#FilmeDeCannes. „Titane” – Exotic, dar nu şi răscolitor
https://www.ziarulmetropolis.ro/filmedecannes-titane-exotic-dar-nu-si-rascolitor/

CRONICĂ DE FILM Premiat cu Palme d`Or la Cannes, „Titane” îşi trage seva din spiritul vremii şi încearcă să arunce o privire şi în viitor. Subiectele sale sunt fluiditatea genurilor şi aliajul dintre corp şi maşinărie.

Un articol de Ionuţ Mareş|7 noiembrie 2021

Mi-e uşor să înţeleg de ce juriul de la Cannes a premiat „Titane” cu Palme d`Or, deşi nu e cel mai bun film din competiţie. Sau, în orice caz, nu e printre favoritele mele (care sunt alea? – filmele lui Nadav Lapid şi Apichatpong Weerasethakul, câştigătoare ex aequo ale Premiului Juriului).

Este doar al doilea lungmetraj al regizoarei franceze Julia Ducournau, după excelentul „Raw”, debutul său din 2016 (care s-a văzut şi în România, la regretatul Festival NexT).

Filmul lasă impresia că aduce un aer proaspăt, însă nu atât prin felul în care avansează scenariul, cât mai mult prin temele pe care le ridică şi prin amestecul de genuri (parţial, e ceea ce s-a întâmplat şi cu „Parasite”, un alt film controversat premiat cu Palme d`Or).

„Titane” îşi trage seva din spiritul vremii şi încearcă să arunce o privire şi în viitor – e plăcut să vezi când unele dezbateri de idei ale momentului, una fiind cea despre identitatea sexuală, capătă o expresie cinematografică atât de neaşteptată, din afara esteticii realiste.

În acest caz, subiectele sunt fluiditatea genurilor şi aliajul dintre corp şi maşinărie, două teme importante ale prezentului, care ar oripila destui intelectuali publici conservatori din România.

Alexia, protagonista jucată de Agathe Rousselle, e femeie şi bărbat, adolescent şi adult, om şi maşină, călău şi victimă, atrăgătoare şi repulsivă. Şi e aleasă să aducă pe lume omul viitorului.

Însă toate astea nu ar fi suficient de stimulante fără o formă cinematografică pe măsură. Iar Julia Ducournau are forţa şi imaginaţia pentru a ne împinge, cu ironie, înspre zone întunecate şi vag incomode (de când nu aţi mai văzut o partidă de sex între o femeie şi o maşină?), deşi asta înseamnă riscul de a apela uneori la imagini tari, chiar senzaţionaliste sau kitsch.

Mărturisesc că scenele cu chinurile la care sunt supuse corpurile nu m-au impresionat prea tare, la fel cum mi-a fost greu să accept unele fracturi de logică narativă pe care fantezia filmului îţi cere implicit să le faci uitate.

Mai stimulantă e în schimb fluiditatea genurilor cinematografice, care o completează pe cea a identităţilor protagonistei.

Filmul începe ca un thriller cu un criminal în serie şi se transformă pe parcurs într-un body horror şi într-o dramă de familie, păstrând în acelaşi timp look-ul unui SF minimalist.

Păcat însă că această nonşalanţă nu e susţinută şi de o mai mare atenţie la personaje şi la credibilitatea felului în care se dezvoltă firul narativ.

„Titane” e un film exotic, dar nu şi răscolitor.

„Titane” a avut premiera în România la Festivalul Les Films de Cannes a Bucarest şi este distribuit de Independenţa Film.

02
/10
/24

Una dintre cele mai vaste și diverse selecții de animații produse în ultimul an va putea fi văzută în competiția oficială a celei de-a XIX-a ediții a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest, desfășurată în perioada 4-13 octombrie.

30
/09
/24

Festivalul Intonațional de Film și Televiziune SIMFEST, ediția 21, debutează oficial luni, 30 septembrie, cu Zilele Filmului Românesc. Ca în fiecare ediție, evenimentul pune la dispoziția locuitorilor din Tg. Mureș o selecție de filme românești recente, multiplu premiate, care vor fi proiectate zilnic la Centrul Cultural „Mihai Eminescu”. Accesul la oricare dintre filmele din festival este complet gratuit și nu necesită rezervare.

26
/09
/24

Peste 350 de filme de scurt si lungmetraj din întreaga lume, grupate în 90 de proiecții, sunt incluse anul acesta în programul Festivalului Internațional de Animație Animest (4 - 13 octombrie). Timp de 10 zile, spectatorii de toate vârstele vor savura poveștile animate pe marile ecrane din București, multe dintre ele prezentate chiar de creatorii lor, invitați speciali la eveniment. Programul complet și biletele la cea de-a 19-a ediție Animest sunt de azi disponbile online. 

24
/09
/24

Astăzi, 24 septembrie, cea de-a 14-a ediție a Festivalului Internațional de Film Experimental București – BIEFF debutează cu două avanpremiere ale filmului TWST / Things We Said Today, cel mai recent film al regizorului Andrei Ujică, în cadrul Galei de deschidere, de la ora 19.00, la Cinemateca Eforie, dar și de la ora 20.00, la Cinema Elvire Popesco. Proiecția de la Cinemateca Eforie va fi urmată de o discuție cu regizorul Andrei Ujică.

19
/09
/24

Pe 19 septembrie 2024, ora 19:00, la Teatrul George Ciprian, Buzău, ediția a patra a Buzău International Arts Festival (BIAF) se va încheia cu o gală de premiere unde vor fi anunțați câștigătorii competițiilor Buzău International Film Festival - BUZZ IFF și Festivalului Internațional de Teatru Independent Comic 7 B.

18
/09
/24

Centrul Național al Dansului București și Rezidența9 organizează în perioada 27 septembrie - 19 octombrie o expoziție amplă dedicată coregrafei și dansatoarei Miriam Răducanu și a impactului pe care l-a avut asupra mai multor generații de artiști.