Filmul „Cap și Pajură”, de Nicolae Constantin Tănase, în premieră mondială la Prague IFF
https://www.ziarulmetropolis.ro/filmul-cap-si-pajura-de-nicolae-constantin-tanase-in-premiera-mondiala-la-prague-iff/

Lungmetrajul „Cap şi Pajură”, de Nicolae Constantin Tănase, va avea premiera mondială pe 27 martie, la Prague International Film Festival – Febio Fest, şi va fi lansat în cinematografele româneşti pe 10 mai, distribuit de Domestic Film.

Un articol de Liliana Matei|24 Martie 2019

Cea de-a 26-a ediție a Febio Fest are loc între 21 și 29 martie, iar filmul „Cap și Pajură” va fi proiectat în zilele de 27, 28 și 29 martie.

Festivalul din Cehia se concentrează pe cinematografia contemporană și aduce în fața publicului cele mai interesante filme realizate în ultimul an în lume. Evenimentul cuprinde și retrospective dedicate cineaștilor invitați și încearcă să descopere noi teritorii și trenduri. Între invitații speciali din ultimii ani s-au numărat regizori și actori precum Wim Wenders, Roman Polanski, Alan Rickman, Claudia Cardinale, Geraldine Chaplin, Gaspar Noé, Bruno Dumont, Abel Ferrara și Catherine Deneuve.

Inspirat din fapte reale, filmul „Cap și pajură” îi are în distribuție pe Alex Călin, Iulia Ciochină și Florin Salam.

În urma unui accident într-un bar, Laurențiu se lovește grav la cap, dar refuză tratamentul pentru că așteaptă întoarcerea fratelui său din Germania, căruia trebuie să îi mărturisească ceva foarte important. Filmul reprezintă o perspectivă intimă asupra ultimei zile din viața lui Laurențiu, încercând să recompună piesele de puzzle privind temerile și deciziile care au dus la acest final.

«Cap și Pajură» este o încercare de a genera empatie pentru povestea lui Laurențiu, care era de vârsta mea când a avut o moarte agonizantă. Este o privire în spatele știrii TV, care se concentrează doar pe faptul că el a cerut să asculte același cântec de zece ori la rând, și că în mod natural asta a dus la a fi lovit cu o sticlă în cap. Consider că înțelegerea lui Laurențiu, printr-o explorare cinematică bogată a ultimei sale zile de viață, va contrabalansa stigmatizarea socială pe care o are – alegerea melodiei, o «manea», care a dus la moartea lui. Prin acest film mi-am propus să vorbesc despre prejudecăți și nepăsare în România de astăzi”, declară regizorul Nicolae Constantin Tănase.

Nicolae Constantin Tănase (Foto: Cos Aelenei)

Nicolae Constantin Tănase și-a început studiile de film la FAMU (Cehia) și a absolvit cursurile de regie film în cadrul Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București, în 2009. Filmul său de licență, „Outrageously Disco”, a câștigat numeroase premii, iar primul său scurtmetraj independent, „BLU”, i-a adus premiul „cel mai bun scurtmetraj românesc” la TIFF 2012 (Cluj-Napoca), precum și alte trei premii la festivaluri internaționale. În 2013, regizorul a primit premiul categoriei „tânără speranță” la gala premiilor Gopo. Scurtmetrajul lui „12 minute” a făcut parte, între altele, din selecțiile Namur IFF, Thessaloniki IFF și TIFF.

Primul său lungmetraj, „Lumea e a mea”, a avut premiera la Festivalul Internațional de Film Transilvania 2015, unde a obținut premiul pentru „cel mai bun debut românesc”. Filmul a avut premiera internațională la Karlovy Vary IFF, în secțiunea East of the West, unde a primit o mențiune specială a juriului. „Lumea e a mea” a mai obținut Trofeul Anonimul și Discovery Award, la Cottbus.

Drama „Cap și Pajură”, o producție România-Cehia, este scrisă de Nicolae Constantin Tănase și Raluca Mănescu, imaginea este semnată de Daniel Kosuth, muzica, de Tomáš Procházka, montajul a fost realizat de Ion Tănase și de sunet s-a ocupat Alexandru Dumitru. Scenografia și costumele au fost create de Adeline Andreea Bădescu, iar machiajul, coafura și efectele speciale, de Claudia Mușat.

Lungmetrajul este o producție 4 Proof Film, în coproducție cu Xova Film, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Czech Film Fund și Zenith Media. Anamaria Antoci este producător, iar coproducător este Marek Novák. Proiectul a fost selectat în cadrul Works in Progress – Karlovy Vary International Film Festival 2016.

29
/10
/18

"Nu-l costă nimic pe un om să fie blând cu un animal" - Joaquin Phoenix. Nominalizat de trei ori la Oscar pentru rolurile din Gladiator (2001), Walk the Line (2006) și The Master (2013), actorul născut în Puerto Rico a împlinit, ieri, 44 de ani. Joaquin Phoenix, cunoscut drept un activist fervent al drepturilor animalelor, este vegetarian de la vârsta de trei ani.

29
/10
/18

CRONICĂ DE FILM La fel ca în „Son of Saul” (2015), regizorul maghiar László Nemes folosește și în „Sunset” (premiul criticii la Veneția în 2018) același dispozitiv - camera de filmat urmărește îndeaproape un personaj central, pentru a crea senzația de imersiune. De această dată, suntem în Budapesta anului 1913.

28
/10
/18

CRONICĂ DE FILM „Lemonade”, debutul în lungmetraj al regizoarei Ioana Uricaru, este o dramă solidă, dar nu și inovatoare, despre cum visul american se poate transforma într-un coșmar, prin prisma întâmplărilor unei asistente medicale din România care ajunge în SUA în încercarea de a-și face un viitor.

28
/10
/18

Am văzut în sfârșit, în premieră în România la „Les Films de Cannes a Bucarest”, noul film al regizorului francez de origine tunisiană Abdellatif Kechiche, controversatul „Mektoub, My Love: Canto Uno” (2017), de aproape 3 ore. Un film erotic.

27
/10
/18

Laura (Ada Galeș) este o tânără care vrea să-și trăiască liniștită povestea alături de bărbatul pe care îl iubește. Medic, viitoare mamă și soție, e gata de o nouă etapă și de mutarea la București. Ar putea fi orice femeie.

26
/10
/18

Șapte zile de Les Films de Cannes à Bucarest au adus pe marile ecrane, în peste 60 de proiecții cu săli pline, filme premiate la Cannes, avanpremiere românești, focusuri de țară. Invitați speciali ca Asghar Farhadi, Carlos Reygadas, Manuel Claro, Gaspar Noé, Marin Karmitz, Natalia López, Zsófia Szilágyi, Jean-Bernard Marlin sau Guillaume Nicloux au putut fi întâlniți și ascultați la Q&A-uri și masterclassuri.

25
/10
/18

CRONICĂ DE FILM După succesul uriaș cu „La La Land”, tânărul regizor american Damien Chazelle (33 de ani) revine cu un film mai puțin exuberant dar mai matur, „First Man” („Primul om pe Lună”), în care Ryan Gosling îl joacă pe celebrul astronaut Neil Armstrong.

24
/10
/18

Toamna se numără proiecţiile la Centrul Ceh, locul unde an de an se dă startul unor noi ediţii ale Documentary Mondays şi Fiction Tuesday. Anul acesta vor putea fi văzute şase documentare şi tot atâtea filme cehe care surprind din perspective insolite problematici diverse, de la scindarea continentului în timpul Războiului Rece şi până la emergenţa inteligenţei artificiale în viaţa oamenilor.

24
/10
/18

Les Films de Cannes à Bucarest și Festivalul Național de Teatru invită spectatorii să susțină eliberarea lui Kirill Serebrennikov printr-un mesaj și o fotografie de grup înainte de proiecția filmului Leto, programat în această seară (miercuri), la ora 20:15, la Cinema PRO.

24
/10
/18

S-au împlinit anul acesta 35 de ani de la premiera "Nostalgiei" lui Tarkovski, prilej pentru a prelua un excelent eseu cinematografic, semnat de Ionuț Mareș, în urmă cu 5 ani, despre "filmul unei profunde suferinţe cu multiple faţete ce au însă o cauză unică: îndepărtarea de casă, familie şi ţară, care la Tarkovski echivalează inevitabil cu îndepărtarea de rădăcini şi de izvorul credinţei."

23
/10
/18

O fotografie din anul 1965 cu protagoniștii filmului "Doctor Jivago", ecranizarea romanului omonim semnat de Pasternak, în regia lui David Lean. Se împlinesc, astăzi, 60 de ani (23 octombrie 1958) de când scriitorului rus Boris Pasternak i se decerna Premiul Nobel pentru literatură pentru romanul "Doctor Jivago",roman devenit best-seller în Europa Occidentală, dar nepublicat în țara de origine.

23
/10
/18

În 2015, László Nemes lua pe sus lumea cinematografului cu primul său film, Son of Saul – Grand Prix la Cannes iar apoi premiul Oscar pentru cel mai bun film străin al anului. Laudele au început să curgă, presa considerându-l noul copil minune al cinematografiei europene și în special al celei maghiare. László Nemes este un regizor care nu a absolvit vreo școală de cinema, ci a câștigat experiență filmând scurtmetraje și fiind asistentul regizorului Béla Tarr.

Page 20 of 238« First...10...1819202122...304050...Last »