Filmul cu decernarea premiului Nobel lui Emil Palade, difuzat miercuri în PREMIERĂ naţională
https://www.ziarulmetropolis.ro/filmul-cu-decernarea-premiului-nobel-lui-emil-palade-difuzat-miercuri-in-premiera-nationala/

Filmul ceremoniei de decernare a premiului Nobel pentru medicină lui George Emil Palade va fi difuzat în premieră în România miercuri, la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Capitală, cu prilejul centenarului savantului. “Am reuşit, cu insistenţe la Fundaţia Nobel şi la televiziunea suedeză, să putem difuza filmul în integritatea lui, dar nu […]

Un articol de Andrada Văsii|7 Noiembrie 2012

Filmul ceremoniei de decernare a premiului Nobel pentru medicină lui George Emil Palade va fi difuzat în premieră în România miercuri, la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Capitală, cu prilejul centenarului savantului.

“Am reuşit, cu insistenţe la Fundaţia Nobel şi la televiziunea suedeză, să putem difuza filmul în integritatea lui, dar nu avem voie să îl dăm decât o singură dată, fapt care se va întâmpla miercuri, la centenarul George Emil Palade”, a declarat pentru MEDIAFAX rectorul UMF “Carol Davila”, prof. dr. Ioanel Sinescu.

 Evenimentele dedicate centenarului vor avea loc în Amfiteatrul Mare al universităţii, cu începere de la ora 10.00. Printre invitaţi se vor număra personalităţi ştiinţifice ale Academiei Române şi Ministerului Educaţiei, nume din elita medicinei româneşti, profesori şi reprezentanţi ai universităţilor de medicină şi farmacie din ţară, alături de membri ai comunităţii universitare “Carol Davila”.

În memoria lui Palade, UMF “Carol Davila” a hotărât ca Amfiteatrul Mareal instituţiei şi promoţia de studenţi 2012 să îi poarte numele, la fel urmând să se numească premiul pentru cercetare.

 Laureatul Nobelului 1999 pentru Medicină şi Fiziologie, Günter Blobel, spunea despre savantul român, mentorul său academic, că “Palade a fost pentru medicină ceea ce a fost Einstein pentru ştiinţă”.

George Emil Palade s-a născut la 19 noiembrie 1912 în Iaşi, într-o familie de intelectuali. După ce a terminat şcoala primară, a plecat la Buzău, unde a urmat cursurile Liceului “Bogdan Petriceicu Haşdeu”, pentru ca apoi să ia drumul Capitalei, pentru a se înscrie la Facultatea de Medicină din Bucureşti, absolvită în 1936. Şi-a descoperit vocaţia şi pasiunea pentru cercetare chiar din facultate, fiind numit asistent, din timpul studenţiei, la Institutul de Anatomie condus de profesorul Francisc Rainer. În 1940, obţine titlul de doctor în Medicină cu teza “Tubul urinifer al delfinului. Studiu de morfologie şi fiziologie comparată”.

După absolvirea facultăţii, Palade a lucrat timp de doi ani ca asistent de medicină internă la clinica renumitului profesor N. Gh. Lupu de la Spitalul Colentina, funcţie la care renunţă, însă, pentru a reveni la Catedra de Anatomie, alături de procesorul Gr. T. Popa, sub îndrumarea căruia a rămas până în 1946, străbătând rapid treptele ierarhiei didactice până la gradul de conferenţiar. În 1946 a plecat în Statele Unite, ca cercetător în laboratorul lui Robert Chambers din cadrul Departamentului de Bologie al Universităţii din New York, urmând ca, şapte ani mai târziu, să obţină cetăţenia americană. Fascinat de “revoluţiile” produse în medicină de descoperirile lui Albert Claude, biologul belgian care i-a devenit şi mentor, Palade acceptă onorat invitaţia de a lucra la Institutul Rockfeller, poziţie pe care o va ocupa timp de 27 de ani.

În tot acest timp, combinând tehnicile de centrifugare cu cele de analiză biochimică şi microscopie electronică, a studiat organizarea internă a celulei, făcând importante descoperiri ştiinţifice: a descris structura fină a mitocondriei, a descoperit ribozomii care, în onoarea sa, au fost numiţi, o vreme, “granulele lui Palade” şi a studiat structura sinapsei chimice şi reticulul endoplasmatic. După descoperirea ribozomilor şi a structurii lor chimice, începe studiile de analiză morfologică şi biochimică a procesului secretar în pancreas explicând mecanismul celular al secreţiei proteice, făcând astfel una dintre cele mai mari descoperire ale sale.

La începutul anilor ’60, a fost primul care a emis ideea că transportul macromolecular prin endoteliu se realizează prin vezicule.

În 1961, Palade este ales membru al Academiei Naţionale a Ştiinţei din Statele Unite. Între 1973 şi 1990, a fost directorul departamentului de biologie celulară a Universităţii Yale.  La 10 decembrie, 1974, primeşte premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină, alături de Albert Claude şi Christian de Duve, pentru “descoperirile lor privind organizarea structurală şi funcţională a celulei”. Cu această ocazie, declară că primirea premiului Nobel este nu numai o recunoaştere a muncii sale de pionerat, care a contribuit la naşterea biologiei celulare, dar şi o mare responsabilitate.

Devine membru de onoare al Academiei Române în 1975 şi Preşedinte de Onoare al Universităţii “Carol Davila” Bucureşti în 1992, ocazie cu care i-a fost înmânată Diploma Omagială a Universităţii. Din 1990, a condus laboratorul de biologie celulară a Universităţii din San Diego.

George Emil Palade a încetat din viaţă la 8 octombrie 2008, în statul american California.

 

Sursa: Mediafax

10
/06
/19

Mai sunt doar patru zile până la începerea celei de-a XXVI-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, ce se va desfășura între 14 și 23 iunie, iar veștile bune continuă să apară pe măsură ce ne apropiem de acest final de săptămână mult așteptat. Tema ediției din acest an este ARTA DE A DĂRUI, iar FITS își respectă promisiunea față de iubitorii de frumos de a le oferi cât mai multe momente minunate în cadrul festivalului.

10
/06
/19

Teatrul Odeon prezintă premiera spectacolului ,,Pentru binele tău”, De Pier Lorenzo Pisano, în regia lui Zoltán Balázs, în zilele de 12 și 13 iunie, de la ora 19.30, la Sala Studio. Piesa „Pentru binele tău” a câștigat Premiul Riccione – Tondelli în 2017.

10
/06
/19

Primăria Municipiului București, prin Teatrul Ion Creangă, organizează în weekendul 14-16 iunie 2019 cea de-a VI-a ediție a Festivalului Amintiri din Copilărie. Dedicat întregii familii, festivalul celor mai frumoase amintiri invită publicul să i se alăture în Parcul Tineretului, în zona fântânii arteziene circulare, aflate între Intrarea Șincai și Sala Polivalentă, pentru a explora surprizele pregătite.

10
/06
/19

Marele trofeu al celei de-a 18-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania a ajuns în Columbia. Gala finală TIFF 2019 a avut loc la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, unde membrii juriului au anunțat sâmbătă seară, 8 iunie, numele marilor câștigători ai festivalului. Filmul columbian „Monos”, regizat de Alejandro Landes, a fost răsplătit cu marele premiu. Regizorul columbian Landes nu a putut ajunge la Cluj, dar a transmis un mesaj special care a fost difuzat de organizatori.

08
/06
/19

Scrie cărţi care se vând în milioane de exemplare, este tradus în peste 50 de limbi. Are 43 de ani, e istoric, filosof şi autorul celebrelor „Sapiens”, „Homo Deus”, „21 de lecţii pentru secolul XXI”. Scriitorul şi profesorul Yuval Noah Harari este invitatul lui Cătălin Ştefănescu în studioul Garantat 100%. Puteți vedea interviul acordat în exclusivitate Televiziunii Române duminică, 9 iunie, de la 23.00.

07
/06
/19

VAMA a lansat cel mai nou single al formației, Pe de rost. Versurile cântecului, construite din perspectiva unui elev de liceu, au fost inspirate de o întâlnire întâmplătoare dintre Tudor Chirilă și o elevă din clasa a 8-a, care a venit să-i ceară un autograf. Intrând în vorbă cu ea, Tudor a întrebat-o în treacăt dacă mai au de învățat pe de rost comentariile la română și, spre surprinderea lui, răspunsul a fost afirmativ.

07
/06
/19

„La Gomera”, al cincilea lungmetraj al lui Corneliu Porumboiu, va rula în avanpremieră națională astăzi, 7 iunie, la Casa de cultură a studenților din Cluj-Napoca, în cadrul celei de-a 18-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF). Proiecția programată să înceapă la ora 19.30, în cadrul secțiunii Zilele Filmului Românesc, va avea loc cu casa închisă.

06
/06
/19

INTERVIU „Cel mai frumos lucru din viață este să filmez.  Momentul când simt profund filmul, filmarea devine aproape instinctivă”, spune Nadav Lapid, câștigător al Ursului de Aur la Berlin cu „Synonyms”. Regizorul israelian a fost invitat special la TIFF 2019, unde excelentul său film a fost proiectat în premieră în România.

06
/06
/19

Actori-zburători suspendați de brațul unei macarale uriașe, la zeci de metri deasupra Pieței Victoriei din Timișoara, actori-acrobați dansând vertical pe ziduri rotitoare sau iluminând platoul din fața Teatrului Național cu ample efecte pirotehnice și iluzii optice, dar, înainte de toate, actori spunând povești, transformând imposibilul în posibil și imaginația în realitate palpabilă.

Page 32 of 832« First...1020...3031323334...405060...Last »