Filmul maghiar „Versuri pocite”, câștigătorul competiției și al premiului publicului la Ceau, Cinema!
https://www.ziarulmetropolis.ro/filmul-maghiar-versuri-pocite-castigatorul-competitiei-si-al-premiului-publicului-la-ceau-cinema/

Producţia maghiară „Versuri pocite” (2018), regizată de Gábor Reisz, a câştigat atât trofeul „Răzvan Georgescu” pentru cel mai bun film, cât şi premiul publicului în competiţia celei de-a şasea ediţii a festivalului Ceau, Cinema!, care a avut loc între 18 şi 21 iulie la Timişoara şi Gottlob. Peste 3.500 de spectatori au luat parte la cele 30 de proiecţii şi evenimente programate în patru zile de festival.

Un articol de Petre Ivan|23 iulie 2019

Juriul care a decis câștigătorul dintre cele șase filme din competiție a fost format din actorul Vlad Ivanov şi actriţele Maria Drăguş şi Mălina Manovici. Trofeul Ceau, Cinema! „Răzvan Georgescu” este în valoare de 1.000 de euro, acordaţi de Vitas Romania. Premiul publicului este în valoare de 500 de euro, oferiţi de Conceptual Lab by Theo Nissim.

Peste 750 de spectatori au participat, la Grădina de Vară „Capitol”, într-o proiecție sold-out, la premiera mondială a documentarului „Superhombre” (2019), produs la Timișoara, în prezenţa protagonistului, alpinistul Horia Colibăşanu, şi a echipei – realizatorii Lucian Mircu şi Mircea Gherase şi editorul Gabi Basalici.

Peste 400 de spectatori au luat parte, tot la Grădina de Vară „Capitol”, atât la proiecția filmului de epocă „Domnișoara Paradis” (Austria-Germania, 2017), prezentat la Gala de deschidere, cu participarea actriței Maria Drăguș, cât și la Gala de închidere, unde a fost proiectată comedia polițistă franceză „Ancheta” (2018), în regia lui Quentin Dupieux.

Invitatul special al ediției a șasea a fost cunoscutul regizor sârb Želimir Žilnik, omagiat printr-o retrospectivă de trei filme organizată în colaborare cu Bienala Art Encounters 2019 și premiat cu un trofeu onorific Ceau, Cinema!.

Printre alte proiecții de succes s-au numărat cele cu filmul maghiar „Apusul” (2018, r. László Nemes), în prezența actorului Vlad Ivanov, care a susținut și un masterclass de actorie, cu filmul românesc „Arest” (2019, r. Andrei Cohn) și cu documentarul „Distanţa dintre mine şi mine” (2018), despre Nina Cassian, realizat de Mona Nicoară şi Dana Bunescu.

Prezentate în premieră în România la Ceau, Cinema!, documentarele germane „Legea lui Ioan” (1993) și „Călătorul în timp” (1995) au fost primite ca revelații de către public, care a luat parte la două discuții emoționante cu regizorul Dobrivoie Kerpenisan, sârb din Banat plecat în Germania de Vest în anii `70, când era copil.

Încărcată de emoție a fost și discuția prelungită de după proiecția documentarului „Timebox” (2018), cu regizoarea Nora Agapi și cu fotograful ieșean Ioan Matei Agapi, tatăl ei.

A şasea ediţie Ceau, Cinema! a avut loc în perioada 18-21 iulie, la Timişoara şi Gottlob, prima localitate rurală din România cu un cinematograf renovat.

Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Marele Ecran şi Asociaţia Pelicula Culturală.

Proiectul a fost organizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) şi al Consiliului Judeţean Timiş.

Parteneri culturali principali: Fundaţia Art Encounters şi Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara.

Evenimentul este realizat de voluntari şi susţinut de: postul de televiziune TNT, Vitas România, Groupama Asigurări, Conceptual Lab by Theo Nissim, ISHO, Consulatul Republicii Federale Germania la Timişoara, Institutul Francez din Timişoara, Centrul Cultural German din Timişoara, Institutul Goethe, Institutul Balassi – Institutul Cultural Maghiar din Bucureşti, Porsche Timişoara, Hotel Timişoara, Restaurantul Vinto, Restaurantul Intermezzo, Pulcinella, Little Hanoi, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara, Direcţia Judeţeană de Cultură Timiş, Teatrul Auăleu, Anim`est, Balamuc – loc de joacă ş-altele, Ovride Specialty Cofee, AMBASADA, Hostel Costel, Librăria „La Două Bufnițe”, iaBilet.ro, Primăria Gottlob.

Parteneri media: Kiss FM, Ziarul Metropolis, All about Romanian Cinema (AaRC), Radio România Cultural, Radio Timişoara.

13
/04
/14

Noul Cinematograf al Regizorului Român vă propune o seară de film cu un concept inedit: blind-date cu un film, în data de 18 aprilie, la ora 20:00.

11
/04
/14

Două figuri istorice ale căror destine au fost legate acum mai bine de cinci secole sunt vedetele campaniei de imagine a TIFF 2014. Vlad Țepeș și Matei Corvin se „reîntâlnesc” în 2014, în ipostaza de cinefili, pe vizualurile Festivalului Internațional de Film Transilvania (30 mai – 8 iunie).

10
/04
/14

Pe 12 aprilie, Caravana Docuart ajunge în Cluj-Napoca, la Cinema Mărăști, cu un eveniment cultural adresat tuturor celor dornici să își croiască un program de weekend pentru sufletul și intelectul lor.

08
/04
/14

Miercuri, 9 aprilie, Institutul Francez vă invită la o seară dedicată lui Alex. Leo Şerban. Evenimentul va începe la 19,30, în Atriumul Institutului, cu un cocktail, urmând ca de la ora 20 să aibă loc proiecţii şi discuţii legate de opera lui Alex. Leo Şerban, în sala Elvire Popesco.

07
/04
/14

Actorul american Mickey Rooney, care a avut una dintre cele mai lungi cariere din istoria Hollywoodului, s-a stins din viaţă la vârsta de 93 de ani. Rooney a fost unul dintre primii copii vedetă de cinema şi s-a bucurat de o imensă popularitate în anii '30 şi '40.

04
/04
/14

Ziarul Metropolis şi MediaPro Distribution te trimit la cinema! Participă la concurs şi poţi câştiga 3 invitaţii duble pentru filmul „Tarzan 3D”, la Cinema City Sun Plaza din Bucureşti.

04
/04
/14

NexT 2014 continuă cu un weekend încărcat de filme bune și evenimente. Pe 5 și 6 aprilie secțiunile noi li se alătură cele pe care spectatorii le-au îndrăgit anii trecuți.