Filmul documentar PALAT PENTRU POPOR, din 15 noiembrie în cinematografe
https://www.ziarulmetropolis.ro/filmul-documentar-palat-pentru-popor-din-15-noiembrie-in-cinematografe/

ICON production anunţă premiera în cinematografe a documentarului PALAT PENTRU POPOR regizat de Boris Missirkov şi Georgi Bogdanov, ce va avea loc pe 15 noiembrie. Selectat în competiţia oficială DOK Liepzig anul trecut, filmul spune poveştile a cinci dintre cele mai emblematice şi mai reprezentative clădiri ale fostului bloc socialist.

Un articol de Liliana Matei|7 noiembrie 2019

Palatul Național al Culturii din Sofia, Universitatea de Stat din Moscova, Palatul Parlamentului din București, Palatul Federației din Belgrad și Palatul Republicii din Berlin sunt creaturi arhitectonice unice, construite cu mult curaj și cu un strop de nebunie pentru a le reaminti oamenilor de existența unei puteri absolute și a unui viitor luminos.

Fiecare dintre aceste clădiri este pe rând: cea mai înaltă, cea mai voluminoasă, are cel mai mare ceas din Europa, a fost construită folosind cea mai avansată tehnologie a timpului său. Toate reprezintă cele mai grandioase inițiative ale unor vremuri când binele colectiv era politică de stat. Acum, fiindcă epoca socialistă s-a terminat, a venit momentul să le dezvăluim secretele. Filmul explorează momente din viața contemporană a acestor palate prin ochii celor care au sau au avut de-a face în mod direct cu acestea: arhitecții care le-au construit, foștii și actualii lor administratori, sau oamenii obișnuiți care lucrează în ele zilnic.

PALAT PENTRU POPOR este o producție Agitprop (Bulgaria) în coproducție cu Filmtank (Germania) și ICON production (România).

„Mă bucur să aducem în cinematografe acest film. Înfățișează o frântură din istoria părții de lume în care trăim și pe care mi se pare important să o cunoaștem cât mai în detaliu. În același timp, filmul rememorează o epocă definită de contraste puternice, în care candoare și umorul reușesc să se strecoare de fiecare dată”, spune Velvet Moraru, coproducătorul filmului.

Până pe 15 noiembrie filmul va putea fi văzut în avanpremieră în cadrul UrbanEye Film Festival, joi, 7 noiembrie, de la ora 19:00 la Cinema Elvire Popesco din cadrul Institutului Francez din București.

Scenariul, regia și imaginea sunt semnate de Boris Missirkov și Georgi Bogdanov, montajul de Ema Konstantinova, iar sunetul de Momchil Bozhkov, bfsa. Producătorul filmului este Martichka Bozhilova, coproducători: Thomas Tielsch și Velvet Moraru.

Realizat în cooperare cu MDR, ARTE și în coproducție cu Televiziunea Națională din Bulgaria, cu susținerea Filmförderung Schleswig-Holstein, Creative Europe – Media Programme of the EU, Centrului Național al Cinematografiei Bulgaria, Centrului Național al Cinematografiei România, Televiziunea Română, The Group, în asociere cu SVT, PALAT PENTRU POPOR va putea fi văzut în premieră în cinematografe din 15 noiembrie. Filmul este distribuit în România de ICON production.

Mai multe detalii puteți găsi aici.

Parteneri media: Radio Guerrilla, Zile și nopți, Cinemagia, Ziarul Metropolis, MovieNews, AARC – All About Romanian Cinema, CineGhid, CineFan, LiterNet, The Institute, Radio România Cultural.

 

26
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Sunt greu de ghicit mizele din spatele noului film ca regizor al lui Horaţiu Mălăele, „Luca” (2020), realizat după un scenariu de Adrian Lustig. Adevărul e că lungmetrajul pare un amestec între unele din obsesiile lui Mălăele şi unele din obsesiile lui Lustig, cei doi colaborând şi la „Nunta mută” (2008) şi „Funeralii fericite” (2013).

24
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Dacă e ceva ce diferenţiază cu adevărat „Undine” (2020), noul titlu al cunoscutului regizor Christian Petzold, de alte filme din categoria sa, adică opere europene de autor cu priză în festivaluri şi gale de premiere, este prezenţa mai multor trimiteri la romantismul german. Cam toate cronicile au remarcat de altfel aspectul de basm modern.

24
/05
/21

Cinematografia spaniolă va fi celebrată la cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august 2021) printr-un program amplu, Focus Spania, care va include proiecții și evenimente speciale, întâlniri cu cineaști, masterclass-uri, inițiative de industrie și expoziții.

24
/05
/21

Începând cu ultimul weekend al lunii mai, Arhiva Activă lansează un program de recuperare și de promovare critică a cinematografiei românești, în parteneriat cu Arhiva Națională de Filme și cu Cinemateca Română.

20
/05
/21

Filmul „Câmp de maci” (r. Eugen Jebeleanu) a câștigat atât Premiul pentru cel mai bun film în secțiunea Fest Focus a Festivalului Internațional de Film din Belgrad, cât și Premiul pentru cel mai bun film queer (oferit de festivalul Merlinka). De asemenea, și juriul Festivalului D’A Film Barcelona din Spania a recompensat filmul cu cel mai important premiu din secțiunea Talents.

19
/05
/21

Independența Film lansează pe 21 mai în cinematografele deschise din țară „Undine”, o poveste de dragoste modernă inspirată din basme și semnată de Christian Petzold, regizorul german cunoscut publicului din România pentru „Transit” (2018). Paula Beer, protagonista filmului, a câștigat premiului pentru Cea mai bună actriță la Premiile Academiei Europene de Film și la Berlinale 2020 pentru acest rol. Filmul a fost recompensat și cu Premiul FIPRESCI la același festival.

18
/05
/21

Serialul de televiziune cu Matthias Schoenaerts în rolul principal, una dintre cele mai spectaculoase producții cinematografice europene, a început filmările în România Serialul este o producție CANAL+ și Sky Studios realizat de Cattleya (Italia), Atlantique Productions (Franța), în colaborare Odeon Fiction, StudioCanal și Frame Film (România).

17
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Cu „Femeia de la fereastră” (2021), proaspăt lansat pe Netflix, regizorul Joe Wright propune un film de suspans care se inspiră din „Rear Window” (1954) al lui Alfred Hitchcock. Însă nu trece de nivelul de pastişă.

17
/05
/21

Așteptarea ia sfârșit! Filmele revin pe marile ecrane de la Cineplexx începând de vineri, 28 mai, în toate cele cinci cinematografe: Băneasa, Titan, Satu-Mare, Sibiu și Târgu-Mureș. Locațiile vor fi pregătite să găzduiască din nou spectatorii și fascinantul univers cinematografic, cu cele mai avansate tehnologii de imagine și sunet.

14
/05
/21

Până la 25 mai, cinci dintre documentarele de scurtmetraj din anii `30-`40 ale lui Jean Mihail, unul din pionierii cinematografiei române, pot fi vizionate gratuit pe platforma Cineclub Sahia Vintage, în cadrul Cineclubului One World Romania.

13
/05
/21

„Acasă” (r. Radu Ciorniciuc), „colectiv” (r. Alexander Nanau), „Ivana cea groaznică” (r. Ivana Mladenovic) și „Tipografic majuscul” (r. Radu Jude) sunt filmele care intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film de lungmetraj.