Filmul „3/4”, câștigătorul trofeului Ceau, Cinema! „Răzvan Georgescu”
https://www.ziarulmetropolis.ro/filmul-3-4-castigatorul-trofeului-ceau-cinema-razvan-georgescu/

Filmul bulgar „3/4”, realizat de tânărul regizor Ilian Metev, a fost desemnat de juriu câştigătorul premiului „Răzvan Georgescu” pentru cel mai bun film din competiţie la cea de-a 5-a ediţie a festivalului Ceau, Cinema!, care a avut loc între 19 şi 22 iulie la Timişoara şi Gottlob şi care a adunat peste 3.000 de spectatori.

Un articol de Petre Ivan|23 iulie 2018

Juriul format din actrița Alina Grigore, criticul de film Ileana Bîrsan și regizorul Florin Iepan a decis ca trofeul Ceau, Cinema! „Răzvan Georgescu” să meargă la filmul „3/4”, debutul în ficțiune al regizorului bulgar Ilian Metev.

Premiul este în valoare de 1.500 de euro și este acordat de către festival.

Juriul și-a motivat alegerea prin „curajul și credibilitatea cu care regizorul împreună cu actorii ne fac martorii descompunerii unei relații dintre un tată și copiii săi, a desprinderii fiecăruia dintre ei de familie și fac din absența mamei o prezență subtilă, dar definitorie, și o sursă de emoție, fără a cădea vreo clipă în sentimentalism”.

Premiul Publicului, în valoare de 500 euro și oferit de Casa Auto Timișoara, a fost împărțit de două filme, aflate la egalitate în preferințele spectatorilor: „Căderea”, al regizoarei ucrainene Marina Stepanska, și „Comic Sans”, al regizorului croat Nevio Marasovic.

„Căderea” a fost desemnat și câștigătorul Trofeului Vitas România pentru film independent sau de debut. În valoare de 1.000 de euro, premiul a fost stabilit împreună de echipa Ceau, Cinema! și Vitas România.

Juriul Ceau Cinema

Un premiu onorific din partea festivalului a primit și cunoscutul cineast Andrei Ujică, invitatul special al ediției din acest an. Andrei Ujică a susținut un masterclass extrem de apreciat și a participat la discuții cu publicul după fiecare din cele trei proiecții din retrospectiva care i-a fost dedicată: „Videograme dintr-o revoluție”, „Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu” și „Out of the Present”, acesta din urmă fiind proiectat în aer liber, la Grădina de Vară „Capitol”, la gala de închidere.

Un foarte mare interes au stârnit și celelalte două proiecții de la Grădina de Vară „Capitol”: comedia „Povestea unui pierde-vară”, prezentat la gala de deschidere în prezența regizorului Paul Negoescu și a directorului de imagine Ana Drăghici, și documentarul „Procesul”, în prezența realizatorilor Claudiu Mitcu și Ileana Bărsan, a protagonistului Mihai Moldoveanu și a avocatei Alina Cojocaru, care au discutat cu publicul mai mult de o oră.

Ceau Cinema, proiectie competitie

De succes la public au avut parte de asemenea cele șase filme din competiție, filmul sârbesc „Afterparty”, proiectat în prezența unei părți a echipei, „W.R. Misterele organismului”, de Dušan Makavejev, „Vinovatul”, de Gustav Möller, sau documentarele „Dacii liberi”, de Monica Lăzurean-Gorgan și Andrei Gorgan, „Chipuri, locuri”,

de Agnès Varda și JR, și „Comisia de recrutare”, cu participarea regizoarei Tatiana Chistova.

 

De succes la public au avut parte de asemenea cele șase filme din competiție, filmul sârbesc „Afterparty”, proiectat în prezența unei părți a echipei, „W.R. Misterele organismului”, de Dušan Makavejev, „Vinovatul”, de Gustav Möller, sau documentarele „Dacii liberi”, de Monica Lăzurean-Gorgan și Andrei Gorgan, „Chipuri, locuri”, de Agnès Varda și JR, și „Comisia de recrutare”, cu participarea regizoarei Tatiana Chistova.

Momente speciale au fost proiecția omagială a documentarului „Testimonial” și a unui interviu video inedit, dedicată regretatului regizor Răzvan Georgescu, focusul Florin Iepan, precum și proiecția aniversară cu „Reconstituirea”, la Gottlob, în prezența unui invitat-surpriză – Emil Mateiaș, martorul întâmplării care a inspirat nuvela lui Horia Pătrașcu după care Lucian Pintilie și-a realizat capodopera.

Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Marele Ecran şi Asociaţia Pelicula Culturală.

Foto:

05
/09
/23

În perioada 6 – 10 septembrie, la Brașov, are loc prima ediție a festivalului „CULMEA: Film și educație de mediu“, primul festival de film pe teme de mediu dedicat copiilor și tinerilor, un demers inițiat de Sabina Baciu – director festival, alături de Raluca Bugnar – director artistic și Alexandra Safriuc – selecționer scurtmetraje.

05
/09
/23

Cinemaul românesc este din nou în centrul atenției cu ocazia evenimentului Noaptea Albă a Filmului Românesc care va avea loc anul acesta pe 𝟏𝟓 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, la 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐢, 𝐂𝐥𝐮𝐣-𝐍𝐚𝐩𝐨𝐜𝐚 și 𝐓𝐢𝐦𝐢𝐬̦𝐨𝐚𝐫𝐚.

01
/09
/23

Creativitatea dobândește o nouă definiție la cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest. Între 6 și 15 octombrie, singurul eveniment cinematografic din România care califică filme pe lista candidaților eligibili la Oscaruri aduce pe marile ecrane din capitală cea mai bogată și mai diversă selecție de filme de până acum.

01
/09
/23

Începutul anului 2024 va aduce pe marile ecrane cel mai de anvergură documentar realizat în România despre Generația de Aur a fotbalului românesc. Și despre performanțele sale uluitoare, care au pus România pe harta lumii și au oferit unei țări întregi cele mai frumoase cadouri: identitate, într-o epocă a uniformizării, și multă speranță, într-una a tranziției.

01
/09
/23

Dincolo de a fi o celebrare a mișcării sistemului nostru solar în jurul centrului Căii Lactee, Galactic Tick Festival este un eveniment cultural și educativ dedicat copiilor și tinerilor. O sărbătoare a bucuriei transpusă în activități ce implică, printre altele, dans galatic și ateliere creative menite să facă din această călătorie o poveste de neuitat, asemeni celor pe care bunicii noștri ni le împărtășeau la gura sobei.

01
/09
/23

Ultima săptămână de Cinema în aer liber, care se desfășoară pe Insula Artelor din Parcul Titan, încheie sezonul de anul acesta și aduce pe marele ecran filme de luni până duminică, de la ora 20:00: un documentar, trei filme românești, trei thrillere și o comedie savuroasă.

31
/08
/23

Filmul spune povestea dintre neconvenționalul Alexander (Thomas Prenn) și frumoasa Caro (Verena Altenberger), a căror întâlnire întâmplătoare la metroul din Viena le schimbă complet traseul imaginat al propriilor vieți.

30
/08
/23

Zăpada de August cade doar atunci când între granițele dintre un zâmbet și o strângere în brațe încape toată eternitatea. Iar eternitatea poartă pălărie.