Filmul romanesc in 2013: Un Urs de aur și “o nouă eră”
https://www.ziarulmetropolis.ro/filmul-romanesc-in-2013-un-urs-de-aur-si-o-noua-era/

Filmul romanesc in 2013 a strălucit prin „Poziţia copilului”, o peliculă care a adus în premieră Ursul de Aur unui lungmetraj autohton. Propus şi la Oscar din partea României, „Poziţia copilului” nu a fost inclus şi pe lista scurtă a premiilor Academiei de film americane – O analiză Mediafax.

Un articol de Petre Ivan|27 decembrie 2013

Filmul romanesc in 2013 a strălucit prin „Poziţia copilului”, o peliculă care a adus în premieră Ursul de Aur unui lungmetraj autohton. Propus și la Oscar din partea României, „Poziţia copilului” nu a fost inclus și pe lista scurtă a premiilor Academiei de film americane – O analiză Mediafax.

Cinematografia autohtonă a primit şi în 2013 o serie de aprecieri din partea publicaţiilor de specialitate din străinătate.

The Hollywood Reporter, Variety, IndieWire, dar şi The New York Times, The Economist şi Financial Times au lăudat producţiile româneşti, în timp ce BBC a afirmat într-un articol că „noul val al filmului românesc intră într-o nouă eră”.

Cel mai important premiu al anului pentru cinematografia românescă, Ursul de Aur, primit de drama „Poziţia copilului”, în regia lui Călin Peter Netzer, continuă să ţină filmul românesc în lumina reflectoarelor.

Regizorul Călin Peter Netzer a concurat pentru trofeul Ursul de Aur cu nume celebre din cinematografia mondială precum Gus Van Sant, Steven Soderbergh, Danis Tanovic şi Ulrich Seidl.

De asemenea, lungmetrajul regizat de Călin Peter Netzer a fost şi propunerea României pentru premiile Oscar pentru cel mai bun film într-o limbă străină alta decât engleza.

Dar călătoria acestuia către Hollywood s-a încheiat recent, pelicula nefiind inclusă pe lista scurtă de propuneri pentru nominalizare la premiul Oscar pentru cel mai bun film străin, la ediţia din 2014.

România a avut în acest an o prezenţă discretă la Festivalului de Film de la Cannes.

Deși presa internaţională de specialitate se aştepta ca România să fie reprezentată la Cannes de nume mari, precum Corneliu Porumboiu şi Nae Caranfil, filmul românesc nu a intrat în lupta pentru Palme d’Or.

Chiar şi aşa, România a punctat la Festivalul de la Cannes cu regizorul Tudor Cristian Jurgiu, care a primit pentru „În acvariu” premiul al treilea la secţiunea Cinéfondation.

„În acvariu”, unul dintre premiantele cinematografiei românești în 2013

În 2013, filmul românesc a fost prezent şi la „Oscarurile europene” prin nominalizarea Luminiţei Gheorghiu la premiile Academiei de Film Europene (EFA), la categoria „cea mai bună actriţă”, pentru rolul din lungmetrajul „Poziţia copilului”.

Totodată, Ada Solomon, producătoarea filmului „Poziţia copilului”, a primit trofeul Eurimages pentru coproducţie, o distincţie care recunoaşte rolul decisiv pe care îl au coproducţiile în industria de film din Europa.

Pe de altă parte, filmul românesc a făcut în acest an şi un popas în oraşul elveţian Locarno. Astfel, cel mai recent lungmetraj al lui Corneliu Porumboiu, „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism”, a fost selectat în competiţia internaţională a Festivalului de la Locarno, acestuia alăturându-i-se „Roxanne”, de Valentin Hotea, în secţiunea „Cineasti del presente”.

Ultimul film al lui Porumboiu sau „cinema-ul românesc în cea mai pură formă”, conform IndieWire.

Deşi România nu a primit premii, publicaţiile internaţionale de specialitate au apreciat producţiile româneşti.

Filmul românesc şi-a continuat călătoria festivalieră şi a ajuns şi la Festivalul Internaţional de Film de la Varşovia.

România a fost reprezentată de filme precum lungmetrajele „O vară foarte instabilă”, în regia Ancăi Damian, „Câinele japonez”, regizat de Tudor Cristian Jurgiu, „Micul Spartan”, de Dragoş Iuga, iar peliculele „Love Building”, de Iulia Rugină, şi „La limita de jos a cerului”, în regia cineastului Igor Cobileanski, au fost proiectate în afara competiţiei.

Lungmetrajul „Câinele japonez”, apreciat de juriu „pentru sensibilitatea cu care sunt prezentate personajele şi lumea acestora”, a fost distins cu premiul pentru cel mai bun regizor (Tudor Cristian Jurgiu) în secţiunea destinată cineaştilor aflaţi la primul sau al doilea lungmetraj, la cea de-a 29-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Varşovia.

De asemenea, comedia românească „Love Building” a fost ovaţionată la Festivalul de Film de la Varşovia, primind şi un premiu special din partea juriului.

Foto cu Filmul romanesc in 2013: Poziția copilului, câștigătorul Ursului de Aur – Cinemagia

30
/06
/22

Festivalul longeviv și cu tradiție din Piatra Neamț aduce, deja de 14 ani, în fața cinefililor, filme documentare și scurtmetraje create de regizoare și regizori aflați la începutul carierei lor în cinematografie.

24
/06
/22

În sala cinematografului Victoria din Cluj-Napoca, în cadrul secțiunii competiționale a Festivalului Internațional de Film Transilivania (TIFF, 17-26 iunie), este proiectat „The Last Execution“. În prima scenă a filmului, actorul Lars Eidinger, care joacă rolul medicului Werner Teske, se află pe bancheta din spate a unei dube a poliției politice din Germania de Est.

23
/06
/22

Sâmbătă, 25 iunie, Asociațiile Bloc Zero și MaiMultVerde organizează o seară de film pentru toate vârstele pe insula de pe Lacul Morii, dublată de un picnic comunitar și o discuție despre reamenajarea sustenabilă a spațiilor verzi din București.

22
/06
/22

„Elvis“, filmul lui Baz Luhrmann despre cel mai bine vândut cântăreț solo al tuturor timpurilor, e alegerea perfectă pentru entertainment de calitate, în această vară.

22
/06
/22

INTERVIU Prezent la Cluj-Napoca pentru TIFF, regizorul Eran Kolirin vorbeşte într-un interviu pentru Ziarul Metropolis despre ce înseamnă să faci, ca cineast israelian, un film bazat pe o carte a unui scriitor palestinian despre viaţa arabilor care sunt cetăţeni ai Israelului.

20
/06
/22

Poate cel mai bun film nou văzut în primele trei zile de TIFF e "Rimini" (2022), realizat de austriacul Ulrich Seidl - portretul sarcastic al Europei prin povestea unui cântăreţ austriac eşuat care performează pentru pensionari în hoteluri semi-pustii din celebra staţiune italiană care dă titlul.

18
/06
/22

Cluj-Napoca e, zilele astea, orașul ideal. După cum ar spune un clasic în viață: „pentru că… din seria filmelor“. Pentru că… TIFF și pentru că… festival. Mare. Frumos. Prietenos. Aventuros. Și alte cuvinte care se termină la fel de spectaculos – spumos, delicios, tiffelicious.

10
/06
/22

Jocurile, atelierele și distracția în aer liber se întorc la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, într-un program extins, dedicat copiilor și părinților prezenți la Cluj-Napoca între 18 și 26 iunie.

09
/06
/22

În lunile iunie și iulie, Institutul Cervantes din București și Happy Cinema propun publicului interesat de artă o serie de proiecții de filme documentare având ca subiect diverse figuri iconice ale artei spaniole contemporane: Salvador Dalí, Generația Buñuel, Dalí, Picasso, Muzeul Prado, Remedios Varo, Antonio López. Proiecțiile vor avea loc în Sala Auditorium a Institutului Cervantes (Bulevardul Regina Elisabeta 38), în fiecare zi de miercuri, de la ora 19.00.