Filmele românești ale toamnei
https://www.ziarulmetropolis.ro/filmele-rom%c3%a2ne%c8%99ti-ale-toamnei/

PREVIEW Am intrat în a doua jumătate a anului, iar cinematografia română se pregăteşte pentru filmele toamnei. Aproape 20 de titluri ar urma să ajungă pe marile ecrane, printre care unele semnate de Paul Negoescu, Radu Jude, Tudor Giurgiu, Radu Muntean sau Stere Gulea. „Touch Me Not” rămâne pentru 2019.

Un articol de Ionuţ Mareş|6 august 2018

Cinematografia română și-a făcut o tradiție din a lansa în cinematografe, în fiecare an, în jur de 25 de lungmetraje, majoritatea de ficțiune, dar și câteva documentare. Cantitativ, acesta pare să fie de câțiva ani nivelul micii industrii românești de film.

Pentru că am intrat în a doua jumătate a lui 2018, iar producătorii și distribuitorii își pregătesc lansările din cinematografe pentru toamnă, am făcut lista filmelor românești ce ar urma să ajungă pe marile ecrane.

Filme care se vor lupta să atragă cât mai mulți spectatori, din publicul restrâns, de doar câteva zeci de mii de oameni, pe care îl are cinematografia română, într-o țară fără o rețea de cinematografe de artă și cu un sistem de multiplexuri reticent să primească astfel de titluri, dar și cu un public larg obișnuit să respingă filmul românesc.

Ca de obicei, toamna este cel mai aglomerat sezon pentru lansările de filme românești. În primul rând, majoritatea regizorilor, producătorilor și distribuitorilor așteaptă o premieră într-un mare festival, pentru că acest lucru îi ajută pe viitor în aplicațiile de finanțare la concursurile Centrului Național al Cinematografiei (CNC), dar și pentru că o selecție sau un premiu înseamnă imagine, prestigiu, potențial mai mulți spectatori și recunoaștere internațională, inclusiv sub forma unei posibile distribuții în diverse țări.

Și pentru că multe din festivalurile unde sunt selectate majoritatea filmelor românești (cu excepția notabilă a Berlinului, care se ține în februarie) sunt vara sau în jurul verii (Cannes – unde niciun lungmetraj românesc nu a ajuns în acest an -, Karlovy Vary, Locarno, Sarajevo, San Sebastian), toamna devine perioada cea mai potrivită pentru lansări (în unele cazuri, cu prelungiri în prima jumătate a anului următor).

Diversele case de producție și de distribuție discută între ele și încearcă să evite situațiile în care două filme românești s-ar lansa în același weekend (după cum se știe, în România, filmele noi își încep vinerea circuitul în cinematografe), pentru că asta ar însemna o subminare reciprocă.

Prin urmare, lunile septembrie, octombrie și noiembrie vor aduce aproape în fiecare săptămână câte un nou film românesc, în puținile săli de cinema de artă rămase și, în unele cazuri, în câteva multiplexuri. Iar în București situația se complică și mai mult, deoarece toamna (la fel ca primăvara, de altfel) au loc numeroase festivaluri de cinema, care concurează cu filmele românești (și europene) pentru prezența în aceleași câteva săli, tot mai puține de la an la an.

Cel mai așteptat și controversat film al lui 2018, „Touch Me Not”, cu care regizoarea Adina Pintilie a câștigat premiul de debut și Ursul de Aur la Berlin, nu va mai fi lansat în cinematografe în acest an (deși a avut câteva proiecții la TIFF, la Cluj-Napoca). Va fi amânat pentru începutul lui 2019, cel mai probabil în ianuarie.

Dintre filmele deja terminate sau care ar putea avea în curând proiecția mondială în festivaluri din străinătate, tot anul viitor, cel mai probabil, ar urma să ajungă pe marile ecrane „Dragoste 1: Câine”, de Florin Șerban (care este în competiție la Sarajevo și apoi va putea fi văzut în România la Divan Film Festival), „Cap și pajură”, de Nicolae Constantin Tănase, „Să nu ucizi”, un debut regizat de Gabi Virginia Șarga și Cătălin Rotaru, „Moon Hotel Kabul”, de Anca Damian, documentarul „Distanţa dintre mine şi mine”, de Mona Nicoară, sau „Mo”, de Radu Dragomir.

Două dintre cele mai așteptate titluri ale lui 2019 vor fi cu siguranță cele mai noi filme realizate de Corneliu Porumboiu („Gomera”) și Cristi Puiu („La conac”).

Dar, până atunci, merită trecute în revistă filmele românești care s-au lansat în cinematografe în prima parte a anului. Și mai ales prezentată lista titlurilor ce vor putea fi văzute în săli în toamnă, plus câteva a căror dată de lansare nu a fost stabilită încă oficial.

În ianuarie-iulie s-au lansat:

„Pororoca”, de Constantin Popescu

„Soldații. Poveste din Ferentari”, de Ivana Mladenovic

„Scurtcircuit”, de Cătălin Saizescu

„Cine a ucis Crăciunul?”, de Dinu Tănase

„Fotbal infinit” (documentar), de Corneliu Porumbiu

„România neîmblânzită” (documentar), de Tom Barton-Humphreys

„Vânătorul de spirite”, de Dragoș Buliga

„Comoara naivă” (documentar), de Copel Moscu

„Charleston”, de Andrei Crețulescu

„Câteva conversații despre o fată foarte înaltă”, de Bogdan Theodor Olteanu

„Procesul” (documentar), de Claudiu Mitcu și Ileana Bîrsan

(De câte o lansare extrem de restrânsă, mai exact câteva proiecții la Cinema Union din București, au avut parte și documentarul „Călugărițele vrăjitoare”, de Marius Th. Barna, și „Pianul în ceață”, ultimul film, neterminat, al regretatului regizor Radu Gabrea).

 

Filmele românești ce ar urma să fie lansate în a doua jumătate a anului:

AUGUST

Pentru că este luna vacanțelor, foarte rar se lansează filme românești în august. Atunci când, totuși, se întâmplă, filmele ies, cum e de așteptat, spre finalul lunii, pentru a prinde momentul când oamenii revin de concedii și încep să își reia activitatea.

În acest an, în august (pe 24) se va lansa un singur film românesc, documentul „Licu, o poveste românească”, de Ana Dumitrecu, ce a avut deja câteva proiecții în festivaluri din România în prima jumătate a anului, după succesul internațional festivalier de anul trecut.

Recompensat în 2017 cu trofeul Golden Dove la DOK Leipzig, filmul vorbeşte despre România ultimului secol văzută de un om pierdut în istorie. Personajul principal, Liviu Canţer, un bărbat de peste 90 de ani din Sibiu, a supravieţuit unor evenimente istorice majore, iar acum a rămas singur cu amintirile sale (O cronică a filmului puteți citi aici, iar un interviu cu regizoarea Ana Dumitrescu, aici).

 

SEPTEMBRIE

Pentru luna septembrie sunt programate, cel puțin deocamdată, trei filme românești.

La 7 septembrie va ieși pe ecrane un nou film al regizoarei Ana Lungu, „Un prinț și jumătate”, care va avea premiera la începutul lunii august în Competiția Festivalului de la Sarajevo. Filmul îi are în rolurile principale pe Iris Spiridon, Marius Manole și István Teglas și vorbește despre trei prieteni din București, care împrumută prenumele reale ale actorilor, a căror relație este pusă în pericol după ce Iris se îndrăgostește de un scriitor maghiar din Transilvania.

La 21 septembrie se va lansa noua comedie, în stilul lui Woody Allen, realizată de Paul Negoescu (citiți un interviu cu regizorul aici). Petru (Alexandru Papadopol) este profesor de matematică la Politehnică în București şi duce o viaţă lipsită de griji. Are o relaţie deschisă cu Irina (Nicoleta Lefter), care a acceptat ca el să se culce şi cu alte femei din când în când. Dar Irina rămâne însărcinată, iar Petru este forţat să îşi schimbe stilul de viaţă şi să se maturizeze, la cei 42 de ani ai săi. Unul dintre prietenii lui (Radu Romaniuc), care i-a fost întotdeauna alături, decide să scrie o carte despre povestea sa.

Peste o săptămână, la 28 septembrie, va ieși în cinematografe cel mai recent film de ficțiune regizat de Radu Jude, „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, care a câștigat în iulie Globul de Cristal la Karlovy Vary, iar recent a fost ales propunerea România pentru o nominalizare la Premiile Oscar 2019, categoria film străin. Filmul discută într-o manieră neconvenţională masacrul de la Odessa din 1941, comis de trupele române la ordinul lui Ion Antonescu, și îi are în distribuție pe Ioana Iacob, Alex Bogdan, Șerban Pavlu, Alexandru Dabija și Ilinca Manolache. (Citiți o cronică aici).

 

OCTOMBRIE

Deja din luna octombrie datele de lansare nu mai sunt bătute în cuie. „Parking”, noul lungmetraj al lui Tudor Giurgiu, filmat în cea mai mare parte în Spania și cu actorul Mihai Smarandache în rolul principal, a fost anunțat pentru 12 octombrie, însă lansarea ar putea fi amânată, în funcție de eventuale festivaluri. Scenariul este scris de Tudor Giurgiu și Marin Mălaicu-Hondrari, după un roman al celui de-al doilea, și are în centru un român care pleacă în Spania, unde se îndrăgostește de o femeie.

„Parking”, de Tudor Giurgiu

De o dată certă de lansare – 19 octombrie –  beneficiază totuși „Secretul fericirii”, debutul în regie al actorului Vlad Zamfirescu, care a fost proiectat la TIFF și a fost selectat în competiția de la Anonimul. Acțiunea filmului se desfășoară într-o seară, între prieteni, acasă la Tom (Vlad Zamfirescu), care îşi împinge soţia, Ana (Irina Velcescu), şi prietenul cel mai bun, David (Theo Marton), în situaţii absurde, căutând să-i facă să dezvăluie secrete bine păzite.

Finalul lunii octombrie ar urma să aducă nu mai puțin de trei filme. Primul este „Lemonade”, debutul regizoarei Ioana Uricaru (și produs de Cristian Mungiu), prezentat în premieră mondială, în februarie, în secțiunea Panorama a Festivalului de la Berlin și inclus în competiția Festivalului de la Sarajevo. Mara (Mălina Manovici), o mamă singură în vârstă de 30 de ani, se căsătorește cu Daniel (un american) în timp ce se află în Statele Unite cu un job temporar de asistentă medicală. Atunci când parcursul ei pentru a obține cartea verde ia o turnură neașteptată, Mara este silită să se confrunte cu un adevăr neplăcut, anume că adevărata Americă nu este cea din visele ei.

Al doilea film este „Pup-o, mă!”, o presupusă comedie de public de Camelia Popa, iar al treilea, „Coborâm la prima”, un film independent „inspirațional”, realizat de Tedy Necula.

 

NOIEMBRIE

Noiembrie se anunță o lună aglomerată. Primul film românesc al lunii – lansat pe 2 noiembrie – va fi de fapt o co-producție Belgia-România (producătorul român este Ada Solomon), „Singură la nunta mea”, de Marta Bergman, cu actrița Alina Șerban în rolul principal.

Filmul este prezentat ca povestea Pamelei, o tânără din comunitatea romă, o femeie spontană și amuzantă. Trăiește cu copilul ei în vârstă de doi ani și cu bunica într-o casă dărăpănată unde împart același pat. Ea visează la libertate și se îmbarcă spre necunoscut, renunțând la tradițiile care o sufocă. Speră să se căsătorească pentru a-și schimba destinul, dar și pe al fiicei ei. O poveste despre curajul și determinarea de a-ți depăși condiția.

Începutul lunii noiembrie ar putea aduce și unul din cele mai așteptate film ale anului, care tocmai a avut premiera în competiția Festivalului de la Locarno (și care e produs de asemenea de Cristian Mungiu) – „Alice T.”, de Radu Muntean. Cu un scenariu semnat de Alexandru Baciu, Radu Muntean și Răzvan Rădulescu, filmul o are în prim plan pe Alice Tarpan (Andra Guţi), de aproape 17 ani, și urmărește relația acesteia cu mama sa adoptivă, Bogdana (Mihaela Sîrbu), pe fondul unei adolescențe complicate.

Un alt film extrem de căutat va fi „Moromeții 2”, regizat (ca și clasicul de acum trei decenii) de veteranul Stere Gulea (și produs de Tudor Giurgiu). Filmul, în care rolul lui Ilie Moromete este jucat de Horațiu Mălăele, reia firul poveștii familiei Moromete după cel de-Al Doilea Război Mondial, într-un context istoric extrem de frământat: instalarea comunismului. „Moromeții 2” are ca dată de lansare 16 noiembrie, însă nu este exclus ca aceasta să se schimbe, totul depinzând de finalizarea procesului de postproducție.

Hotațiu Mălăele în rolul lui Ilie Moromete

La 23 noiembrie va intra sigur în cinematografe „Un om la locul lui”, lungmetrajul de debut al regizorului Hadrian Marcu, selectat în competiţia New Directors a Festivalului de la San Sebastian. Filmul îi are în distribuție pe Bogdan Dumitrache, Ada Galeș, Mădalina Constantin și Adrian Titieni. Scenariul, scris de Hadrian Marcu, este bazat pe romanul „Firesc”, de Petru Cimpoeșu.

Filmul redă povestea lui Petru (Bogdan Dumitrache), inginer de foraj într-o companie multinațională. Petru se pregătește să se căsătorească cu iubita sa Laura (Ada Galeș), alături de care așteaptă un copil. Viața sa aparent liniștită este complet bulversată atunci când Sonia (Mădălina Constantin), o colegă cu care Petru are o relație, suferă un accident grav de muncă. Petru nu reușește să se împace cu gândul că noua sa viață abia începe, în timp ce a Soniei pare a se fi sfârșit. Având în vedere că situația este în mod obiectiv iremediabilă, Petru își asumă riscul de a căuta un echilibru imposibil între cele două femei.

Bogdan Dumitrache în „Un om la locul lui”

Tot în noiembrie, de o distribuție limitată (câteva proiecții), ar putea avea parte și documentarul „Sunt însărcinată în România”, de Jesus del Cerro. Mai mult de 40 de femei care trăiesc în România și în Spania sunt intervievate pe teme de interes social ca viabilitatea vs. disfuncționalitatea sistemului sanitar public, discriminarea la locul de muncă sau rolul partenerului de viață în creșterea copiilor. În ciuda diferențelor majore de vârstă, nivel de educație, ocupație sau statut material, toate trebuie să se confrunte cu numitorul comun al statului român.

DECEMBRIE

Pentru luna decembrie, nu foarte căutată de producători și distribuitori, din cauza sărbătorilor de final de an, s-au anunțat deocamdată două filme, ambele documentare, însă lista ar putea completată în viitorul apropiat.

Pentru 1 decembrie (de fapt, 30 noiembrie) a fost programat documentarul „Dacii liberi”, realizat de Monica Lăzurean-Gorgan și Andrei Gorgan. „Dacii liberi” pătrunde în lumea celor care au făcut un adevărat cult pentru daci şi civilizaţia lor.

Filmul îi are în centru pe locuitorii unui sat dacic, un grup cu convingeri mistice, administratorul sitului UNESCO Sarmizegetusa Regia şi participanţii la Congresele de Dacologie, printre care şi fostul primar al oraşului Cluj-Napoca, Gheorghe Funar. Pe toţi îi uneşte pasiunea comună pentru daci, dar îi despart perspectivele diferite asupra unui episod istoric care pare să devină tot mai popular în România. „Dacii liberi” a avut premiera mondială la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca, iar apoi a mai fost proiectat în alte câteva festivaluri. (Citiți o cronică a filmului aici, iar un interviu cu cei doi realizatori, aici).

Tot în decembrie ar putea fi lansat documentarul „Popeasca”, în care tânăra regizoare Stanca Radu, nepoata Stelei Popescu, îi face un portret celebrei actrițe, plecată dintre noi în noiembrie 2017 (Citiți aici o cronică despre film).

„Popeasca”

 

Fără date de lansare (deocamdată)

Tot pentru toamna acestui an a fost anunțat și documentarul „Caisă”, de Alexandru Mavrodineanu, pentru care nu s-a stabilit încă o dată exactă de lansare. Un film despre relaţia imprevizibilă dintre un antrenor de box şi cel mai bun elev al său. (Citiți aici o cronică dedicată acestui documentar).

„Caisă”

Tot în toamnă, dar sub o formă de distribuție alternativă (proiecții limitate, într-o sală de 10-12 locuri, la CINETic, în București), va putea fi văzut și noul film al regizorului Bogdan Mustață. „My Life Rehearsed In One Leg” este un film cvasi-experimental, de o oră, realizat în 3D, și cu actorii Ela Ionescu, Bogdan Albulescu și Radu Romaniuc în distribuție (Citiți o cronică aici).

Ela Ionescu și Bogdan Albulescu în „My Life Rehearsed In One Leg”

Fără o dată oficială de lansare este, deocamdată, și „În pronunțare”, debutul în lungmetraj al regizoarei Mihaela Popescu. Prezentat în februarie în așa-numita „Săptămână a criticii” de la Berlin, un eveniment organizat de Asociația Criticilor de Film din Germania şi desfăşurat în paralel cu Berlinala, „În pronunțare” are putea fi lansat în această a doua parte a anului sau la începutul lui 2019.

Avându-i în distribuție pe Dorotheea Petre, Cuzin Toma şi Olimpia Melinte, filmul este o dramă suprarealistă despre un judecător de 40 de ani cu un tată bolnav, o căsnicie în suferință și cazuri insignifiante de rezolvat. (Citiți o cronică aici).

 

25
/06
/13

MEMORIA CULTURALĂ Alexandru Tocilescu (1946-2011) şi-a povestit viaţa, pe 27 martie 2011, într-una dintre Conferinţele Teatrului Naţional din Bucureşti, „Despre teatru şi ale lui“. Atunci, regizorul a mai vorbit şi despre: nostalgiile copilăriei şi ale tinereţii, lecturi, emoţii şi extravaganţe.

17
/06
/13

REPORTAJ „Când păşeşte pe scenă, o prim-balerină trebuie să-ţi oprească respirația“ spune Andra Ionete, prim-balerină la Opera Naţională Bucureşti. Pentru plutirea din timpul dansului, ea plăteşte cu rutina repetiţiilor, de câteva ori pe zi.

27
/04
/13

Dragoş Stoica, fotoreporterul Ziarului Metropolis, şi-a instalat superobiectivul Nikon de 600 de mm pe un trepied, în balconul apartamentului său din Bucureşti, şi a aşteptat să răsară luna. Vă prezentăm şapte imagini spectaculoase, realizate în ultimele şapte zile