Filmul ‘Amour’ al lui Michael Haneke, nominalizat la zece categorii ale premiilor Cesar
https://www.ziarulmetropolis.ro/filmul-amour-al-lui-michael-haneke-nominalizat-la-zece-categorii-ale-premiilor-cesar/

Filmul franco-austriac ‘Amour’ al regizorului Michael Haneke, distins cu Palme d’Or la ultimul Festival de la Cannes, se numără printre peliculele cu cele mai multe nominalizări la premiile Cesar ale cinematografiei franceze, care recompensează cele mai bune filme şi cei mai buni artişti ai anului. Gala premiilor Cesar va avea loc la Paris, pe 22 […]

Un articol de Andrada Văsii|28 ianuarie 2013

Filmul franco-austriac ‘Amour’ al regizorului Michael Haneke, distins cu Palme d’Or la ultimul Festival de la Cannes, se numără printre peliculele cu cele mai multe nominalizări la premiile Cesar ale cinematografiei franceze, care recompensează cele mai bune filme şi cei mai buni artişti ai anului. Gala premiilor Cesar va avea loc la Paris, pe 22 februarie, relatează AFP.

 

‘Amour’, care concurează la cinci categorii ale premiilor Oscar, a fost nominalizat la zece categorii Cesar, printre care pentru Cel mai bun film al anului. Actriţa Emmanuelle Riva este una din cele şapte aspirante la titlul de Cea mai bună actriţă, printre ele figurând şi Marion Cotillard (‘De rouille et d’os’).

În privinţa actorilor, Academia pentru premiile Cesar i-a reţinut în acest an pe Jean-Louis Trintignant (‘Amour’), Patrick Bruel (‘Le prenom’), Fabrice Luchini (‘Dans la maison’), Vincent Lindon (‘Quelques heures de printemps’) şi Jeremie Renier (‘Cloclo’).

La categoria Cel mai bun regizor, Michael Haneke îi are drept concurenţi pe Leos Carax (‘Holy motors’) şi Jacques Audiard (‘De rouille et d’os’).

Filmul ‘Amour a câştigat pe 13 ianuarie, la Beverly Hills, premiul Golden Globe pentru Cel mai bun film străin, la categoria la care nominalizate au fost alte două filme franceze, ‘Intouchabeles’ şi ‘De rouillle et d’os’.

‘Amour’, în care rolurile principale sunt interpretate de două legende ale filmului francez, Jean-Louis Trintignant, 81 de ani, şi Emmanuelle Riva, 85 de ani, prezintă bătrâneţea grea a unei perechi confruntate cu boala femeii.

Sursa: Agerpres

13
/10
/14

Krzysztof Penderecki, personalitate simbol a muzicii secolului XX, va fi prezent la Sala Radio în deschiderea stagiunii Orchestrei Naţionale Radio, dirijate de Tiberiu Soare, eveniment construit în jurul unui atractiv program ce îmbină romantismul muzicii lui Ceaikovski şi spiritul inovator al muzicii lui Penderecki.

13
/10
/14

Albumul Ceciliei Bartoli, St Petersburg, un album al premierelor, se lansează astăzi, 13 octombrie. Acesta conţine 11 arii înregistrate în premieră mondială de Cecilia Bartoli, ansamblul I Barrochisti, dirijor Diego Fasolis; 11 arii descoperite de Cecilia Bartoli în arhiva Teatrului Mariinski din St Petersburg, pe care nu le-a mai cântat nimeni în ultimii 200 ani.

13
/10
/14

Vineri, 17 octombrie, ora 18.00, la Teatrul Nottara, Sala „Horia Lovinescu”, Teatrul Maghiar de Stat va prezenta spectacolul Brad de Crăciun la familia Ivanov de Al. I. Vvedenski, regia: András Urbán, scenografia: Carmencita Brojboiu. Spectacolul beneficiază de supratitrare în limba română şi este recomandat tinerilor peste 18 ani.

13
/10
/14

Doi pe o bancă, D'ale noastre, Tipografic majuscul, Tartuffe sau impostorul, ... escu, Băieţii de aur, Livada de vişini, Trei piese scurte fără sexşi multe alte spectacole pe scenele teatrelor bucureştene, în săptămâna 13 - 19 octombrie

12
/10
/14

Casa de Producţie TVR a programat luni, 13 octombrie, de la ora 20.00, la TVR 2, în memoria marelui actor Adrian Pintea (n. 9 octombrie 1954 – d. 8 iunie 2007), o producție din seria capodoperelor longevive păstrate în Arhiva de Aur a Televiziunii Române: spectacolul „Don Carlos” de Friedrich Schiller.

12
/10
/14

Sâmbătă, 11 octombrie, în cadrul Galei de Decernare a Premiilor au fost anunțate filmele câștigătoare ale celei de-a XXI-a ediție a Festivalului Internațional de Cinema de la Sibiu – Astra Film Festival. Maidan (regia: Sergei Loznitsa), proiectat în premieră în România la Astra Film Festival 2014, a fost laureat cu Marele Premiu.

12
/10
/14

A noua ediție a Festivalului de Film de Animație Anim’est, ce a avut loc între 3 şi 12 octombrie, în capitală, a ajuns la final. În cadrul Galei de Închidere de sâmbătă, 11 octombrie, la capătul a nouă zile de filme de animație de calitate, sosite la București din peste 60 de țări, festivalul și-a anunțat câștigătorii.

11
/10
/14

Filosoful şi matematicianul francez René Descartes, autorul celebrului dicton "Cogito ergo sum" ("Cuget deci exist"), prezenta o excrescenţă osoasă de aproximativ 5,4 centimetri pătraţi în zona sinusurilor, o tumoare benignă care nu a avut însă legătură cu moartea sa, potrivit oamenilor de ştiinţă.