Filmele autohtone de la Anonimul 15
https://www.ziarulmetropolis.ro/filmele-autohtone-de-la-anonimul-15/

MEDA SAU PARTEA NU PREA FERICITĂ A LUCRURILOR, film dublu premiat la Sarajevo, în regia lui Emanuel Pârvu, a fost proiectat la ANONIMUL marţi, 7 august, în deschiderea Serii Filmului Românesc, în prezenţa regizorului, a producătorului şi a unei părţi din echipă.

Un articol de Liliana Matei|9 august 2018

Filmul a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Sarajevo anul trecut, unde a și câștigat Premiul pentru regie și Premiul pentru Cel mai bun actor (Șerban Pavlu). Proiecția a fost precedată de o discuție cu echipa filmului: regizorul Emanuel Pârvu, actorii Șerban Pavlu, Constantin Dogioiu și Ingrid Micu-Berescu, monteur-ul Ștefan Pârlog, directorul de imagine Silviu Stavilă și producătorul filmului, Miruna Berescu (foto).

„Având în vedere că eforturile echipei pentru realizarea acestui film au fost enorme și condițiile de filmare complicate, selecția la Sarajevo a fost în sine o recunoaștere importantă, iar cele două premii au fost o a doua surpriză absolut fantastică”, a menționat Șerban Pavlu.

Seara a continuat cu proiecția scurtmetrajului CADOUL DE CRĂCIUN (Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea scurtmetraj la TIFF 2018), cu Ioana Flora și Adrian Văncică în rolurile principale, proiectat în prezența regizorului Bogdan Mureșanu.

SECRETUL FERICIRII, debutul în regie al actorului Vlad Zamfirescu este entry-ul românesc din Competiția de Lungmetraj ANONIMUL 15, alături de alte cinci filme propuse de selectorul Ludmila Cvikova. Au fost prezenți la proiecție regizorul Vlad Zamfirescu și producătorul Cristina Dobrițoiu.

Monica Lăzurean-Gorgan a fost prezentă la ANONIMUL 15 în calitate de co-regizor al documentarului DACII LIBERI, realizat alături de Andrei Gorgan. Filmul va fi lansat în cinematografele din România pe 30 noiembrie 2018.

Lineup-ul celei de-a 15-a ediții ANONIMUL include și alte filme românești precum POVESTEA UNUI PIERDE-VARĂ, prezentat în proiecție specială la Festival, cu participarea regizorului Paul Negoescu și a unei părți din echipă și STRĂJERII, un film pentru copii produs de Liviu Marghidan.

ANONIMUL 15 prezintă și filme care au fost distribuite în cinematografele din România în acest an: UN PAS ÎN URMA SERAFIMILOR (România, 2017), regia Daniel Sandu, în prezența lui Vlad Ivanov, recompensat anul acesta cu Premiul Gopo pentru Cel mai bun actor într-un rol principal; POROROCA (România, 2017), regia Constantin Popescu, prezentat în premieră mondială în Competiția Festivalului de Film de la San Sebastian, 2017 și câștigător al Premiului pentru Cel mai bun actor (Bogdan Dumitrache) și SOLDAȚII. POVESTE DIN FERENTARI (România, 2017), regia Ivana Mladenovic.

ANONIMUL 15 se desfășoară în perioada 6- 12 august la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.

SILVA prezintă ediția a 15-a a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, eveniment organizat de Fundația Anonimul și Asociația FAMart.

Proiect cultural co-finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, Centrul Național al Cinematografiei și Uniunea Cineaștilor din România.

 

 

30
/07
/23

Asociația One World Romania şi centrul Mediawise Society duc educaţia media şi filmul documenar în mai multe biblioteci din România, activându-le ca hub-uri culturale și semnalând utilitatea lor ca noduri accesibile ale cunoașterii.

27
/07
/23

A 80-a ediţie a prestigiosului Festival de Film de la Veneţia se anunţă una promiţătoare, cel puţin pe hârtie: nume mari al cinematografiei mondiale concurează pentru Leul de Aur, iar secţiunile necompetiţionale includ la rândul lor cineaşti celebri.

27
/07
/23

August Film este o companie nouă de distribuție a cărei misiune este să aducă publicului din România filme care spun povești personale, filme care au curajul să vorbească despre subiecte incomode, păstrându-și în același timp abordarea umană, plină de emoții autentice, cu care te poți identifica ușor, filme care inspiră - pe scurt, filme pe care cineva le-ar recomanda oamenilor pe care-i iubește.

27
/07
/23

Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL va fi deschis anul acesta de cel mai nou film al câștigătorului primului trofeu al său. În 2004, la prima ediție, filmul câștigător al competiției de lungmetraj era „Buongiorno, note” în regia lui Marco Bellocchio care revine pe marele ecran de la Sfântu Gheorghe, după douăzeci de ani, cu „Kidnapped” – povestea unui tânăr evreu răpit și convertit la catolicism în 1858.

25
/07
/23

De azi și până duminică, pe 30 iulie, poposește în Parcul Tăbăcăriei din Constanța, lângă Țara Piticilor, caravana Filme în aer liber și aduce publicului constănțean 6 proiecții în aer liber ale unor filme de Oscar, dar și spectacole de magie, percuție și pantomimă la care intrarea este liberă. Mai multe detalii se găsesc pe Facebook și pe https://filminaerliber.ro/.

25
/07
/23

Pe 19 iulie, sute de vedete din România au fost prezente la avanpremiera de gală a filmului Barbie distribuit la nivel național de Vertical Entertainment, producție care a pictat întreaga lume în roz. Evenimentul a avut loc la Cineplexx din Băneasa Shopping City și a adus o mică parte din Lumea Barbie, spre încântarea celor prezenți.

21
/07
/23

Creatrix Fama, organizatorul temerarului Film O’Clock International Festival desfășurat simultan în șapte țări aflate pe meridianul de 25 grade longitudine estică, anunță cu bucurie deschiderea înscrierilor pentru programul de mentorat "Her Story, Her Future". Acest program are ca scop sprijinirea și încurajarea femeilor din industria filmului, oferindu-le oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile personale și profesionale într-un mediu sigur și susținător.

19
/07
/23

Festivalul Cinemascop vine agale cu a șasea ediție! Sunteți așteptați din nou în grădina de vară din Eforie Sud, între 1-6 august, cu filme, ateliere de creație pentru copii, dar și surprize, cum ar fi o petrecere silent disco. Ca de obicei, intrarea este liberă, iar grădina se deschide zilnic la ora 18:00.

19
/07
/23

Festivalul Ceau, Cinema! a sărbătorit zece ani alături de public şi invitaţi. Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de cineaşti din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte au făcut parte din programul ediţiei aniversare, care a avut loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara.