Filmul cu decernarea premiului Nobel lui Emil Palade, difuzat miercuri în PREMIERĂ naţională
https://www.ziarulmetropolis.ro/filmul-cu-decernarea-premiului-nobel-lui-emil-palade-difuzat-miercuri-in-premiera-nationala/

Filmul ceremoniei de decernare a premiului Nobel pentru medicină lui George Emil Palade va fi difuzat în premieră în România miercuri, la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Capitală, cu prilejul centenarului savantului. “Am reuşit, cu insistenţe la Fundaţia Nobel şi la televiziunea suedeză, să putem difuza filmul în integritatea lui, dar nu […]

Un articol de Andrada Văsii|7 Noiembrie 2012

Filmul ceremoniei de decernare a premiului Nobel pentru medicină lui George Emil Palade va fi difuzat în premieră în România miercuri, la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Capitală, cu prilejul centenarului savantului.

“Am reuşit, cu insistenţe la Fundaţia Nobel şi la televiziunea suedeză, să putem difuza filmul în integritatea lui, dar nu avem voie să îl dăm decât o singură dată, fapt care se va întâmpla miercuri, la centenarul George Emil Palade”, a declarat pentru MEDIAFAX rectorul UMF “Carol Davila”, prof. dr. Ioanel Sinescu.

 Evenimentele dedicate centenarului vor avea loc în Amfiteatrul Mare al universităţii, cu începere de la ora 10.00. Printre invitaţi se vor număra personalităţi ştiinţifice ale Academiei Române şi Ministerului Educaţiei, nume din elita medicinei româneşti, profesori şi reprezentanţi ai universităţilor de medicină şi farmacie din ţară, alături de membri ai comunităţii universitare “Carol Davila”.

În memoria lui Palade, UMF “Carol Davila” a hotărât ca Amfiteatrul Mareal instituţiei şi promoţia de studenţi 2012 să îi poarte numele, la fel urmând să se numească premiul pentru cercetare.

 Laureatul Nobelului 1999 pentru Medicină şi Fiziologie, Günter Blobel, spunea despre savantul român, mentorul său academic, că “Palade a fost pentru medicină ceea ce a fost Einstein pentru ştiinţă”.

George Emil Palade s-a născut la 19 noiembrie 1912 în Iaşi, într-o familie de intelectuali. După ce a terminat şcoala primară, a plecat la Buzău, unde a urmat cursurile Liceului “Bogdan Petriceicu Haşdeu”, pentru ca apoi să ia drumul Capitalei, pentru a se înscrie la Facultatea de Medicină din Bucureşti, absolvită în 1936. Şi-a descoperit vocaţia şi pasiunea pentru cercetare chiar din facultate, fiind numit asistent, din timpul studenţiei, la Institutul de Anatomie condus de profesorul Francisc Rainer. În 1940, obţine titlul de doctor în Medicină cu teza “Tubul urinifer al delfinului. Studiu de morfologie şi fiziologie comparată”.

După absolvirea facultăţii, Palade a lucrat timp de doi ani ca asistent de medicină internă la clinica renumitului profesor N. Gh. Lupu de la Spitalul Colentina, funcţie la care renunţă, însă, pentru a reveni la Catedra de Anatomie, alături de procesorul Gr. T. Popa, sub îndrumarea căruia a rămas până în 1946, străbătând rapid treptele ierarhiei didactice până la gradul de conferenţiar. În 1946 a plecat în Statele Unite, ca cercetător în laboratorul lui Robert Chambers din cadrul Departamentului de Bologie al Universităţii din New York, urmând ca, şapte ani mai târziu, să obţină cetăţenia americană. Fascinat de “revoluţiile” produse în medicină de descoperirile lui Albert Claude, biologul belgian care i-a devenit şi mentor, Palade acceptă onorat invitaţia de a lucra la Institutul Rockfeller, poziţie pe care o va ocupa timp de 27 de ani.

În tot acest timp, combinând tehnicile de centrifugare cu cele de analiză biochimică şi microscopie electronică, a studiat organizarea internă a celulei, făcând importante descoperiri ştiinţifice: a descris structura fină a mitocondriei, a descoperit ribozomii care, în onoarea sa, au fost numiţi, o vreme, “granulele lui Palade” şi a studiat structura sinapsei chimice şi reticulul endoplasmatic. După descoperirea ribozomilor şi a structurii lor chimice, începe studiile de analiză morfologică şi biochimică a procesului secretar în pancreas explicând mecanismul celular al secreţiei proteice, făcând astfel una dintre cele mai mari descoperire ale sale.

La începutul anilor ’60, a fost primul care a emis ideea că transportul macromolecular prin endoteliu se realizează prin vezicule.

În 1961, Palade este ales membru al Academiei Naţionale a Ştiinţei din Statele Unite. Între 1973 şi 1990, a fost directorul departamentului de biologie celulară a Universităţii Yale.  La 10 decembrie, 1974, primeşte premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină, alături de Albert Claude şi Christian de Duve, pentru “descoperirile lor privind organizarea structurală şi funcţională a celulei”. Cu această ocazie, declară că primirea premiului Nobel este nu numai o recunoaştere a muncii sale de pionerat, care a contribuit la naşterea biologiei celulare, dar şi o mare responsabilitate.

Devine membru de onoare al Academiei Române în 1975 şi Preşedinte de Onoare al Universităţii “Carol Davila” Bucureşti în 1992, ocazie cu care i-a fost înmânată Diploma Omagială a Universităţii. Din 1990, a condus laboratorul de biologie celulară a Universităţii din San Diego.

George Emil Palade a încetat din viaţă la 8 octombrie 2008, în statul american California.

 

Sursa: Mediafax

27
/11
/19

Documentarul „Martorul 17”, difuzat în premieră națională pe DIGI LIFE, în data de 1 decembrie 2019, la ora 21:00, prezintă o serie de interviuri cu persoane în vârstă și cu reprezentanții instituțiilor ce îi au în grijă, analizând problemele cu care se confruntă, cu scopul de a trage o concluzie pentru fiecare telespectator și de a căuta o rezolvare în fiecare individ din societatea noastră.

27
/11
/19

Joi, 28 noiembrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu din București (Calea Victoriei 45), va avea loc o întâlnire cu scriitoarea Ana Maria Sandu, cu prilejul lansării volumului „Mama îmi spune că am o viață frumoasă”, apărut de curând în colecția „Ego-grafii” a Editurii Polirom. Invitați, alături de autoare, vor fi Marius Chivu și Maurice Munteanu.

27
/11
/19

„VIZIuni-oameni-show”, un spectacol de Marius Florea Vizante, va avea premiera la Teatrul de Comedie, vineri, 29 noiembrie, de la ora 19.30, la Sala Studio, cu Simona Strungaru și Gabriel Vatavu.

27
/11
/19

CRONICĂ DE FILM Martin Scorsese revine cu voluptate la ce i-a fost cel mai drag: filmul cu gangsteri. Produs și lansat de Netflix, adică în afara limitărilor la durată impuse de o distribuție în cinematografe, „The Irishman” i-a permis veteranului regizor să se lăfăie într-o cronică a mafiei de aproape trei ore și jumătate.

26
/11
/19

Ok, puteți spune că suntem părtinitori când vă recomandăm spectacolele Teatrului Metropolis, așa că ne-am gândit să lăsăm 7 actori să vă povestească ce e fain la locul și spectacolele de aici. 7 actori cât pentru o săptămână de spectacole.

25
/11
/19

Festivalul de Teatru Caleido, ediția a III-a, va avea loc în perioada 27 noiembrie – 1 decembrie 2019, la teatrul „unteatru”, pe Strada Sfinții Apostoli nr. 44.

25
/11
/19

După periplul teatral prin universul lui Andrei Șerban, cu spectacolul „Zadarnicele chinuri ale dragostei” de W. Shakespeare, prin universul din „Odiseea” cu Piccolo Teatro din Milano, la Festivalul Teatrelor Europene, aflat în plină desfășurare la Cluj, urmează alte trei zile de teatru intensiv.

25
/11
/19

În marginea cărții „Tot ce este”, de James Salter, publicată recent la editura Humanitas Fiction, în traducerea lui Radu Paraschivescu.

25
/11
/19

În perioada 15-17 decembrie va avea loc o serie de trei concerte și serate culturale, în salonul Centrului Român de Muzică din strada Henri Coandă nr. 5, sector 1, București, în cadrul uni festval realizat de pianistul Florian Mitrea.

25
/11
/19

În perioada iulie-noiembrie 2019, echipa Platformei de Teatru Politic a realizat o serie de spectacole- atelier pentru lideri de sindicat și lucrători din comerț, la care au participat angajați din retail din București, Brașov, Constanța, Giurgiu, Predeal și Ploiești.

Page 3 of 84412345...102030...Last »