Filmul „Poziţia copilului”, în competiţia pentru Ursul de Aur, la Berlin
https://www.ziarulmetropolis.ro/filmul-pozitia-copilului-in-competitia-pentru-ursul-de-aur-la-berlin/

Filmul „Poziţia copilului”, în regia lui Călin Peter Netzer, este singurul lungmetraj românesc inclus în selecţia oficială a celei de-a 63-a ediţii a Festivalul Internaţional de Film de la Berlin (7 – 17 februarie 2013), informează Direcţia Comunicare a Institutului Cultural Român (ICR).   Regizorul român, multi-premiat în trecut pentru filmele „Medalia de onoare” (2010) […]

Un articol de Andrada Văsii|28 ianuarie 2013

Filmul „Poziţia copilului”, în regia lui Călin Peter Netzer, este singurul lungmetraj românesc inclus în selecţia oficială a celei de-a 63-a ediţii a Festivalul Internaţional de Film de la Berlin (7 – 17 februarie 2013), informează Direcţia Comunicare a Institutului Cultural Român (ICR).

 

Regizorul român, multi-premiat în trecut pentru filmele „Medalia de onoare” (2010) şi „Maria” (2003), concurează pentru trofeul Ursul de Aur cu nume celebre din cinematografia mondială, precum Gus Van Sant, Steven Soderbergh sau Ulrich Seidl.

„Poziţia copilului” intră în cursă pentru trofeele Berlinalei alături de alte 18 filme, printre care „Promised Land”, în regia lui Gus Van Sant, cu Matt Damon în rolul principal, „Side Effects”, un thriller de Steven Soderbergh, „Camille Claudel 1915”, al francezului Bruno Dumont, „Closed Curtain”, regizat de Jafar Panahi, cineastul iranian aflat în închisoare, „Paradise: Hope”, ultima parte din trilogia regizorului german Ulrich Seidl, sau „An Episode in the Life of an Iron Picker” al lui Danis Tanovic, regizorul premiat cu Oscar pentru „No Man’s Land”.

Juriul va fi prezidat de renumitul cineast chinez Wong Kar-wai.

Beneficiind de prestaţiile unor actori precum Luminiţa Gheorghiu şi Bogdan Dumitrache, în ipostaza de mamă şi fiu, „Poziţia copilului” vorbeşte cu dramatism, cu emoţie, dar şi cu umor, despre traumele sufocării copiilor prin dragoste şi despre amprentele pe care le lasă părinţii asupra personalităţii acestora.

Filmul este şi o radiografie a high-class-ului românesc contemporan şi vorbeşte despre trafic de influenţă şi corupţie la nivel mic în instituţiile de bază ale societăţii şi extensiile acestora asupra întregului sistem socio-economic din România de azi.

Scenariul este semnat de Răzvan Rădulescu şi Călin Peter Netzer, directorul de imagine este Andrei Butică, montajul şi sound design-ul îi aparţin Danei Bunescu, decorurile sunt realizate de Mălina Ionescu, sunetul de Cristian Tarnoveţchi, costumele de Irina Marinescu, iar machiajul de Dana Roseanu şi Domnica Sava.

Producătorii filmului sunt Călin Peter Netzer şi Ada Solomon.

ICR sprijină participarea echipei filmului la Festivalul de la Berlin.

 

Sursa: Agerpres

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

07
/12
/23

TEATRUL SE (ŞI) CITEŞTE, primul sezon al podcastului realizat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” continuă cu un nou invitat. De această dată, Zomir Dimovici se întoarce în lumea cuvintelor trădate şi îl are ca partener de conversaţie pe Sorin Gherguţ, traducător, poet şi redactor de carte.

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.