Filmul „O poveste siciliană”, un altfel de Romeo și Julieta, în cinematografe, din 6 iulie
https://www.ziarulmetropolis.ro/filmul-o-poveste-siciliana-un-altfel-de-romeo-si-julieta-in-cinematografe-din-6-iulie/

Filmul „O poveste siciliană” în regia italienilor Antonio Piazza şi Fabio Grassadonia intră în cinematografele din România pe 6 iulie. Proiectat în premieră mondială în deschiderea secţiunii Semaine de la Critique, la festivalul de la Cannes, în 2017, filmul reia povestea lui Romeo şi a Julietei, plasând-o în realitatea crudă a mafiei siciliene.

Un articol de Petre Ivan|5 iulie 2018

Regizorii Antonio Piazza și Fabio Grassadonia sunt cunoscuţi pentru filmul Salvo, care a avut premiera la Festivalul de film de la Cannes în 2013, unde au câştigat premiul pentru Cel mai bun film și Premiul Révélation France 4 în Semaine de la Critique.

Cei doi au regizat în 2010, Rita, unul dintre cele mai premiate scurtmetraje italiene din ultimii ani, cu peste  40 de premii și selecții în circa o sută de festivaluri. O poveste siciliană

Noul lor film, O poveste siciliană (Sicilian Ghost Story), a deschis secțiunea Semaine de la Critique în 2017, la Cannes, și a fost distins cu Nastro d’Argento pentru imagine și decor. Recent filmul a câștigat premiul David di Donatello pentru Cel mai bun scenariu adaptat, după ce în faza de scenariu, în 2016, proiectul a câștigat Sundance Institute Global Filmmaking Award.

De această dată cei doi abordează un subiect cunoscut și mediatizat în Italia anilor ’90, dispariția lui Giuseppe Di Matteo, de 12 ani. Filmul are la bază proza scurtă a autorului Marco Mancassola, „Un cavaliere bianco” și prezintă o realitate crudă care capătă valențe de fabulă, cu ramificații profunde, „Cosa Nostra prin ochii Fraţilor Grimm” după cum apreciază Variety.

Regizorul Antonio Piazza a vizitat România anul trecut, fiind prezent la festivalul Les films de Cannes à Bucarest, atât în capitală, cât și la edițiile regionale din Arad și Brașov, unde filmul a avut proiecții în premieră în România.

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Les Films de Cannes à Bucarest, Antonio Piazza declara: „Am avut povestea asta in minte foarte mult timp. Când ne-am apucat de scris și de regizat filme ne-am gândit la ea, dar ne-am temut că poate e prea dureros, iar o abordare realistă ar fi fost o repetare a ororii din anii 90. Singura modalitate în care puteam realiza acest film, era adăugându-i o dimensiune fantastică, care să îi aducă lui Giuseppe dragostea de care nu a avut parte.”

Sinopsis: Într-un sat sicilian aflat la marginea unei păduri, un băiat de 13 ani, Giuseppe, dispare. Luna, una dintre colegele lui de clasă, refuză să creadă că a dispărut băiatul de care este îndrăgostită și încearcă să rupă legea tăcerii. Pentru a-l găsi, cu riscul propriei vieți, pătrunde în lumea obscură în care prietenul ei este închis și către care lacul oferă o misterioasă cale de acces.

Filmul „O poveste siciliană” este distribuit în România de Voodoo Films și va rula în următoarele cinematografe: București (Hollywood Multiplex, Băneasa Grand Cinema, cinema Elvire Popesco, cinema Muzeul Țăranului, cinemateca Union).

Constanța și Sfântu Gheorghe (cinema Cityplex), Târgu Mureș (cinema Arta), Suceava (cinema Modern).

Din 27 iulie filmul va rula în București (cinema Europa), în Botoșani (cinema Unirea), Baia Mare (cinema Dacia), Pitești (cinema Sebastian Papaiani), Braila (cinema Central) și Craiova (cinema Modern).

În curând la Iași (Ateneul Tătărași) și Alexandria (cinema 3D Alexandria).

Foto: O poveste siciliană – facebook

18
/10
/19

CRONICĂ DE FILM În documentarul „Jurnalul familiei -escu” (2018), regizorul Șerban Georgescu discută pe un ton jucăuș, ironic, ce (mai) înseamnă a fi român, la 100 de ani de la apariția României moderne, perioadă în care țara a trecut prin multe șocuri și transformări.

18
/10
/19

În Bucureşti, gala de deschidere a Les Films de Cannes à Bucarest este programată vineri, de la ora 19:00 la Cinema PRO, în prezența sărbătoritului ediţiei, Vlad Ivanov şi a cineastului Claude Lelouch.

15
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Disponibil în unele cinematografe, documentarul „Emigrant Blues: un road movie în 2 ½ capitole”, de Mihai Mincan şi Claudiu Mitcu, discută subiectul migrației românilor în străinătate din câteva unghiuri inedite.

14
/10
/19

Les Films de Cannes à Bucarest îl celebrează anul acesta pe Vlad Ivanov, care anul acesta a împlinit 50 de ani. Actorului care seduce camera cu orice rol pe care-l interpretează, festivalul i-a dedicat o secțiune numită IVANOV 50 – care include cinci dintre cele mai importante filme care îl au ca protagonist: „Sunset”, „Câini”, „La Gomera”, „Principii de viață” și „Hier”.

09
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Deşi pretinde că este un omagiu adus oamenilor care au murit în închisorile comuniste, "Între chin şi amin" (2019), al doilea lungmetraj de ficţiune al regizorului Toma Enache, nu este de fapt decât o bătaie de joc la adresa memoriei victimelor, prin kitsch-ul pe care îl etalează.