Filmele româneşti din 2015
https://www.ziarulmetropolis.ro/filmele-romanesti-din-2015/

Anul 2015 aduce în peisajul cinematografic noi proiecte ale unor regizori premiaţi la Cannes, Berlin şi Veneţia, printre filmele româneşti care vor fi lansate în cinema numărându-se thrillere politice, un western balcanic, un documentar animat, dar şi comedii, drame şi pelicule poliţiste.

Un articol de Petre Ivan|5 ianuarie 2015

Dacă 2014 nu a fost unul câştigător la categoria premii pentru cinematografia autohtonă, obişnuită să fie răsfăţată la cele mai mari festivaluri de film din lume, în anul 2015, regizori precum Radu Muntean, Corneliu Porumboiu, Marian Crişan, Florin Şerban, Tudor Giurgiu şi Radu Jude se pregătesc de lansări pentru marele ecran, ceea ce ar putea însemna revenirea României în lumina reflectoarelor, notează Mediafax.

Radu Muntean lucrează la „Un etaj mai jos„, o peliculă „ce tratează problema de conştiinţă a martorului unei crime”. Teodor Corban şi Iulian Postelnicu sunt actorii ce deţin rolurile principale, filmul având un scenariu scris de Radu Muntean, Alexandru Baciu şi Răzvan Rădulescu şi urmând să fie lansat anul acesta în cinematografe.

De asemenea, „Box„, o poveste de dragoste între un bărbat şi o femeie care nu ar fi trebuit să se întâlnească niciodată, se pregăteşte să fie lansat în 2015. Realizat de regizorul Florin Şerban, premiat la Berlin pentru pelicula „Eu când vreau să fluier, fluier”, proiectul a fost finanţat de Eurimages şi de Centrul Naţional al Cinematografiei.

Şi Corneliu Porumboiu, premiat la Cannes, a filmat în toamna trecută pentru cel mai recent proiect, „Comoara/ The Treasure„. Acţiunea peliculei se concentrează pe doi bărbaţi care trec printr-o mulţime de întâmplări surprinzătoare în încercarea de a descoperi o comoară. Scenariul îi aparţine lui Corneliu Porumboiu, iar din distribuţie fac parte actori profesionişti în egală măsură cu amatori.

Un alt film aşteptat în 2015 este lungmetrajul lui Adrian Sitaru – „La timp„. Filmul, o poveste despre nişte gemeni care se iubesc dincolo de

Adrian Sitaru pregăteşte filmul La timp

Adrian Sitaru pregăteşte filmul La timp

limitele acceptate de societate, îi prezintă în distribuţie pe Alina Grigore, Bogdan Albulescu, Adrian Titieni, Robi Urs, Cristina Olteanu şi Liviu Vizitiu, a declarat regizorul Adrian Sitaru.

Dacă la începutul lui 2014, pelicula „Aferim!”, regizată de Radu Jude, se număra printre cele mai aşteptate filme ale anului, potrivit unui top prestigios realizat de site-ul ioncinema.com, 2015 va aduce pe marile ecrane acest lungmetraj al cineastului premiat la Cannes.

Filmările pentru acest western balcanic au avut loc la jumătatea lunii iunie 2014. Acţiunea se petrece în Valahia primei jumătăţi a secolului al XIX-lea, perioadă în care, deşi Ţările Române intraseră pe drumul unei modernizări lente şi ireversibile, existau încă realităţi sociale care ţineau de un alt timp şi de o altă mentalitate.

Una din aceste realităţi o reprezintă sclavia romilor, care a durat din secolul al XIII-lea până la sfârşitul secolului al XIX-lea, fenomen vag cunoscut şi aproape inexistent în dezbaterea publică actuală, deşi influenţează în continuare viaţa socială din România.

Similar, relaţiile dintre bărbaţi şi femei sunt încă, cel puţin în mediul rural, guvernate de un tip de mentalitate care vine din trecut, fără ca noi, cei de azi, să fim cu adevărat conştienţi de asta. Subiectul filmului se concentrează în jurul zapciului Costandin, care este angajat de boierul din zona lui să-l găsească pe Carfin, un sclav rom fugit din gospodăria sa.

Prezentat în cadrul unor proiecţii speciale înainte de turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, filmul despre procurorul Cristian Panait „De ce eu?„, în regia lui Tudor Giurgiu, va intra în cinematografe în luna februarie a acestui an.

În thrillerul politic al lui Giurgiu, rolurile principale sunt deţinute de Emilian Oprea, Andreea Vasile, Mihai Constantin şi Dan Condurache.

Anul 2015 va aduce pe marele ecran şi filme romantice, precum „O poveste de dragoste„, de Cristina Iacob.

Pelicula reprezintă o poveste de iubire emoţionantă a cărei temă centrală gravitează în jurul iubirii şi a puterii sale de a depăşi orice obstacol. Povestea Apriliei (Raluca Aprodu) şi a lui Sebastian (Dragoş Bucur) arată publicului că îi trebuie foarte puţin pentru a găsi fericirea.

În ajun de Crăciun, Aprilia, o actriţă în căutarea celebrităţii, îl întâlneşte pe Sebastian, un tânăr violonist. Micul joc de replici pe care îl întreprind cei doi se dovedeşte a fi debutul unui frumoase poveşti de iubire, neştiind că trecutul Apriliei se va întoarce împotriva lor.

Publicul se va putea bucura în acest an şi de un film despre serviciile secrete. „Cel ales„, de Cristian Comeagă, este un lungmetraj despre un fost agent secret, care a părăsit România cu decenii în urmă, în căutarea libertăţii, şi care se întoarce acasă ca să o câştige.

Filmul, care îi are în distribuţie pe Olimpia Melinte şi Nicodim Ungureanu, va fi lansat în cinematografele din România în primăvara anului acesta.

De asemenea, în toamna lui 2015 ar putea fi lansat şi „03. Bypass„, de Nap Toader, un lungmetraj ale cărui filmări au avut loc în septembrie 2013. Pelicula prezintă un echipaj de salvare, doctoriţa, asistentul şi ambulanţierul, într-o tură de noapte.

Ambulanţa e trimisă la caz. Ceea ce urmează le va schimba viaţa pentru totdeauna. Din distribuţia filmului fac parte Medeea Marinescu, Alexandru Potoceanu şi Gabriel Spahiu.

Şi regizorul Cătălin Mitulescu se pregăteşte să lanseze pe marele ecran pelicula „Rumeno„. Filmul spune povestea lui Radu, un tânăr plecat să muncească în Italia, care revine acasă după un an. O găseşte pe Monica, soţia lui, total schimbată, iar copilul lor, Luca, a crescut mai mult decât se aştepta.

Cuplul petrece o noapte în care încearcă să se regăsească. Timpul petrecut separat a creat neîncredere şi confuzie între cei doi, dar le dă şi posibilitatea unui nou început. Lungmetrajul îi are în rolurile principale pe Ada Condeescu şi Alexandru Potocean şi a fost filmat în vara lui 2014.

Nici peliculele inspirate din opere româneşti nu lipsesc din peisajul cinematografic românesc în 2015. Astfel, Marian Crişan va lansa în toamna acestui an pelicula „Orizont„, un film inspirat de nuvela „Moara cu noroc”, a lui Ioan Slavici, ce îi prezintă în rolurile principale pe Rodica Lazăr şi András Hatházi.

2015 înseamnă şi prezentarea continuării celui mai de succes film din ultimii ani, „#Selfie”, de Cristina Iacob, care a avut în 2014 peste 100.000 de spectatori.

Dacă „#Selfie” spunea povestea a trei proaspăt absolvente de liceu, care, în loc să stea acasă să înveţe pentru bacalaureat, decid să plece la mare şi să îşi termine adolescenţa în stil rebel, comedia „Cum să te măriţi în trei zile„, le surprinde pe Roxi, Yasmine şi Ana, care, după o despărţire hardcore, se reunesc într-un pariu care le va schimba vieţile: Care se mărită prima în trei zile? Scenariul este scris de Cristina Iacob, Maria Spirache şi Tudor Potra.

Pe de altă parte, Anca Damian va prezenta publicului în 2015 un documentar animat, „Muntele magic„, care face parte, împreună cu filmul deja lansat „Crulic – drumul spre dincolo”, dintr-o trilogie despre eroism, nuanţând raportul individului cu istoria prin perspectiva morţii şi a faptelor sale.

Realizat într-un stil postmodern, cu o multitudine de tehnici vizuale, decupaje de hârtie, desen animat, fotografie şi film, „Muntele magic” prezintă povestea reală a unui polonez, Adam Jacek Winkler, refugiat politic la Paris.

Muntele magic, de Anca Damian

Muntele magic, de Anca Damian

Povestea lui este cea a unui „cavaler rătăcitor”, un „Don Quijote al secolului XX”, el făcând parte din categoria celor care vor să schimbe lumea, chiar cu preţul vieţii lor.

De asemenea, „Palatul pionierilor B’92„, filmul regizat de Bobby Păunescu, care va avea premiera mondială la cea de-a 31-a ediţie a Festivalului Sundance, va intra în cinematografele din România cel mai probabil în această primăvară.

Din distribuţia filmului fac parte Toto Dumitrescu, fiul jucătorului de fotbal Ilie Dumitrescu, Mihai Dorobanţu, Maria Bata, Dragoş Săvulescu, Alice Halpert şi Alice Peneaca.

Filmul prezintă zilele nebune după căderea regimului comunist de la Bucureşti, când mai mulţi tineri au deschis o discotecă în liceul unde învăţau, înspăimântaţi de ideea unei îmbolnări de SIDA după vizita la un bordel local.

Totodată, Ioan Cărmăzan a filmat în luna noiembrie a anului trecut un lungmetraj poliţist, „Noi ştim că voi ştiţi că noi ştim„, cu Mihai Mălaimare în rolul principal.

Potrivit regizorului, o parte din acţiune se petrece în prezent, iar o parte, înainte de 1989, „ca un fel de amintire”, urmând ca pelicula să fie lansată în vara sau toamna lui 2015.

Pe marele ecran este aşteptat şi lungmetrajul „Live„, debutul în regie al producătorului şi directorului de imagine Vlad Păunescu, ale cărui filmări s-au încheiat în luna iunie a anului 2014.

Cu o distribuţie din care fac parte actorii Rodica Lazăr şi Tudor Chirilă, pelicula ar urma să aibă premiera în România în această primăvară.

Peisajul cinematografic din 2015 se îmbogăţeşte şi cu un film horror, „Be My Cat: A Film for Anne„, de Adrian Ţofei, cu Sonia Teodoriu, Florentina Hariton şi Alexandra Stroe. Selectat la Festivalul fantasporto, care se va desfăşura între 27 februarie şi 7 martie, filmul ar putea avea anul acesta şi premiera în România.

Foto: Filmele româneşti din 2015 – cinemagia

05
/08
/22

Când David Leitch („Deadpool 2”, „Atomic Blonde”, „John Wick”, „Hobbs and Shaw”) anunță că urmează să regizeze un nou lungmetraj, e musai să-ți cumperi bilete la cinema. Dependent de adrenalina eliberată de către filmele sale în cinefili, Leitch este și actor, cascador, scenarist, producător, un miliardar pasionat de arte marțiale care știe să folosească în cea mai recentă creație a sa un cocktail bine dozat de poveste, acțiune, efecte speciale, personaje.

04
/08
/22

CRONICĂ DE FILM Mi se pare un gest curajos să dai drumul în săli, în plină vară, unui film precum "Pentru mine tu eşti Ceauşescu" (2021, r. Sebastian Mihăilescu), destul de greu şi bizar, cel puţin pentru cinematografia română.

02
/08
/22

Festivalul Cinemascop a început luni, 1 august, și vă așteaptă până pe 7 august cu filme europene, expoziții, ateliere de creație pentru copii, un spectacol de teatru și o atmosferă de vacanță la mare aparte.

02
/08
/22

Programul celei de-a 19-a ediții a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL 2022, care va avea loc în perioada 8-14 august la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării, este acum disponibil aici: https://bit.ly/Anonimul2022.

28
/07
/22

Regizat de regretatul Mantas Kvedaravičius, „Mariupolis 2”, care a fost prezentat în premieră mondială în luna mai la Cannes, va deschide cea de-a XIX-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL 2022, care va avea loc în perioada 8 - 14 august la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării).

27
/07
/22

Aşa cum ne-a obişnuit, Festivalul de Film de la Veneţia a adunat şi în acest an, în competiţie sau în afara ei, multe nume mari ale cinematografiei mondiale: de la Darren Aronofsky, Alejandro G. Inarritu şi Jafar Panahi, la Paul Schrader, Sergei Loznitsa, Oliver Stone şi Lars von Trier.

26
/07
/22

Celebrul Festival de la Veneţia şi-a anunţat marţi selecţia pentru ediţia din acest an. Până vom comenta principalele secţiuni, să notăm prezenţa debutului în lungmetrajul de ficţiune al lui Mihai Mincan, "Spre Nord", în competiţia Orizzonti.

26
/07
/22

Cinci lungmetraje de ficțiune și documentare vor concura anul acesta pentru marele trofeu al celei de-a 19-a ediții a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, care va avea loc în perioada 8 - 14 august, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării).

26
/07
/22

„Delta Bucureștiului”, în regia Evei Pervolovici, va putea fi văzut în cinematografe din 23 septembrie. Filmul documentar, al doilea al regizoarei cunoscută deja publicului pentru „Marussia” (2013), spune, prin vocea actrițelor Sandrine Bonnaire și Ada Condeescu, povestea unui teren viran.

21
/07
/22

E perioada vacanţelor şi afară e foarte cald, dar asta nu înseamnă că programul cinematografelor nu merge înainte. Ziarul Metropolis vă recomandă cinci filme de autor, numai bune de văzut într-o sală răcoroasă de cinema.

21
/07
/22

Grădina de vară din Eforie Sud continuă să găzduiască festivalul Cinemascop, care se desfășoară deja de cinci ani în prima săptămână din august. Un eveniment așteptat cu entuziasm de vizitatorii fideli, festivalul revine cu proiecții de film, ateliere pentru copii și alte surprize, între 1-7 august 2022.