Filmul ca un chin
https://www.ziarulmetropolis.ro/filmul-ca-un-chin/

CRONICĂ DE FILM Deşi pretinde că este un omagiu adus oamenilor care au murit în închisorile comuniste, “Între chin şi amin” (2019), al doilea lungmetraj de ficţiune al regizorului Toma Enache, nu este de fapt decât o bătaie de joc la adresa memoriei victimelor, prin kitsch-ul pe care îl etalează.

Un articol de Ionuţ Mareş|9 Octombrie 2019

“Între chin şi amin” începe cu o prolog care se vrea metadiscursiv: un regizor, însuşi Toma Enache, se duce la Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuti Politici din România, şi îi spune că vrea să facă un film despre ce s-a întâmplat în închisorile comuniste. Octav Bjoza îl aprobă meditativ.

Este un truc facil, pentru că Toma Enache (care a debutat în 2013 cu “Nu sunt faimos, dar sunt aromân”) vrea să sugereze că a făcut un film care are girul autorităţii morale a foştilor deţinuţi, prin urmare e valoros. Şi ce vom vedea în el trebuie să fie adevărat.

Prologul mai are o secvenţă grandioasă, în care un deţinut scrie cu sângele de pe mâini, pe un perete de celulă, chiar titlul filmului, “Între chin şi amin”, formulă despre care vom afla mai târziu că este un vers dintr-o poezie a unui generic poet ajuns în temniţă.

Dar şi un scurt moment în care vedem cum i se smulge cuiva o unghie de la mână. Suficient pentru a înţelege că va fi vorba de Fenomenul Piteşti.

Apoi intrăm direct în Iad – un cuvânt vehiculat mereu, atât de torţionari (cu voce puternică, răstită – “Eşti în Iad. Nici un Dumnezeu de-al tău nu te scoate de aici. Aici eu sunt Dumnezeu!”), cât şi de victime (cu voce stinsă şi pus în opoziţie cu Raiul despre care spun că îi aşteaptă pentru suferinţele prin care trec).

Doar că Infernul este în primul rând pentru spectator, nevoit să asiste la un film bombastic, plictisitor şi de un kitsch cu care cinema-ul românesc nu s-a mai întâlnit de ceva vreme.

Scenariul şi regia propun doar câteva idei fixe, care ar putea fi, într-un puseu de generozitate, considerate candide, dacă nu ar fi o insultă atât la adresa suferinţei pe care adevăraţii deţinuţi au trăit-o, cât şi la adresa limbajului cinematografic.

Torţionarii, de la mardeiaşii recrutaţi dintre deţinuţii mai vechi şi până la şeful închisorii, jucat de Constantin Cotimanis (capabil să sugrume până la moarte o femeie, doar cu o mână), sunt, bineînţeles, nişte bestii corpolente care mitraliază cu insulte grosolane, atunci când nu bat de-a dreptul (adică o dată la două secvenţe), şi ale căror feţe sunt filmate insistent în prim-plan pentru a li se vedea abrutizarea.

De prim-planuri au parte şi chipurile victimele, dar pentru a ni se transmite presupusa lor suferinţă. Doar că nu e suficient să ai muzică emfatică, dialoguri declamative (scoase din cele mai proaste manuale cu clişee despre comunism), bătăi, lacrimi, feţe tumefiate şi mult, mult sânge (folosit inclusiv pentru a scrie pe pereţi fie versuri mistice, fie turnătorii) pentru ca durerea să treacă ecranul şi să producă în spectator vreun fior (altul decât chicote).

Nu e de folos pentru asta nici cea mai năucitoare secvenţă din cinema-ul românesc post-2000 (e greu de spus că şi post-1990, pentru că filmele primului deceniu de după comunism ascund câteva comori uitate sau neglijate): un tânăr este dezbrăcat, i se apasă pe cap, ca lui Iisus, o coroană de sârmă ghimpată, este acoperit cu o bucată de pânză albă şi, după ce colegii de celulă sunt obligaţi să îi sărute piciorul înmuiat în hârdăul cu rahat, este răstignit cu tot tacâmul  – cruce de lemn improvizată (flancată de alte două cruci cu alţi doi deţinuţi legate de ele), cuie bătute în mâini, ochi bulbucaţi, răcnete.

Este apoteoza unei avalanşe de simboluri pretins religioase, folosite pentru a sugera sfinţenia victimelor, dar care nu fac decât să îşi bată joc de credinţa pe care pretind că o reprezintă.

Dintre victime, se remarcă protagonistul, Tase Caraman (Vali V. Popescu), un tânăr compozitor credincios, arestat (împreună cu fratele său) doar pentru că, spune el, a compus “Oda lui Dumnezeu”. Şi pentru că şeful închisorii se pretinde meloman, îl mai pune uneori pe Tase Caraman să îi cânte la contrabas la el în birou, atunci când subalternii săi nu îl bat ca să i-l scoată pe Dumnezeu din cap.

Se ştie că un film nu e împlinit fără o poveste de iubire, aşa că torturile sunt intercalate cu flashback-uri naive (introduse prin racorduri simpliste), care încep aproape mereu cu un cadru răsturnat (asta pentru că tânărul este de multe ori cu capul în jos în timpul supliciilor din care evadează prin amintiri) şi în care îl vedem pe erou îndrăgostindu-se de o fată frumoasă.

De la întunericul închisorii trecem la plaje liniştite, la câmpii cu flori puternic colorate, la haine impecabil de curate, la chipuri fericite şi la declaraţii de dragoste extrase din romanele de duzină (“Eşti muza mea!”), spuse după o noapte de amor într-o barcă de lemn trasă la mal, la lumina romantică a lumânărilor.

După un final în care se trece la anii `60 şi la graţieri şi în care este demonstrată forţa miraculoasă de tămăduire a muzicii, şi mai ales a “Odei lui Dumnezeu”, se ajunge la un epilog plasat în contemporaneitate – un nou artificiu pretins meta-cinematografic, prin care ni se face şugubăţ cu ochiul.

Fostul şef al închisorii, care nu ne este arătat din faţă, dar pe care îl identificăm după spate şi mai ales după voce, pare să fi ajuns un soi de păpuşar din umbră, care aprobă o sumă mică, într-o discuţie la telefon cu o doamnă responsabilă cu cinematografia română, pentru realizarea filmului pe care tocmai l-am vizionat, pentru că nu o să meargă să îl vadă nimeni şi pentru că, “la cât de prost e românul, o să creadă că e invenţie”.

“Între chin şi amin” (2019) a intrat în cinematografe la 4 octombrie.

09
/11
/18

CRONICĂ DE FILM „Moromeții 2” are în spate moștenirea grea a clasicului de acum peste 30 de ani. Un clasic a cărui faimă contribuie însă și la interesul uriaș stârnit de acest nou film al echipei formate din Stere Gulea, la regie, și Vivi Drăgan Vasile, la imagine.

08
/11
/18

„Alice T.”, cel mai recent dintre filmele domnului Radu Muntean, este foarte greu de privit. Tăieturile în carnea vie a realității merg aici și mai departe: ni se arată cum se avortează în mileniul al III-lea, pe bază de pastile și o menstră care revine mai bogată ca oricând înainte. Ceea ce nu înseamnă că nu e un film care nu trebuie privit.

08
/11
/18

O fi azi ziua lui Alain Delon, ajuns, iată, la 83 de ani, dar, totuși, să dăm Cezarului, în cazul de față actorului britanic Idris Elba, ce e al Cezarului... Adică să amintim că actorul londonez în vârstă de 46 de ani a fost desemnat cel mai sexy bărbat în viaţă, în 2018, de revista People.

07
/11
/18

Rulează în cinematografe și face săli pline pe tot mapamondul (eu l-am văzut în Berceni - și tot așa, sală plină) filmul „Bohemian Rhapsody”, cu domnul Rami Malek în rolul lui Freddie Mercury. Părerile sunt – așa cum se și cuvine să fie – împărțite. Se spune că formația vocal-instrumentală Queen merita un film încă și mai mare, dar se spune și că domnul Malek merită un Oscar pentru rolul dumisale. Eu sunt de părere că nimic din toate astea nu contează.

07
/11
/18

Pentru cel de-al 13-lea an consecutiv, Goethe-Institut aduce la București ZILELE FILMULUI GERMAN care, anul acesta, se vor desfășura între 23 și 29 noiembrie, în premieră la Cinema Elvire Popesco, găzduit de Institutul Francez. Timp de șapte zile, spectatorii, se pot bucura de cele mai noi producții germane.

06
/11
/18

“Morometii 2”, film ce continuă “odiseea” familiei lui Ilie Moromete, a avut, aseară, premiera naţională. Tudor Giurgiu, producătorul filmului regizat de Stere Gulea a postat pe pagina sa de facebook cateva fotografii de la aveniment și un text în care se declară "uimit și uluit" de impactul pe care filmul l-a avut asupra publicului care a luat cu asalt Sala Palatului.

06
/11
/18

“The Point”, “Oblio” pe stil vechi, pentru cei care urmăreau programele tv și pe vremea răposatului, este un film de animație, creat după o idee a lui Harry Nilsson, un cantautor american de succes din anii '70.

06
/11
/18

CRONICĂ DE FILM Cu o lansare limitată în cinematografe, afectată şi de suprapunerea cu „Les Films de Cannes à Bucarest”, „O afacere de familie”, pentru care regizorul japonez Hirokazu Koreeda a primit un binemeritat Palme d`Or, a trecut aproape neobservat, deşi este un minunat film umanist despre delicateţea legăturilor între oameni.

05
/11
/18

Petru (Bogdan Dumitrache), personajul principal al debutului în lungmetraj semnat de Hadrian Marcu, „Un om la locul lui” / „A Decent Man”, se află în fața unei alegeri dificile. El caută calea onorabilă de ieșire dintr-un triunghi amoros care se zgâlțâie din toate laturile. Viitoarea soție este însărcinată, iar fosta iubită a suferit un accident înfiorător.

05
/11
/18

Pentru că în urbe s-a lăsat toamna, cu serile-i cele lungi și serialele nesfârșite ce o însoțesc, dar și pentru că, mai nou, se poartă valizele doldora, vă întâmpinăm, la rândul nostru, cu o valiză plină cu recomandări... Începem cu thrillerul politic BBC „Bodyguard“ - a avut premiera pe 26 august și poate fi văzut pe Netflix –, considerat  serialul momentului în Marea Britanie.

05
/11
/18

Petru (Bogdan Dumitrache), personajul principal al debutului în lungmetraj semnat de Hadrian Marcu, “Un om la locul lui” / “A Decent Man”, se află în fața unei alegeri dificile. El caută calea onorabilă de ieșire dintr-un triunghi amoros care se zgâlțâie din toate laturile. Viitoarea soție este însărcinată, iar fosta iubită a suferit un accident înfiorător. Filmul, o adaptare a romanului “Firesc”, de Petru Cimpoeşu, va putea fi văzut din 23 noiembrie la cinema

02
/11
/18

Se poate găsi în cinematografele din țara noastră filmul „Leto”, de Kirill Serebrennikov, cineast rus arestat la domiciliu de regimul putinist. L-am văzut în festivalul Les Films de Cannes à Bucarest, ca sub o vrajă.

02
/11
/18

În noaptea de 2 noiembrie 1975, Pier Paolo Pasolini, unul dintre cei mai mari artiști și intelectuali italieni ai secolului al XX-lea și simbol al artei luptând împotriva puterii, era ucis într-un cartier din Roma. 40 de ani mai târziu, în mai 2015, Abel Ferrara lansa la Festivalul de la Veneția filmul biografic "Pasolini", cu Willem Dafoe în rolul lui Pier Paolo Pasolini.

01
/11
/18

Această imagine, în care Elvis Presley discută cu un puști de 11 ani - Kurt Russell, viitorul mare actor de la Hollywood - este extrasă din filmul "It Happened at the World's Fair", al 12-lea film al lui Elvis, realizat în anul 1963. 

Page 30 of 250« First...1020...2829303132...405060...Last »