CRONICĂ DE FILM Prima parte a unui „jurnal” despre ediţia din acest an a Festivalului „Les Films de Cannes à Bucarest” – câteva observaţii despre surprizătorul documentar „Cow”, al britanicei Andrea Arnold.
Un articol de Ionuţ Mareş|27 octombrie 2021
Ce idee năstruşnică a avut Andrea Arnold pentru cel mai nou film al ei. Cineasta britanică realizează un documentar despre o vacă şi viţelul ei. Într-o epocă în care marea majoritate a filmelor de non-ficţiune abordează subiecte sociale şi politice, regizoarea din UK vine cu un subiect aparent anacronic.
Totuşi, chiar dacă întregul film este, formal, o imersiune în existenţa celor două animale, „Cow” este, indirect, şi un comentariu despre consumerism. Andrea Arnold pare să pornească de la o întrebare simplă, la al cărei răspuns nu avem timp sau chef să ne gândim: Ce e în spatele unuia din cele mai obişnuite produse alimentare de pe masa noastră – laptele?
Cineasta se opreşte la o fermă, iar de acolo alege ca „protagonistă” o vacă (dintre câteva zeci), pe care o urmărim între două momente când aduce pe lume câte un viţel, pentru ca apoi, din cauza unor probleme, să devină dispensabilă.
Andrea Arnold îşi aplică şi aici stilul naturalist, care în acest caz înseamnă că aparatul este în permanenţă foarte aproape de animal, pe care îl filmează de la nivelul său. Uneori, camera este atât de insistentă, încât este lovită cu capul sau cu piciorul de vacă (inedit mod de a se sparge atât de celebrul al patrulea perete).
Sigur, obiectivul este de a ne face să empatizăm cât mai mult posibil cu Luna şi cu viţelul ei, să înţelegem viaţa lor de animale închise, al căror unic scop este de a fi utile omului.
E multă suferinţă în acest documentar, însă nu din cauză că animalele ar fi supuse unor rele tratamente de femeile şi bărbaţii de la fermă, pe care îi vedem şi îi auzim doar răzleţ şi ale căror chipuri aproape nici nu apar în cadru. Oamenii îşi fac doar treaba, pe alocuri chiar cu afecţiune.
Suferinţa vine din însăşi existenţa de vaci de sacrificiu a acestor fiinţe blânde şi frumoase. Aşa că gestul cineastei de a filma de aproape, fără vreun comentariu în voice-over, unul din cele mai familiare şi, de aceea, mai puţin observate animale domestice, dar atât de trebuincioase confortului nostru zilnic, nu are cum să nu emoţioneze.
Apoi, dorinţa de a ne reîmprospăta privirea, scoţând o poveste plină de sens dintr-un subiect cât se poate de banal, e valoroasă cinematografic.
Filmul reafirmă impetuos, dacă îmi este permis un clişeu, miracolul vieţii: pentru asta, e suficient să privim tristeţea vacii atunci când e separată definitiv de viţelul său sau bucuria cu care aleargă, alături de celelalte, spre câmpul pe care va fi lăsată să pască, pentru câteva clipe de libertate.
„Cow” va fi distribuit în România de Independenţa Film.
