Filmul francez la feminin
https://www.ziarulmetropolis.ro/filmul-francez-la-feminin/

Festivalul Filmului Francez se numără printre manifestările culturale care îşi menţin în mod excepţional ediţia din 2020 şi aduce 18 filme franceze inedite pe marile ecrane din 8 oraşe din România (Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Arad, Braşov, Brăila, Suceava), în perioada 23 septembrie – 4 octombrie 2020.

Un articol de Liliana Matei|2 septembrie 2020

Pentru moment este prevăzut ca proiecţiile să aibă loc în spaţii deschise, dar ar putea fi incluse şi proiecţii în cinematografe, adaptând structura festivalului în funcţie de reglementările autorităților publice. Organizatorii pun accent pe siguranţa tuturor spectatorilor şi respectarea strictă a regulilor sanitare.

A 24-a ediţie a festivalului se desfăşoară sub motto-ul « Le film français au féminin »/ « Filmul francez la feminin » şi le aduce în prim plan pe realizatoarele de film din Franța, începând de la cele debutante şi până la nume contemporane confirmate ca Céline Sciamma, Alice Winocour, Agnès Varda, cât şi figuri care au marcat istoria cinematografiei, precum Nelly Kaplan și Alice Guy. Actriţele franceze, mai mult sau mai puţin cunoscute publicului român, figurează la loc de cinste în programul propus, de la celebra Catherine Deneuve până la Anais Demoustier, laureată a premiului César pentru cea mai bună actriţă în 2020. Nu în ultimul rând, filmele vor aduce în faţa spectatorilor personaje feminine remarcabile, aflate în centrul unor poveşti de neuitat.

Filmele din această ediţie sunt împărţite în trei secţiuni: Focus tineri regizori, care aduce în prim plan noul val de cineaști aflaţi la primul sau al doilea lung-metraj, Panorama filmelor franceze ale anului, premiate în festivaluri prestigioase sau plebiscitate de public și Săptămâna Cahiers du Cinéma: vive les insoumuses !, concepută de criticul de film Joachim Lepastier ca un omagiu adus muzelor nesupuse – în franceză « les muses insoumises » – aflate atât în spatele camerei, cât şi în faţa acesteia.

În tematica festivalului – « Le film français au féminin », se înscrie și parteneriatul cu Rezidența FemArt, un proiect derulat de Asociația Română a Femeilor în Cinema (ARFC). În cadrul Rezidenței, cinci regizoare din România aflate la început de drum vor participa la o săptămână intensivă de lucru cu specialiști, dar și o serie de evenimente conexe, precum proiecții de film din cadrul Festivalului, masterclass-uri și sesiuni de pitching, parțial găzduite de Institutul Francez din România la București.

Programul proiecțiilor va fi disponibil în curând pe www.institutfrancais.ro.

Organizat de: INSTITUTUL FRANCEZ DIN ROMÂNIA
Co-organizatori: 
Centrul Municipal de Cultural Arad, Alianţa Franceză Braşov, Cinefeel Brăila, Universitatea Ştefan cel Mare Suceava

Prezentat de: ORANGE*

Parteneri: FUNDATIA GROUPE RENAULT*, GROUPAMA ASIGURĂRI, CARREFOUR

Parteneri media: TV5MONDE, RFI România, Observator Cultural, Radio Guerrilla, Radio România Cultural, Radio România Internațional, Phoenix Media, LiterNet, Ziarul Metropolis, IQads, Literomania

Cu sprijinul: Les Cahiers du cinéma, Asociația Română a Femeilor în Cinema (ARFC), TOUD

Proiect labelizat în cadrul aniversării a 50 de ani de francofonie instituțională – « Le 50e anniversaire de la Francophonie ».

 

 

 

19
/02
/24

Peste 100 de producții românești sunt înscrise pentru nominalizările la Premiile Gopo. În total, 107 de filme românești - lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje, lansate în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming în 2023, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, care va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

18
/02
/24

CRONICĂ DE FILM Cu premiera mondială în secţiunea Forum, necompetiţională, a Festivalului de la Berlin, "Săptămâna Mare", scris şi regizat de Andrei Cohn şi inspirat din nuvela "O făclie de Paşte" a lui I. L. Caragiale, este un film care gravitează în jurul unei întrebări fundamentale: Cum se ajunge ca un om să-i ia viaţa celui de lângă el?

16
/02
/24

După 5 nominalizări la Oscar (Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun film internațional, Cel mai bun scenariu adaptat și Cel mai bun sunet), Grand Prix și Premiul FIPRESCI la Cannes, după sute de articole în presa internațională care îl identifică drept cel mai răvășitor film al anului, The Zone of Interest / Zona de interes se vede acum în România, în 40 de cinematografe din 20 de orașe.

16
/02
/24

Happy Cinema a pregătit filme de top pentru luna februarie, potrivite pentru toate gusturile și vârstele. Cinematografele din lanțul Happy Cinema îți oferă o experiență de calitate la cele mai prietenoase prețuri. Blockbustere de la Hollywood, filme animate, filme dedicate melomanilor sau filme pentru copii – toate te așteaptă în cele 10 cinematografe din țară.

15
/02
/24

Cu ocazia Zilei Naționale Constantin Brâncuși, reprezentanțele Institutului Cultural Român de la Lisabona, Beijing, Istanbul, Londra, Stockholm, Bruxelles, Veneția, Madrid, Tel Aviv și Varșovia vor organiza o serie de evenimente pentru a celebra și a aduce în prim-plan contribuția inestimabilă a celui mai mare sculptor român la patrimoniul cultural mondial.

15
/02
/24

Warner TV transformă weekend-ul de dinaintea galei de decernare a premiilor Academiei americane de film într-un maraton de filme de Oscar®, cu șapte producții reprezentative, nominalizate sau recompensate cu mult-râvnita statuetă. În serile de 8, 9 și 10 martie vor putea fi urmărite drame și filme de acțiune lansate pe parcursul a șapte decenii.

12
/02
/24

Acolo unde nu mai e trafic, doar o plajă pustie și posibilitatea unui nou început, iubirea poate completa peisajul unei eternități liniștite. „Băieții buni ajung în Rai”, al treilea lungmetraj al regizorului Radu Potcoavă, propune publicului la cinema, din 22 martie, o întâlnire cu o poveste inedită și o scurtă pauză pentru a uita de grijile vieții cotidiene.

09
/02
/24

CARTEA DE CINEMA Într-o scurtă carte apărută în 2022 şi bazată pe câteva dialoguri inedite iniţiate de Ioan-Pavel Azap şi derulate între 2009 şi 2011, Tudor Caranfil vorbeşte despre parcursul său şi critica de film. Un moment esenţial au fost "Serile prietenilor filmului", un eveniment pe care l-a creat în 1962 şi al cărui succes avea să ducă la formarea Cinematecii - o poveste demnă însăşi de un scenariu.

09
/02
/24

Cu încasări de 952 de milioane de dolari la box-office-ul mondial, onorat cu cele mai mari premii ale industriei din acest an, dominând cu câte 13 nominalizări la Oscar® și la Premiile Academiei Britanice de Film și Televiziune (BAFTA), blockbusterul Oppenheimer în care joacă Cillian Murphy, nominalizat la Oscar pentru rolul lui J. Robert Oppenheimer și Emily Blunt în rolul soției sale, biologul și botanistul Katherine „Kitty” Oppenheimer, va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 21 martie.

09
/02
/24

Seria CultClassics aduce în atenția publicului filme semnificative sau realizatori de film importanți din istoria cinematografiei. “Am vrut să creăm un program independent, care să ne conducă într-o călătorie prin lumea filmului, să explorăm împreună diferite curente cinematografice, stiluri regizorale, culturi și spații geografice” Anca Caramelea, curator ARTA.