Filmele care se văd în competiție la București Docuart Fest 6
https://www.ziarulmetropolis.ro/filmele-care-se-vad-in-competitie-la-bucuresti-docuart-fest-6/

Festivalul documentarului românesc anunţă selecţia competiţională oficială şi pregăteşte 6 zile de proiecţii, întâlniri cu regizori, dezbateri şi sesiuni de master class, în perioada 26 septembrie – 1 octombrie la Cinema Muzeul Țăranului (str. Monetăriei nr. 3), Sala ARCUB Lipscani şi Știrbei Center (str. Știrbei Vodă nr. 104 – 106).

Un articol de Liliana Matei|1 septembrie 2017

A 6-a ediție a Docuart Fest și-a ales competitorii din peste 100 de înscriși. Cei 31 de participanți finali se împart în trei secțiuni competiționale: principală, studențească și documentar TV, trecând de o comisie de preselecție formată din doi critici de film și un regizor. Vedeți lista completă a filmelor intrate în competiție.

„În acest an, secțiunea studențească a fost cea mai entuziasmantă și mai diversă: au predominat, evident, observaționalele, dar au fost și anchete și esee și exerciții de stil. Am fost fericită să constat că, pe lângă direcțiile deja „tradiționale”, au existat și documentare studențești inclasabile, care au preferat s-o ia pe drumuri puțin bătătorite”, spune criticul de film Anca Grădinariu.

Regizori din toată țara, debutanți și profesioniști, independenți și din televiziuni, se reunesc în cel mai mare spațiu dedicat documentarului românesc și vin să vorbească publicului despre producțiile lor în cadrul sesiunilor de întrebări și răspunsuri care sunt programate după fiecare proiecție. De asemenea, cineaști și specialiști vin la Docuart Fest să discute pe marginea filmului documentar. Cristian Tudor Popescu și Dan Curean sunt doar doi dintre susținătorii sesiunilor de master class, iar cadrul discuțiilor se lărgește și cu alte evenimente care vor fi anunțate în curând.

Criticul Cristi Mărculescu, membru al comisiei de preselecție, remarcă caracterul actual și distinctiv al filmelor care alcătuiesc selecția: „Întâlnim documentare de investigație și de contemplație, filme venite cu agende vizuale și politice. Competiția principală și cea de documentar TV reflectă preocupările de acum ale întregii societăți românești: recuperarea și decodarea trecutului, reconsiderarea relațiilor dintre societate și natură.”

Pe lângă filmele din competiție, Docuart Fest 6 anunță un conținut cinematografic divers. Astfel, celelalte secțiuni necompetiționale sunt:

  • Focus, dedicată regizorului Copel Moscu, din portofoliul căruia sunt prezentate 9 filme documentare;

  • La început a fost documentarul, secțiune realizată în parteneriat cu UNATC, care prezintă documentarele din studenție ale unor regizori ca Florin Iepan , Cristian Mungiu, Radu Muntean, Călin Peter Netzer, Ionuț Teianu și alții;

  • Static și dinamic, secțiune care își propune să arate moduri de includere a fotografiei în filmul documentar;

  • O secțiune cu documentare de arhivă prin care sunt marcați 90 de ani de la moartea regelui Ferdinand.

De marți până duminică, Docuart Fest lasă intrarea liberă cinefililor și amatorilor de film documentar, propunându-și să ofere o lecție despre puterea și diversitatea documentarului românesc.

Regizorul Adina Popescu și ea membră a comisiei de preselecție, vorbește despre necesitatea existenței unui eveniment dedicat acestui gen: „Cred că este important să avem un festival de documentar 100% românesc pentru că producțiile sunt puține, uneori cu low budget sau chiar no budget și merită să fie mai vizibile, să ajungă la un public, să fie încurajate”.

Evenimentul este organizat de Asociația Docuart și are ca scop susținerea și revigorarea producției de documentar românesc, odată cu familiarizarea publicului cu aceste producții. București Docuart Fest este finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB – în cadrul Programului cultural „București Oraș participativ” și Centrul Național al Cinematografiei.

23
/07
/14

Caravana Metropolis – “Cinema în aer liber” ajunge între 29 iulie și 3 august în Constanța, unde va instala cel mai frumos și performant cinematograf de vară de pe litoral. Filmele, multipremiate și aclamate de critici la festivaluri importante, precum Cannes sau Berlinale, vor putea fi vizionate de către constănțeni în aer liber, în curtea din spatele complexului City Park Mall.

23
/07
/14

Pe 23 iulie începe cea de-a 3-a ediție a Festivalului de Film Horror & Fantastic „LUNĂ PLINĂ”. Timp de cinci zile, spectatorii vor avea parte de 19 dintre cele mai bune lungmetraje de gen, deopotrivă clasice în versiuni restaurate și premiere ale ultimilor doi ani, și de 22 de scurtmetraje fantastice.

22
/07
/14

Scurtmetrajul "Men of crisis : the Harvey Wallinger story", regizat în anii '70 de Woody Allen sub forma unei satire la adresa administraţiei Nixon, care l-a cenzurat în epocă, este în sfârşit disponibil şi poate fi vizionat pe site-ul YouTube, informează telerama.fr.

22
/07
/14

CRONICĂ DE FILM „Planeta maimuțelor: Revoluție”, în regia lui Matt Reeves, conține atât trăsăturile unui blockbuster după rețetă, cu o tramă narativă al cărei conservatorism nu surprinde și nu stimulează, dar și caracteristici vizuale care îl disting de pluton și îl plasează pe traseul clasicizării.

22
/07
/14

Casa personajului Laura Palmer din serialul cult "Twin Peaks", aflată în oraşul Everett din statul american Washington, ar putea fi cumpărată de fanii popularului serial TV din anii '90, care intenţionează să o transforme într-un muzeu şi într-un hotel.

22
/07
/14

Lungmetrajul SF "Planeta Maimuţelor: Revoluţie/ Dawn of the Planet of the Apes", produs de studiourile Fox în 3D, şi-a păstrat poziţia de lider în box office-ul nord-american pentru a doua săptămână consecutiv, cu încasări de 36 de milioane de dolari.

20
/07
/14

Lungmetrajul "Hercules", regizat de Brett Ratner şi care îi are în distribuţie pe actorii Dwayne Johnson, John Hurt şi Ian McShane, va avea premiera în cinematografele din România pe 25 iulie, informează distribuitorul, Forum Film România.

17
/07
/14

Cineastul Ron Howard a anunţat că va produce şi va regiza un lungmetraj documentar despre trupa The Beatles, care se va concentra pe perioada cuprinsă între anii 1960 şi 1966 din cariera grupului britanic.

17
/07
/14

Povestea fostului preot Daniel Corogeanu, care a inspirat filmul "Dupa dealuri", regizat de Cristian Mungiu şi premiat la Cannes în 2012, este prezentată în publicaţia britanică Daily Mail, în contextul în care Vaticanul şi-a dat binecuvântarea privind exorcizările ca practică a Bisericii Catolice.