Filmul „Insula”, de Anca Damian, are premiera românească la TIFF
https://www.ziarulmetropolis.ro/filmul-insula-de-anca-damian-are-premiera-romaneasca-la-tiff/

După un circuit festivalier bogat început în competiţia festivalului Rotterdam IFF, cel mai recent lungmetraj al Ancăi Damian, animaţia muzicală „Insula”, îşi anunţă premiera românească la TIFF, unde va rula pe 22 şi 24 iunie.

Un articol de Ziarul Metropolis|22 iunie 2022

Premiera va fi însoțită de expoziția de realitate augmentată „În căutarea Paradisului A.R.”, organizată la Muzeul de Artă din Cluj.

Tot în luna iunie a avut loc și premiera franceză a filmului, prezentat în competiția principală la Festivalul Internațional de animație de la Annecy, în săptămâna 13-18 iunie 2022.

Prin expunerea unor probleme presante ale contemporaneității, „InsulaAncăi Damian readuce la viață o lucrare clasică printr-o nouă abordare.

Inspirat din piesa de teatru cu același nume a lui Gellu Naum, „Insula” este o comedie suprarealistă bazată pe interpretarea poveștii lui Robinson Crusoe. Filmul ni-l prezintă pe Robinson în ipostaza unui doctor care se retrage pe o insulă, una populată de imigranți, activiști și garda de coastă. Friday este în această interpretare un naufragiat, singurul care supraviețuiește unui drum pe mare din Africa spre Italia. Pornind de la această premisă, proiectul se desparte de narațiunea convențională pentru a aduce în prim-plan subiecte sociale curente, cum ar fi migrația, ecologia, alienarea, prin folosirea poeziei vizuale și a simbolismului. Atât Robinson cât și Friday, confruntați cu o lume în derivă, pornesc, fiecare în felul său, în căutarea Paradisului. Dacă pentru Robinson căutarea este o călătorie imaginară, Friday este acela care va încerca crearea Paradisului pe Pământ.

„Aflat la intersecția artelor (literatura, teatru, muzică, arte vizuale, coregrafie), filmul „Insula” are un univers imersiv care incită să fie perceput, nu numai privit. Prin expoziția de realitate augmentată spectatorul experimentează căutarea Paradisului alături de personajele filmului, devenind el însuși parte din univers” – a declarat Anca Damian.

„În căutarea Paradisului A.R.” este expoziția care însoțește lansarea filmului și propune o intervenție imersivă în universul Insulei, precum și o nouă citire a subiectului prin prisma realității secolului 21, folosind instrumente și medii specifice acestuia.

După premiera de la Cluj, expoziția va fi prezentată în toamnă și la Institutul Goethe din București, marcând intrarea filmului „Insula” în cinematografe.

Expoziția este realizată cu sprijinul George – primul banking inteligent și este prezentată în premieră în cadrul Transilvania International Film Festival, precum și într-un format capsulă la Festivalul Internațional de animație de la Annecy.

Expoziția„În căutarea Paradisului A.R.” este un proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional – AFCN*.

O co-producție româno-franco-belgiană, „Insula” a avut premiera europeană la Festivalul Internațional de Film Rotterdam, unde a rulat în competiția Big Screen, urmată de proiecții în selecțiile Goteborg International Film Festival, Black Movie Film Festival, Dublin IFF, Hong Kong IFF, Festival Internacional de Cine de Cartagena de Indias FICCI, Anima Film Festival Bruxelles, Flying Broom International Women’s Film Festival, FIKAM Meknes, Gualadajara International Film Festival. Premiera mondială a filmului a fost la Busan IFF.

Anca Damian a studiat la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică în București, unde s-a specializat în imagine de film și mai târziu a obținut un doctorat în Artă, cinematografie și media. A lucrat ca regizoare, scenaristă și producătoare la mai multe lungmetraje și animații. Filmografia ei include „Întâlniri încrucișate” (2008), „Crulic – drumul spre dincolo” (2011), „O vară foarte instabilă” (2013), „Muntele Magic” (2015), „Moon Hotel Kabul” (2018) și „Povestea fantastică a Maronei” (2019). Filmele ei au fost distribuite internațional și au fost premiate în numeroase festivaluri, inclusiv cu Premiul Cristal pentru cel mai bun lungmetraj la Annecy, Premiul pentru Regie la Festivalul de film de la Varșovia, Miranda International Award la Madrid, Premiul Audentia oferit de Eurimages și nominalizare la European Film Awards.

Insula” este cel de-al șaptelea lungmetraj al regizoarei, iar „În căutarea paradisului A.R.” marchează primul ei proiect new media.

*Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

18
/10
/22

49 de proiecții de film, 3 piese de teatru, 3 dezbateri și un total de peste 2.600 de spectatori, dintre care 18% copii. Acesta este bilanțul primei luni de funcționare constantă la Cinema Victoria Timișoara, primul dintre cinematografele tradiționale ale orașului care s-a redeschis după o renovare completă.

10
/10
/22

CRONICĂ DE FILM Cum poate un film ca „Athena” (de Romain Gavras), îndoielnic atât din punct de vedere etic, cât şi estetic, să fie inclus în competiţia unui festival precum cel de la Veneţia?

09
/10
/22

La ediția a X-a a festivalului internațional de film fantastic Dracula vor avea loc o serie de evenimente speciale, menite să celebreze ediția aniversară a festivalului de la Brașov. Oaspeți de seamă din Spania, Italia, Finlanda și România vor întâlni publicul iubitor de fantasy & horror, într-o serie de evenimente speciale care se vor desfășura pe parcursul celor 5 zile de festival.

04
/10
/22

Clasicul film "Manasse" (1925), de Jean Mihail, poate fi redescoperit acum în versiune restaurată 4k, ceea ce înseamnă că imaginea are un aspect cât mai apropiat de cel al peliculei originale. Filmul poate fi văzut la Cinemateca Eforie.