Filmele câștigătoare la TIFF se văd la București
https://www.ziarulmetropolis.ro/filmele-castigatoare-la-tiff-se-vad-la-bucuresti/

Câştigătorii trofeelor la TIFF 2014 ajung pe ecranele din Bucureşti între 10 şi 19 iunie, într-o retrospectivă organizată la Cinema Studio, Cinema Elvira Popescu şi J’ai Bistrot.

Un articol de Liliana Matei|10 iunie 2014

Cea de-a 13-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) s-a încheiat duminică seara, în spațiul Unirii Open Air, care s-a dovedit neîncăpător pentru miile de spectatori dornici să vadă premiera filmului 12 ani de copilărie/ Boyhood (r. Richard Linklater).

Retrospectiva debutează oficial marți, 10 iunie, la Cinema Studio, cu cele două filme care au deschis, respectiv închis TIFF-ul clujean: Philomena (r. Stephen Frears, ora 19.30), nominalizat anul acesta la Oscar, și Boyhood (ora 21.30).

Cinefilii vor avea șansa să vadă filmul favorit al juriului TIFF, distins cu Trofeul Transilvania și cu premiile de interpretare pentru actorii Javier Pereira și Anna Garrido – Stockholm (foto sus), pe cel recompensat cu Premiul pentru Cea mai bună regie, Zgârie-nori suspendați/ Floating Skyscrapers (r. Tomasz Wasilewski) și Premiul Special al Juriului – coproducția bulgaro-română Viktoria (r. Maya Vitkova).

Floating Skyscrapers still

,,Floating Skyscrapers” a primit premiul pentru cea mai buna regie la TIFF.

În program se regăsesc și cele două filme răsplătite cu Mențiunea specială a juriului – Câinele/ Paat (r. Amir Toodehroosta) și Umbra albă/ White Shadow (r. Noaz Deshe), dar și titlul din competiție cu cele mai multe voturi din partea publicului, Natură moartă/ Still Life (r. Uberto Pasolini). În topul preferințelor publicului s-au aflat și alte două filme aduse la București: Quod Erat Demonstrandum (r. Andrei Gruzsniczki) și Everything We Loved (r. Max Currie).

,,București, unde ești?”, documentarul lui Vlad Petri despre protestele din 2012, din Piața Universității, care intră în cinematografe din 13 iunie, distribuit de Transilvania Film, va avea parte de mai multe proiecții în cadrul retrospectivei.

Retrospectiva cuprinde și câteva dintre best of-urile anului în festivaluri, precum Black Coal, Thin Ice (r. Diao Yinan), premiat cu Ursul de Aur la Berlin, Sacro GRA (r. Gianfranco Rosi), primul documentar care a câștigat Leul de Aur la Festivalul de la Veneția, Historia de la meva mort, distins cu Leopardul de Aur la Locarno, Venus in Fur, noul film al lui Roman Polanski, ecranizarea romanului Spuma zilelor (r. Michel Gondry), comedia spaniolă de succes La gran familia española (r. Daniel Sánchez Arévalo), Canibal (r. Manuel Martín Cuenca), care i-a adus actriței Olimpia Melinte o nominalizare la Premiile Goya, drama alb-negru Ida, de Pawel Pawlikowski, sau Beloved Sisters (r. Dominik Graff).

Una dintre recomandările directorului artistic Mihai Chirilov este filmul regizorului slovac Peter Solan, Before Tonight is Over (1966), care va rula miercuri, 11 iunie, la Cinema Studio, de la 20.15.

Programul filmelor poate fi consultat pe site-ul TIFF.

INFO

Prețul unui bilet la Cinema Studio este de 12 lei, la Cinema Elvira Popescu – 14 lei, cu reducere pentru studenți și pensionari, iar la J’ai Bistrot intrarea costă 10 lei.

20
/06
/21

Prin multe dintre filmele din selecţia din acest an, Festivalul One World, primul mare eveniment cinematografic desfăşurat fizic în 2021 în România, a arătat libertatea uriaşă pe care documentarul şi-o poate lua faţă de norme, atunci când cineaştii nu se tem să caute forme mai radicale pentru subiectele lor. O parte din selecţie poate fi văzută online în perioada 21-27 iunie.

18
/06
/21

După premiul al III-lea ex-aequo de la Cinéfondation de anul trecut, acordat Luciei Chicoș pentru filmul „Contraindicații’’, UNATC revine la Festivalul de la Cannes cu scurtmetrajul „Prin oraș circulă scurte povești de dragoste”, în regia Carinei-Gabriela Dașoveanu.

17
/06
/21

Cea de-a cincea ediție a festivalului internațional de scurtmetraje Transilvania Shorts ajunge la Cluj-Napoca în perioada 27 - 29 iunie, la Cinema Victoria și Cinema Dacia, cu o selecție de filme selectate și premiate în festivaluri de renume din întreaga lume.

16
/06
/21

Cea de-a V-a ediție a festivalului American Independent Film are loc anul acesta între 23 și 27 iunie, la Cinema Muzeul Țăranului și Food Hood, și va aduce în fața spectatorilor cele mai noi producții de film american independent, fiind, pentru multe dintre ele, ocazia unică de a le vedea pe un ecran de cinema.

15
/06
/21

Programul „Filme alese”, difuzat de TNT în serile de miercuri, va continua în luna iulie cu o colecție de filme americane de referință, producții nominalizate la Oscar și apreciate de critici și de public, care prezintă povești mitologice, vorbesc despre caracter și despre legături de neșters.

14
/06
/21

Bradamante Film alături de o prestigioasă echipă internațională din care fac parte Michela Scolari (scenarist/ producător/ regizor), Felix Maximilian (producător), Jerry Ying (producător), David Zuckerman (producător) și Gianluca Fellini (regizor) filmează la București „Copiii din canale” / „The Sewer Kids”.

14
/06
/21

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est, revine cu o nouă ediţie ALTFEL, pe 19 și 20 iunie, la Opera Comică pentru Copii.

14
/06
/21

„Femei obișnuite/ Simple Women”, debutul în lungmetraj al regizoarei italiene Chiara Malta, co-produs de Ada Solomon și cu actrița americană de origine română Elina Löwensohn în distribuție, va fi lansat pe 2 iulie 2021 în cinematografe.

10
/06
/21

„Hai, să vorbim despre viață!” de Ana Sorina Corneanu, desemnată Cea mai bună piesă a anului 2019, la Concursul de Dramaturgie organizat de UNITER, este viitoarea premieră a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București, programată pentru seara de 13 iunie 2021, de la ora 20.00, la Sala Atelier.

10
/06
/21

„Întregalde”, cel mai nou lungmetraj regizat de Radu Muntean („Alice T.”, „Hârtia va fi albastră”, „Marţi, după Crăciun”) a fost selecționat în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs de la Cannes, ce are loc între 6-17 iulie 2021.

09
/06
/21

România este reprezentată în acest an la Festivalul de la Cannes de două lungmetraje şi două scurtmetraje, la care se adaugă prezenţa lui Cristian Mungiu în fruntea juriului secţiunii "Săptămâna Criticii". Un moment important pentru cinematografia română.

08
/06
/21

După mii de kilometri parcurși, sute de ore de filmare și 10 ani de pre-producție, cel mai mare proiect de fotografie și film documentar dedicat naturii din țara noastră, va fi lansat pe marile ecrane, în premieră absolută, în Piața Unirii open-air, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF, 23 iulie - 1 august), în prezența echipei.