Filmele câștigătoare la TIFF se văd la București
https://www.ziarulmetropolis.ro/filmele-castigatoare-la-tiff-se-vad-la-bucuresti/

Câştigătorii trofeelor la TIFF 2014 ajung pe ecranele din Bucureşti între 10 şi 19 iunie, într-o retrospectivă organizată la Cinema Studio, Cinema Elvira Popescu şi J’ai Bistrot.

Un articol de Liliana Matei|10 Iunie 2014

Cea de-a 13-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) s-a încheiat duminică seara, în spațiul Unirii Open Air, care s-a dovedit neîncăpător pentru miile de spectatori dornici să vadă premiera filmului 12 ani de copilărie/ Boyhood (r. Richard Linklater).

Retrospectiva debutează oficial marți, 10 iunie, la Cinema Studio, cu cele două filme care au deschis, respectiv închis TIFF-ul clujean: Philomena (r. Stephen Frears, ora 19.30), nominalizat anul acesta la Oscar, și Boyhood (ora 21.30).

Cinefilii vor avea șansa să vadă filmul favorit al juriului TIFF, distins cu Trofeul Transilvania și cu premiile de interpretare pentru actorii Javier Pereira și Anna Garrido – Stockholm (foto sus), pe cel recompensat cu Premiul pentru Cea mai bună regie, Zgârie-nori suspendați/ Floating Skyscrapers (r. Tomasz Wasilewski) și Premiul Special al Juriului – coproducția bulgaro-română Viktoria (r. Maya Vitkova).

Floating Skyscrapers still

,,Floating Skyscrapers” a primit premiul pentru cea mai buna regie la TIFF.

În program se regăsesc și cele două filme răsplătite cu Mențiunea specială a juriului – Câinele/ Paat (r. Amir Toodehroosta) și Umbra albă/ White Shadow (r. Noaz Deshe), dar și titlul din competiție cu cele mai multe voturi din partea publicului, Natură moartă/ Still Life (r. Uberto Pasolini). În topul preferințelor publicului s-au aflat și alte două filme aduse la București: Quod Erat Demonstrandum (r. Andrei Gruzsniczki) și Everything We Loved (r. Max Currie).

,,București, unde ești?”, documentarul lui Vlad Petri despre protestele din 2012, din Piața Universității, care intră în cinematografe din 13 iunie, distribuit de Transilvania Film, va avea parte de mai multe proiecții în cadrul retrospectivei.

Retrospectiva cuprinde și câteva dintre best of-urile anului în festivaluri, precum Black Coal, Thin Ice (r. Diao Yinan), premiat cu Ursul de Aur la Berlin, Sacro GRA (r. Gianfranco Rosi), primul documentar care a câștigat Leul de Aur la Festivalul de la Veneția, Historia de la meva mort, distins cu Leopardul de Aur la Locarno, Venus in Fur, noul film al lui Roman Polanski, ecranizarea romanului Spuma zilelor (r. Michel Gondry), comedia spaniolă de succes La gran familia española (r. Daniel Sánchez Arévalo), Canibal (r. Manuel Martín Cuenca), care i-a adus actriței Olimpia Melinte o nominalizare la Premiile Goya, drama alb-negru Ida, de Pawel Pawlikowski, sau Beloved Sisters (r. Dominik Graff).

Una dintre recomandările directorului artistic Mihai Chirilov este filmul regizorului slovac Peter Solan, Before Tonight is Over (1966), care va rula miercuri, 11 iunie, la Cinema Studio, de la 20.15.

Programul filmelor poate fi consultat pe site-ul TIFF.

INFO

Prețul unui bilet la Cinema Studio este de 12 lei, la Cinema Elvira Popescu – 14 lei, cu reducere pentru studenți și pensionari, iar la J’ai Bistrot intrarea costă 10 lei.

20
/03
/19

Paul Schrader, David Lowery și Kent Jones sunt trei dintre regizorii ale căror filme vor fi proiectate în premieră în România în cadrul American Independent Film Festival. Ediția a 3-a a festivalului va avea loc între 12 și 18 aprilie, la Cinema PRO și Cinema Muzeul Țăranului din București, iar biletele vor fi disponibile în curând pe eventbook.ro și în rețeaua Eventbook.

20
/03
/19

OPINIE Pentru al doilea an consecutiv, trofeul Gopo pentru cel mai bun film ajunge la un lungmetraj care s-a remarcat în special prin succes la public, și mai puțin prin prezențe în festivaluri sau elogiile criticii. În acest caz, „Moromeții 2”, de Stere Gulea. Este reconfirmarea unei schimbări în receptarea filmului românesc.

15
/03
/19

Privind în ochi trecutul apropiat... La 30 de ani de la căderea regimurilor comuniste, discursul antisemit pare să revină în forţă în ţările Europei Centrale şi de Est. Pentru a readuce în memorie câteva dintre lecţiile uneori uitate ale trecutului, între 16 şi 19 martie, Festivalul Internaţional de Documentar și Drepturile Omului „One World Romania” şi Forumul Cultural Austriac Bucureşti propun o „Retrospectivă extraordinară Ruth Beckermann”.

15
/03
/19

Asociația Cinemascop cu sprijinul HBO Europe organizează cu ocazia ediției a treia a American Independent Film Festival, care va avea loc în București, în perioada 12-18 aprilie 2019, concursul de scenarii intitulat: WRITE A SCREENPLAY FOR.

15
/03
/19

Rulează în cinematografe (distribuit de Bad Unicorn) filmul „Păsări călătoare”, regizat de Ciro Guerra și Cristina Gallego. E o peliculă columbiană care arată douăzeci de ani din istoria tribului Wayuu din deșertul Guajira. Și ce treabă avem noi cu Wayuu și Guajira? Avem.

14
/03
/19

Vă scriu după ce am văzut a doua oară, tot la cinema, acolo unde ar trebui vizionate toate filmele dvs., „Sub umbra părului sălbatic”. Prima dată am văzut acest film minunat în octombrie, la Les Films de Cannes à Bucharest, din primul rând, cu o sală Cinema PRO plină.

13
/03
/19

Se poate vedea în cinematografe filmul „Să nu ucizi” (scris și regizat de Cătălin Rotaru și Gabi Virigina Șarga, aflați la debut în lungmetraj). Filmul e inspirat din fapte reale – scandalul biocidelor diluate din spitalele românești.

13
/03
/19

Documentarul McQueen, un portret fascinant al vizionarului designer britanic, și cineconcertul The Inferno Unseen, care îmbină spectaculos muzica electronică cu imagini până acum nevăzute din arhiva celebrului film neterminat al lui Henri-Georges Clouzot, Inferno (1964), sunt primele titluri anunţate în selecţia Bucharest Fashion Film Festival, ce va avea loc între 11 și 14 aprilie, la Cinema Elvire Popesco, Teatrul Odeon, Promenada și Fix | Botanical Bar.

Page 20 of 250« First...10...1819202122...304050...Last »