiecțiilor debutează la Târgu Neamț, unde a fost realizat chiar unul dintre filmele selectate și continuă la București, în liceele: Colegiul Național „Sf. Sava”, Colegiul Național „Ion Creangă”, Colegiul Național „Spiru Haret” și Colegiul Național „Matei Basarab”. Scurtmetrajele selectate sunt: Școala de la Meri (1964, Jean Popovici/Sergiu Huzum), Adolescența (1970, Florica și Paul Holban), Sedință cu părinții (1980, Paula și Doru Segall), Absolvenții (1985, Paula și Doru Segal) și Pe malul Ozanei (1984, Copel Moscu).

„Alexandru Sahia” a fost studioul de film documentar al României socialiste. Vreme de aproape patru decenii (1950-1989), a funcţionat pe baza unui mandat politic de imersie în realitatea socialistă.

Producţia studioului a inclus o varietate de genuri factuale, de la jurnalul de actualităţi la documentarul de autor şi de la filmul de propagandă politică la filme turistice sau industriale.

Astăzi, când memoria socială a comunismului combină mai multe registre iar parte dintre imaginile produse de studio sunt frecvent reciclate în mediile sociale pe filieră nostalgică, proiectul invită liceenii să vizioneze și să discute – în compania cercetătoarei Adina Brădeanu – filmele studioului Sahia ca punct de pornire pentru formarea unei imagini proprii, mai nuanțate, asupra temei puse în discuție și, în general, a istoriei recente a României.

Foto: Filme Sahia proiectate în licee – facebook

11
/08
/17

Ediția cu numărul șase a Festivalului de Film Horror și Fantastic Lună Plină a început joi, 10 august. Filmul de deschidere, norvegianul Casa, o poveste cu război și exorcizări, a rulat la grădina Melies. „Este cel mai puțin formal festival pe care îl organizăm și asta ne place cel mai tare. În fiecare an pare că o luăm de la capăt cu organizarea lui, iar această improvizație ne bucură: Lună Plină este cel mai liber festival posibil”, a spus directorul festivalului, Oana Giurgiu.

09
/08
/17

În acest final de săptămână, nimeni nu mai doarme în Biertan. De joi până duminică, între 10 și 13 august, cât ține ediția cu numărul șase a Festivalului de Film Horror & Fantastic Lună Plină, somnul este o activitate tangențială și pur facultativă.

09
/08
/17

Michel Franco a fost recompensat, luni, 7 august, cu Trofeul ANONIMUL pentru contribuția sa la frumusețea cinematografiei universale. ANONIMUL 14 se desfășoară în perioada 7—13 august la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.

07
/08
/17

Cea de-a 14-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL propune publicului proiecții speciale și concerte de calitate.

06
/08
/17

CRONICĂ DE FILM Un nou film-şoc al teribilistului regizor austriac Ulrich Seidl, „Safari”, despre practicile de vânătoare ale omului occidental în savana africană. Un documentar riscant, care expune fără menajamente, printr-o regie elaborată, caracterul grotesc al unei astfel de pasiuni.

04
/08
/17

Cea de-a zecea ediție a festivalului de scurt-metraj Filmul de Piatra și-a desemnat câștigătorii. La categoria Ficțiune, marele câștigător a fost comedia Când afară ninge în regia lui Conrad Mihail Mericoffer, care ilustrează eforturile unui tânăr cuplu de-a pune în funcțiune liftul blocului în care locuiesc, împotriva voinței unei șefe de scară zgârcite.

04
/08
/17

“Cred că am devenit, astăzi, persoana care mi-am dorit să fiu. Am învăţat că, indiferent cât de mult suferi, lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta. Am învăţat că trebuie să te desparţi de cei dragi prin cuvinte calde. S-ar putea să fie ultima oară când îi vezi… Am învăţat să iubesc ca să pot fi iubită!” - Cezara Dafinescu. Una dintre cele mai îndrăgite doamne ale teatrului românesc împlineşte, astăzi, 69 de ani.

03
/08
/17

În puțin peste o săptămână va începe a șasea ediție a Festivalului de Film Horror & Fantastic Lună Plină, care va avea loc între 10 și 13 august, la Biertan, județul Sibiu. Pe parcursul celor patru zile, cinefilii vor avea parte de o selecție terifiantă de 13 lungmetraje, 19 scurtmetraje și un cine-concert.

03
/08
/17

La 25 de ani de la infiintare si la peste 250 de filme artistice le lung metraj realizate in aceasta perioda, Castel Film are placerea de a va anunta o premiera in istoria filmului! Serialul de televiziune “Comrade Detective” produs de catre compania Americana A24 (Channing Tatum) pentru platforma Amazon Prime va avea premiera mondiala pe 4 august. Pentru inceput serialul va fi disponibil doar in SUA, Marea Britanie, Australia si Noua Zeelanda.

Pagina 90 din 267« Prima...102030...8889909192...100110120...Ultima »