Filmul ‘După dealuri’, regia Cristian Mungiu, în circuitul cinematografic din România
https://www.ziarulmetropolis.ro/filmul-dupa-dealuri-regia-cristian-mungiu-in-circuitul-cinematografic-din-romania/

Pelicula lui Cristian Mungiu – „După dealuri” – intră în circuitul cinematografelor din România din 26 octombrie, traseul filmului cuprinzând peste 40 de oraşe, unele dintre ele fără săli de cinematograf.  „După dealuri” va avea premiera de gală la Cinema Patria din Bucureşti joi, 25 octombrie, de la 20,00, în prezenţa regizorului, a actorilor şi […]

Un articol de |18 octombrie 2012

Pelicula lui Cristian Mungiu – „După dealuri” – intră în circuitul cinematografelor din România din 26 octombrie, traseul filmului cuprinzând peste 40 de oraşe, unele dintre ele fără săli de cinematograf.

 „După dealuri” va avea premiera de gală la Cinema Patria din Bucureşti joi, 25 octombrie, de la 20,00, în prezenţa regizorului, a actorilor şi a echipei. În paralel, de la ora 19,00, va rula şi la Cinema Studio, în închiderea evenimentului Les Films de Cannes a Bucarest.

De la ora 18,00, în avanpremieră, filmul poate fi văzut şi la Cinema City din AFI Cotroceni. Regizorul, actriţele Cosmina Stratan şi Cristina Flutur şi actorul Valeriu Andriuţă vor prezenta filmul pentru public.

Seri de gală în prezenţa echipei vor avea loc şi la Iaşi (26 octombrie) şi Cluj (27 octombrie), în weekend-ul de lansare. În prima săptămână, filmul scris şi regizat de Cristian Mungiu şi inspirat de romanele non-ficţionale ale Tatianei Niculescu Bran va putea fi văzut şi de spectatorii din Timişoara, Arad, Craiova, Constanţa, Bacău, Piteşti, Ploieşti, Târgu Mureş, Braşov, Brăila sau Tulcea.

În luna noiembrie, pelicula propusă de România la Oscarul pentru Cel mai bun film străin va putea fi vizionată şi la Sibiu, Piatra Neamţ, Oradea, Deva, Botoşani, Alba Iulia, Bistriţa, Râmnicu Vâlcea şi în alte localităţi. Filmul va ajunge şi în oraşe care nu mai dispun de cinematograf precum Călăraşi, Alexandria, Slobozia, Miercurea Ciuc sau Lugoj, iar proiecţiile vor fi organizate în case de cultură, teatre sau alte spaţii pentru spectacole.
„După dealuri” a rulat în avanpremieră la Vaslui şi la Câmpina, la finalul lunii septembrie.

În paralel, cariera filmului premiat la Cannes pentru scenariu şi interpretare – pentru prestaţia actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur – continuă în marile festivaluri ale lumii. Notorietatea filmului este confirmată de proiecţiile sold out – cu câteva zile înainte de rulare – de la Haifa, Hamburg, BFI London Film Festival sau New York Film Festival.

Recent, „După dealuri” a câştigat Marele Premiu al secţiunii Filmmakers of Tomorrow – Fedeora, la Festivalul Internaţional de Film de la Haifa, trofeu acordat de un juriu desemnat de Federaţia Criticilor de Film din Europa şi Zona Mediteraneană. Pelicula lui Cristian Mungiu a fost desemnată Cel mai bun film la Festivalul de Film de la Vukovar (Croaţia) şi la Herceg Novi (Muntenegru).

Pe 16 octombrie, Cristian Mungiu şi actriţele Cosmina Stratan şi Cristina Flutur au luat parte la avanpremiera „După dealuri”, desfăşurată în faţa a peste 800 de spectatori la Cinemateca din Bruxelles, manifestare organizată cu sprijinul regizorilor belgieni Jean-Pierre şi Luc Dardenne, co-producători ai filmului prin Les Films du Fleuve. Spectatorii din Belgia, Franţa şi Luxemburg vor vedea filmul din 21 noiembrie, iar cei din Olanda, din 22 noiembrie.

Aproximativ 40 de ţări, inclusiv Statele Unite, Marea Britanie şi Rusia, au cumpărat drepturile de distribuţie a filmului.

Sursa: AGERPRES

30
/10
/23

Tech Rider's Dilemma, un proiect de cercetare care investighează necesitatea unor noi abordări în producția, expunerea, arhivarea și conservarea lucrărilor new media (și nu numai), prezintă din 1 noiembrie în cadrul Rezidența9 (Str. Ion Luca Caragiale 32), de la ora 19:00, o expoziție new media care ilustrează și aduce în discuție fragilitatea lucrărilor bazate pe tehnologie și nevoia unor metodologii de planificare, arhivare și conservare în acest domeniu.

30
/10
/23

Grupul de rock alternativ Heartbreak Cinema a lansat o piesă cu un mesaj puternic, care nu poate trece pe lângă urechile ascultătorilor. Punk-ul nu a fost creat pentru a fi confortabil, iar „Fuckaholic” demonstrează rădăcinile genului, prin expunerea experiențelor negative ale Mariei Teodora și a colaboratoarei Iris Danciu