Filmele aflate în cursa pentru Oscar, o lecţie de istorie americană
https://www.ziarulmetropolis.ro/filmele-aflate-in-cursa-pentru-oscar-o-lectie-de-istorie-americana/

Aproape jumătate dintre lungmetrajele aflate în cursa pentru premiul Oscar la categoria „cel mai bun film” au ca subiecte pagini decisive din istoria Statelor Unite ale Americii.   „Lincoln”, de Steven Spielberg, un film ce prezină lupta dusă de preşedintele american Abraham Lincoln pentru abolirea sclaviei, ar putea servi drept sursă de inspiraţie pentru oamenii […]

Un articol de Andrada Văsii|14 ianuarie 2013

Aproape jumătate dintre lungmetrajele aflate în cursa pentru premiul Oscar la categoria „cel mai bun film” au ca subiecte pagini decisive din istoria Statelor Unite ale Americii.

 

„Lincoln”, de Steven Spielberg, un film ce prezină lupta dusă de preşedintele american Abraham Lincoln pentru abolirea sclaviei, ar putea servi drept sursă de inspiraţie pentru oamenii politici americani,prin prisma abilităţii celebrului şef de stat de a obţine sprijinul Congresului, dincolo de graniţele partizanatului politic.

Sclavia şi Războiul Civil american reprezintă punctele centrale şi în cel mai recent film regizat de Quentin Tarantino, „Django dezlănţuit/ Django Unchained”, ce prezintă aventurile unui sclav devenit vânător de recompense, care încearcă să îşi elibereze soţia din ghearele personajului malefic interpretat de Leonardo DiCaprio.

O incursiune în istorie nu înseamnă neapărat că producătorii unui film au respectat cu fidelitate evenimentele:„Argo”, de Ben Affleck, care prezintă operaţiunea de salvare a unor diplomaţi americani, rămaşi captivi în Teheran în timpul Revoluţiei iraniene, a fost criticat pentru micile „derapaje” istorice pe care le conţine, iar CIA a criticat includerea unor scene de tortură în pelicula „Zero Dark Thirty”, regizată de Kathryn Bigelow, care reconstituie misiunea de urmărire şi de capturare a teroristului Osama ben Laden.

În cel mai recent film regizat de Spielberg, personajul Abraham Lincoln, interpretat magistral de britanicul Daniel Day-Lewis, se află doar la un pas de a apela la corupţie pentru a-i convinge pe reprezentanţii Partidului Democrat să adopte legea pentru abolirea sclaviei.

Spectatorii din afara Statelor Unite vor avea ocazia, urmărind acest film, să înveţe câteva lucruri: reprezentanţii Partidului Democrat au fost aceia care se opuneau cel mai mult abolirii sclaviei şi maşinaţiunile politice au fost acelea care au permis încheierea Războiului Civil.

După ce a lansat „Django Unchained”, Quentin Tarantino a fost nevoit să explice motivul pentru care în filmul său este folosit aproape fără încetare cuvântul „nigger” („negru”), un termen în general interzis în filmele americane. Celebrul regizor spune că pelicula sa este pertinentă din punct de vedere istoric, însă acest argument nu a reuşit să închidă gura criticilor de cinema, care reproşează totodată violenţa extremă a filmului.

Reproşurile aduse lui Ben Affleck au venit din Canada, ţară a cărei ambasadă din Teheran i-a primit pe diplomaţii americani înainte de salvarea acestora de CIA, întrucât în acest film diplomaţii canadieni sunt descrişi ca fiind nişte martori binevoitori, fără a avea o implicare decisivă.

Ambasadorul canadian din epocă, Ken Taylor, a pus punctul pe „i” într-un interviu recent: „Filmul este amuzant, interesant, pertinent şi oportun. Dar, ştiţi, Canada nu a fost doar un spectator la acele evenimente. CIA a fost un partener secundar”.

Kathryn Bigelow a atras la rândul ei furia directorilor de la CIA şi a mai multor reprezentanţi ai Congresului americani, care consideră că anumite scene din „Zero Dark Thirty” îi fac pe spectatori să creadă că tortura a avut un rol determinant în obţinerea informaţiilor care au permis capturarea teroristului Osama ben Laden.

Un grup care militează pentru apărarea drepturilor civile, Center for Constitutional Rights, a deplâns joi nominalizarea peliculei „Zero Dark Thirty” la Oscarul pentru cel mai bun film. Grupul s-a declarat „profund dezamăgit văzând că Hollywoodul pare dispus să acorde cel mai prestigios trofeu al său unui film care glorifică una dintre cele mai sumbre perioade din istoria naţiunii” lui.

„Ar trebui să fie un moment de ruşine şi de luare a angajamentului că ororile descrise în film nu vor mai fi niciodată comise. Sperăm că membrii Academiei de film americane (asociaţia care decernează premiile Oscar, n.r.) vor decide în consecinţă şi nu îşi vor acorda voturile acestui film”, au declarat reprezentanţii acestui grup.

 

Sursa: Mediafax

18
/04
/22

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, Invențiile ocazionale, a fost publicată recent în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecției Anansi. World Fiction. Este vorba despre un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală.

18
/04
/22

Cele mai bune materiale jurnalistice ale anului vor fi premiate în cadrul galei #Superscrieri11 care va avea loc pe 16 mai 2022. Superscrieri este o inițiativă independentă a Fundației Friends For Friends (FFFF.ro ), realizată împreună cu oameni și companii care vor să susțină responsabilitatea în documentarea și transmiterea realității.

18
/04
/22

În cadrul celebrării a 30 de ani de relații diplomatice între Republica Kazahstan și România, în data de 3 mai 2022, ora 19:00, va avea loc pe scena Operei Naționale București concertul „Muzica Marii Stepe – Uly Dala Sazy” susținut de către Orchestra Academică de Stat Folclor și Etnografie "Otyrar Sazy", cu suportul Ambasadei Republicii Kazahstan în România.

18
/04
/22

Așa cum și-au obișnuit publicul meloman, Orchestrele și Corurile Radio România propun în fiecare an, în apropierea Paștelui, un concert deosebit cu un repertoriu axat în special pe o tematică religioasă, o seară muzicală a cărei emoție este o pregătire în sine pentru sărbătoarea pascală.

18
/04
/22

Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara organizează al treisprezecelea Festival Euroregional de Teatru Timișoara – TESZT, o ediție care-și propune să restaureze relația teatru-public, după o pauză de doi ani generată de pandemie, să fie un veritabil „boost” al poftei de teatru pentru spectatorii săi.

18
/04
/22

Săptămâna viitoare, vă invităm să urmăriți spectacolele de operă „Cavalleria Rusticana & Pagliacci” de Pietro Mascagni și Ruggero Leoncavallo, „Norma” de Vincenzo Bellini, recitalul de foaier „Note de primăvară” și spectacolul de balet „Giselle” de Adolphe Charles Adam, toate făcând parte din repertoriul actual al operei bucureștene.