Filmul ca antidepresiv
https://www.ziarulmetropolis.ro/filmul-ca-antidepresiv/

★★★★★ CRONICĂ DE FILM Prezent anul trecut în mai multe festivaluri şi disponibil acum în România pe platforma MUBI, „Ne croyez surtout pas que je hurle” („Just Don’t Think I’ll Scream”, 2019), debutul regizorului francez Frank Beauvais, este un excelent documentar eseu, potrivit şi pentru perioada bizară pe care o trăim.

Un articol de Ionuţ Mareş|12 iulie 2020

În urma unei despărțiri dureroase și fără perspectiva unor noi proiecte, un cineast se retrage temporar într-un sat din Alsacia, unde timp de mai mult luni vede compulsiv filme, câte patru-cinci pe zi. În paralel, pe glob au loc diverse tragedii, și în special atentate teroriste în Franța.

Cinema-ul ca evadare dintr-o realitate apăsătoare și greu de privit în față sau antidot la depresie și sursă de regenerare? Este miza extraordinară pe care o lansează Frank Beauvais în filmul său de debut, documentarul eseu „Ne croyez surtout pas que je hurle” („Just Don’t Think I’ll Scream”, 2019).

E mai întâi vocea melancolică a regizorului însuși, care domină coloană sonoră și pe care o auzim de la început și până la sfârșit. Apoi, e textul lui Frank Beauvais, care uneori ia forma unui jurnal foarte intim, ce consemnează emoții, amintiri sau pur și simplu întâmplări banale, cum ar fi vizitele unor prieteni, iar alteori devine o reflecție despre lume și societate.

Fără cuvinte mari, fără platitudini, fără lamentări. Un flux liber de idei care exprimă criza interioară a unui artist în căutarea unor motive de a merge mai departe.

Iar salvarea pare să vină nu din existența socială însăși, care și-a pierdut pentru moment sensul, ci din cinema-ul trăit în solitudine. Din plonjarea obsesivă, devoratoare, în imagini cinematografice, care devin memoria însăși a unui anumit moment.

Pentru că actul de a se filma sau pur și simplu de a filma ceva într-o astfel de criză existențială ar fi greu sau ar putea fi văzut chiar ca o manifestare de autocomplezență ori o impudoare, Beauvais se folosește de filmele altora pentru a-și completa vizual eseul pe care ni-l împărtășește și prin care se destăinuie.

Rezultă un montaj elaborat și ambițios cu scurte momente, ca niște străfulgerări, fără sunete sau muzică, din sute și sute de filme, majoritatea puțin cunoscute, iar unele de-a dreptul obscure. Scopul lor este de a reflecta, în cele mai neașteptate feluri, stările pe care le sugerează voice over-ul.

Textul și imaginea intră astfel într-un dialog extrem de stimulant și, până la urmă, emoționant. Iar ideea splendidă pe care o propune Beauvais e că cinema-ul, în ciuda caracterului său artificial, poate deveni un refugiu în fața durerii, atunci când îi este asumată natura profund reflexiv-terapeutică.

Și chiar dacă, în fond, nu înlocuiește viața, poate ajuta la înțelegerea ei și o poate face mai suportabilă în misterul ei.

08
/12
/13

La doi ani de la dispariţia regizorului Andrei Blaier, TVR 2 îi dedică azi ciclul „Duminica filmului românesc”. Cinefilii români vor putea urmări în această zi două dintre filmele sale reprezentative: „Fapt divers“ (de la ora 14.10) şi „Ilustrate cu flori de câmp“ (de la ora 20.10).

06
/12
/13

12 Years a Slave, regizat de Steve McQueen, a fost desemnat filmul anului 2013 în Topul 10 al revistei Rolling Stone, după ce, marţi, cineastul american a primit, pentru aceeaşi peliculă, titlul de cel mai bun regizor din partea New York Film Critics Circle.

05
/12
/13

CRONICĂ DE FILM „Majordomul”, în regia lui Lee Daniels, este un film croit pe placul Academiei Americane, dar şi al unui public dornic de poveşti motivaţionale. Transpunerea vizuală a scenariului este, însă, cât se poate de convenţională.

04
/12
/13

Lungmetrajele „Poziţia copilului“, de Călin Peter Netzer, ,,Când se lasă seara peste Bucureşti...", de Corneliu Porumboiu, şi ,,Sunt o babă comunistă", de Stere Gulea, vor fi proiectate, în perioada 10 decembrie - ianuarie 2014, la cea de-a IV-a ediţie a Zilelor Filmului Românesc de la Madrid.

02
/12
/13

Iulia Rugină, Oana Răsuceanu și Ana Agopian inventează povești și le transformă în filme, ca de exemplu „Love Building”, o comedie romantică despre relațiile de cuplu. De ce ai nevoie ca să faci film și cum se scrie un scenariu „în trei”? Ne spun chiar ele, în cinci secvențe.