Mihai Șora împlinește 102 ani!
https://www.ziarulmetropolis.ro/filosoful-mihai-sora-102/

”Sunt cu doi ani mai mare decât ţara mea şi mă doare să văd că ţara mea suferă. Dar îmi pun speranţa în cei care vin după mine. În copii! Speranţa că vor trăi demn şi se vor putea bucura de roadele strădaniei lor ca adulţi. La Centenarul ei, România nu arată bine – este mai dezbinată, mai fragilă, mai şubredă ca oricând. Și dincoace şi dincolo de Prut!” – Mihai Șora, la împlinirea vârstei de 102 ani…

Un articol de Petre Ivan|7 noiembrie 2018

Eseistul şi filosoful Mihai Şora s-a născut la 7 noiembrie 1916, ca fiu de preot ortodox.

După studii de filozofie la Universitatea din București (1934-1938), unde l-a avut profesor, printre alții, pe Nae Ionescu, a plecat la Paris, unde a obținut titlul de doctor în filozofie, devenind pentru o vreme cercetător la Centre Național de la Recherche Scientifique.

Mihai Şora

A debutat în 1947, la Gallimard, cu volumul “Du dialogue intérieur”. Revenit în țară, se dedică unei vaste activități editoriale, regândind din temelii colectia “Biblioteca pentru toți”, în care vor apărea în anii 1970, 1980 și 1990 cele mai importante cărți ale culturii universale.

Din anii ’70 a început să publice dialoguri filozofice în revistele literare, care mai târziu vor alcătui cărți de referință în filozofia românească. După 1990 a fost membru fondator al Grupului pentru Dialog Social și a ocupat fotoliul de ministru al Învățământului în primul guvern de după revoluție.

Astfel, în 1990, în primul guvern român post-revoluţionar, lui Mihai Şora i s-a propus portofoliul Învăţământului – a fost primul ministru al Învăţământului în guvernul condus de Petre Roman. După mineriada din iunie 1990, după ce Ion Iliescu le-a mulțumit minerilor, Mihai Şora şi-a dat demisia din funcţia de ministru.

Mihai ŞoraÎn decembrie 2016, Mihai Şora deplângea absenteismul în rândul tinerilor între 18 şi 24 de ani şi declară că urmează patru ani grei în care aceştia vor percepe consecinţele neliniştitoare ale absenteismului la vot.

“Vor vedea cu ochii lor: când vor merge în excursii la munte… – şi, în locul pădurilor, vor găsi un teren viran; când vor da primul concurs pentru o slujbă… – şi, în locul lor, va fi angajat prostovanul nepot al primarului; când vor dori să-şi deschidă o mică afacere şi se vor prăbuşi sub teancul de hârtii şi acte inutile; când primul lor copil va intra în spital pentru o banală fractură şi va ieşi paralizat sau amputat în urma unui „experiment“. Atunci când îi va lovi prima nenorocire, abia atunci tinerii care au azi 18–24 de ani vor înţelege de ce ar fi trebuit să iasă la vot în ziua de 11 decembrie 2016”, scria atunci Mihai Şora, pe pagina sa de Facebook.

Foto: Mihai Şora – facebook

15
/06
/18

"Fotbalul este popular deoarece prostia este populară" - Jorge Luis Borges (24 august 1899 - 14 iunie 1986). O falsă legendă spune că Borges, unul dintre cei mai importanti scriitori ai secolului al XX-lea, era fan al lui echipei Newell. Desigur, împreună cu bunul său prieten Adolfo Bioy Casares, a format un redutabil cuplu literar care a scris despre sportul rege...

12
/06
/18

Cartea „Pădurea întunecată”, scrisă de Nicole Krauss, a fost publicată la Editura Humanitas Fiction în anul 2018 (traducere din limba engleză și note de Luana Schidu).

08
/06
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT Roma antică a rămas mereu tributară culturii grecești. Opera lui Seneca, născut cu cinci ani înainte de era noastră, o dovedește din plin. Născut la Cordoba (Spania) într-o familie din nobilimea provincială (tatăl său scrisese un prețios tratat de oratorie) și educat la Roma, el s-a dedicat în primul rând filosofiei, adoptând stilul de viață excesiv de sobru al stoicilor.

07
/06
/18

Ziarul Metropolis vă invită la duelul cărţilor. În fiecare lună, alegem două dintre cele mai importante volume recent apărute în România şi le punem la luptă faţă în faţă. Cel care va câştiga confruntarea va fi declarat cartea lunii...

05
/06
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT O matrice spirituală deosebită de a europenilor face ca lumea indiană, acel conglomerat unde se vorbesc 15 grupe de limbi, cu literatură și tradiții culturale proprii, să surprindă în permanență, să intereseze prin uimitoarea diversitate și în același timp prin coeziunea extraordinară.

04
/06
/18

METROPOLIS SPECIAL După ce a cucerit planeta cu „Sapiens. Scurtă istorie a omenirii” (Polirom, 2017), istoricul israelian Yuval Noah Harari și-a îndreptat privirea spre ce va urma. „Homo deus. Scurtă istorie a viitorului” (Polirom, 2018) este o incursiune în lumea imaginară a ceea ce ar putea fi.

01
/06
/18

“În primii ani de viață am locuit într-o cămăruță, împreună cu părinții mei, care abia se căsătoriseră, cu un an în urmă, erau niște oameni foarte tineri. Și în acea cameră de câțiva metri pătrați se desfășura toată viața noastră, toată viața familiei. Era ciment pe jos, era un pat în care dormeam toți trei. și pe marginea căruia, mama, ținându-mă în brațe, îmi citea. E prima mea amintire. (...)”, mărturisea Mircea Cărtărescu, într-un interviu pentru emisiunea DIGICULT. Născut într-o zi de 1 iunie, la fel ca și soția sa, scriitoarea Ioana Nicolaie, Mircea Cărtărescu împlinește, astăzi, 62 de ani.

30
/05
/18

METROPOLIS SPECIAL 7 destinații din romanele momentului – din New York până la Tōkyō, din Bogotá la Calcutta, din Tripoli până în Sicilia și de acolo la Ierusalim...

29
/05
/18

Salonul Internaţional de Carte Bookfest, ediţia a XIII-a, va avea loc între 30 mai şi 3 iunie, într-un nou spaţiu de la Romexpo, Pavilionul B2, unde Statele Unite reprezintă ţara invitată de onoare.

Pagina 30 din 109« Prima...1020...2829303132...405060...Ultima »