Filmele de(spre) artă se văd la Bucharest Art Film Festival 2017
https://www.ziarulmetropolis.ro/filmele-despre-arta-se-vad-la-bucharest-art-film-festival-2017/

Bucharest Art Film Festival aduce artele lumii în faţa spectatorilor într-o serie de documentare rar expuse despre artă şi cei mai influenţi artişti ai lumii, pe 12 şi 13 decembrie la Știrbei Center (str. Știrbei Voda 104-106).

Un articol de Liliana Matei|7 Decembrie 2017

Cea de-a doua ediție cuprinde proiecții și dezbateri concentrate în două zile de festival, toate gravitând în jurul artei, istoriei ei și oamenilor care au adus contribuții în domeniu, fie vorba despre muzică, sculptură, cinematografie, pictură sau arhitectură.

Prima zi de festival, 12 decembrie, începe la ora 17:00 cu Jurnal de artă, curatoriat de Ana Negoiță, istoricul de artă, în cadrul căruia se pot viziona două jurnale-bijuterie (de la ANF) despre salonul oficial de pictură și sculptură din 1938 și despre arta românească pentru Expoziția Mondială de la New York din 1939.

Începând cu ora ora 18:00 sunteți invitați să vedeți un documentar care vorbește despre „arta de a trăi” nobil și maiestuos, VIA REGIS. Filmul este produs de FAV (Fundația Arte Vizuale) în 1995 și poartă semnătura regizorilor Radu Igazsag şi Alexandru Solomon.

Penultima proiecție a zilei de 12 decembrie vorbește despre unul dintre cei mai mari cineaști, de la 19:15, în David Lynch: The Art Life (foto sus; 2017 / R. Rick Barnes, Jon Nguyen, Olivia Neergaard-Holm). Documentarul scoate în lumină omul din spatele artistului și ia forma unei călătorii personale prin anii de formare ai vieții sale. Filmul este dedicat fiicei mai mici a lui Lynch și servește ca o autobiografie privată de la tată la fiică.

Seara se va încheia cu Dali’s Last Masterpiece (2016 / R. David Pujol), un documentar în care vocea artistului devine ghid printre ultimele sale creații neterminate, prin muzeul Dali din Figueres, de la ora 20:45.

A doua zi de festival, 13 decembrie debutează cu The Present Continuous, film de artă realizat de Ioana Sisea, artist vizual. Proiecția va începe la ora 17:00 și va fi urmată de o dezbatere pe tema „Filmul de artă vs. filmul experimental”.

De la 17:45 va fi proiectat un scurtmetraj românesc din 1985, regizat de Ovidiu Bose Paștina, un documentar care ne introduce în spațiul pictorului Nicolae Grigorescu. Filmul Atelier cu călăuză a primit în același an premiul pentru film de artă (ACIN), reprezentând intersecția a două lumi valoroase: cinematografia și artele plastice.

Subiectul vieții și operei pictorului Nicolae Grigorescu se continuă de la 18:00 printr-un masterclass susținut de istoricul Alin Ciupală, având ca temă, „Tabloul naţiunii române”.

De la ora 19:00 sunt prezentate culisele vieții arhitectului Bjarke Ingels în Big Time (2017 / R. Kaspar Astrup Schroder). Bjarke este una dintre cele mai mari stele ale designului din lume, conform Wall Street Journal, iar Times l-a situat în Top 100 cei mai influenți oameni. Documentarul îl urmărește pentru o perioadă de 6 ani în care acesta se află în plin proces de proiectare și construire a două dintre cele mai mari proiecte ale sale: New York Skyscraper W57 și World Trade Center 2.

Filmul care închide festivalul este un portret intim și subtil care aduce pentru prima dată pe marele ecran viața lui Janis Joplin, artista care s-a stins timpuriu, în 1970 la doar 27 de ani. Janis: Little Girl Blue (foto stânga; 2015 / R. Amy Berg) va relata de la ora 20:30 povestea detaliată a personalității ei artistice ambiţioase, în anii în care trăieşte experienţa celebrităţii.

Printre obiectivele festivalului se numără promovarea și conștientizarea formelor și produselor de artă naționale și internaționale, promovarea creațiilor de film despre artă.

Bucharest Art Film Festival (BAFF) este un festival de film al artelor frumoase, dedicat prezentării celor mai bune filme din întreaga lume despre artă, fotografie,  colecționari și artiști din toate mediile, din interiorul, dar și din afara studiourilor, galerii, muzee, instituții publice de artă sau spații alternative.

Festivalul este organizat de asociația culturală Docuart, fiind co-finanțat de Uniunea Cineaștilor din România (UCIN).

 

02
/03
/18

Proiecţia documentarelor „Chipuri, locuri/ Faces Places”, regizat de Agnès Varda, şi „Ultimii bărbaţi din Aleppo/ Last Men in Aleppo”, de Feras Fayyad, nominalizate la ediţia din acest an a premiilor Oscar, concertul suedezei Silvana şi lansarea volumului „Metaforă. Protest. Concept. Performance Art din România şi Moldova” se numără printre evenimentele care vor avea loc la festivalul One World Romania.

01
/03
/18

“6,9 pe scara Richter” (r. Nae Caranfil), “Breaking News” (r. Iulia Rugină), “Fixeur” (r. Adrian Sitaru), “Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor” (r. Emanuel Pârvu) și “Un pas în urma serafimilor” (r. Daniel Sandu) sunt cele cinci lungmetraje care intră anul acesta în cursa pentru trofeul Gopo, creația sculptorului Adrian Ilfoveanu, la categoria Cel mai bun film.

01
/03
/18

CRONICĂ DE FILM Documentar-eseu aparent simplu, dar subtil şi străbătut de un comic ingenios, „Fotbal infinit”, noul film al lui Corneliu Porumboiu, are în prim-plan un funcţionar din Vaslui, prieten al regizorului, şi ideile sale pretins revoluţionare de schimbare a regulilor din fotbal – de fapt, o adevărată filosofie de viaţă.

28
/02
/18

“Charleston”, debutul în lungmetraj al lui Andrei Creţulescu, va fi lansat în cinematografele din România pe 8 iunie 2018. “Charleston” e povestea dulce-amară a unui triunghi amoros absurd, „format” din doi bărbați și femeia pe care au pierdut-o amândoi, un love story neconvențional cu parfum retro.

24
/02
/18

CRONICĂ DE FILM Câștigător al Leului de la Aur la Festivalul de la Veneția și nominalizat la 13 Premii Oscar, „Forma apei”, cea mai nouă realizare a lui Guillermo del Toro, acum în cinematografe, oscilează indecis între un film de autor și un film (ultra)comercial.

23
/02
/18

CRONICĂ DE FILM „The Post”, al marelui cineast american Steven Spielberg, este o demonstrație splendidă de regie – nu este la îndemâna oricui să facă un film plin de suspans, de tensiune și chiar de acțiune doar din confruntări de idei și de principii.

22
/02
/18

CRONICĂ DE FILM Realizat în principal pentru televiziune, cu sprijinul TVR (unde a și fost difuzat în noiembrie), dar cu intenția de a fi lansat în 2018 și în cinematografe, „Popeasca” este un documentar simplu și eficient, pe alocuri încărcat de emoție, despre Stela Popescu, regizat chiar de nepoata actriței, tânăra cineastă Stanca Radu.

Page 60 of 254« First...102030...5859606162...708090...Last »