Filosoful Nae Ionescu între huzur nebunesc și iubiri pătimașe
https://www.ziarulmetropolis.ro/filosoful-nae-ionescu-intre-huzur-nebunesc-si-iubiri-patimase/

Nae Ionescu are motive să fie invidiat de către orice scriitor ilustru sau o altă personalitate din orice domeniu al cunoaşterii, căci Dora Mezdrea i-a alcătuit cea mai vastă biografie. Nici Goethe, care s-a însurat după 80 de ani, nici Titu Maiorescu, Mihai Eminescu sau Dobrogeanu Gherea n-au ajuns la numărul de record de volume biografice.

Un articol de Monica Andrei|29 Septembrie 2016

Filozoful, logicianul, pedagogul și jurnalistul român Nae Ionescu (pe numele real, Nicolae C. Ionescu)  a trăit între 16 iunie 1890 și 15 martie 1940. La vremea când a început să publice,  prin 1924, semna articolele cu „Nemo” în revista „Ideea Europeană”. Era un necunoscut, dar  „pe cai mari”, cum spune zicala, pentru că-i avea colegi de redacție pe: Constantin Rădulescu Motru, Constantin Beldie, Emanoil Bocuța, Corina Irineu. Mircea Eliade și Vasile Băncilă îl promovau în scrierile lor ca un „mare învățător al neamului, urmaș direct al lui Nicolae Iorga”. Este adevărat, că unele texte ale filosofului rămân inaccesibile și azi omului de rând, chiar dacă au fost scrise între 1925-1940. Ele își păstrează noutatea, originalitatea, bogăția de sensuri și semnificații.

Scrisorele de amor, iubiri pătimașe și zvonuri

După suprimarea Ziarului „Cuvântul”, în 1934, profesorul preda la Universitatea din București și rar publica ceva prin vreo gazetă. Toți își amintesc cum George Enescu, ca un școlar conștiincios, aducea bilețele de amor destinate filosofului, la redacția „Cuvîntul”. O jumătate de veac a circulat legenda unui Nae Ionescu văzut cu „chip de diavol”, c-așa-l descria Maruca Rosetti Cantacuzino, în scrisorelele ei de amor. Atunci când logicianul se afișa cu câte o iubită prin București, Mircea Vulcănescu și Mircea Eliade primeau aceleași scrisori trimise de către prințesă și toată lumea din redacție era sufocată de mistuitoarea ei dragoste pentru logician.

La acea vreme, Maruca și Nae erau căsătoriți, dar inima fiecăruia râvnea la altcineva. Când s-au cunoscut, filosoful avea 38 de ani, iar prințesa 49, era amanta lui Enescu, însă îl iubea pe Ionescu. Prințesa trăia despărțită de soțul ei care o înșela cu cine nimerea. Când acesta a decedat într-un accident de mașină aproape de Sinaia, Tudor Arghezi a comentat savuros momentul, în tableta publicată, „Cântecul lebedei”.

Nae Ionescu era însurat din studenție cu Elena Margareta. Circulau zvonuri că se culcase cu servitoarea Charlotte, fii săi erau nebotezați, avea multe amante, nu fusese în stare să-și susțină doctoratul cât stătuse prin Germania…  În realitate, profesorul își umplea golul vieții și urâtul zilei cu lectura romanelor polițiste, în casa lui de la Șosea, care arăta ca un castel medieval, cu scări de marmură, hol mare, bibliotecă, salon, dormitoare, piscină și servitori. După ce l-a părăsit soția, ieșea rar din casă, doar în compania amantelor.

Amante tenace și o moarte „misterioasă”

Maruca Cantacuzino, prietenă bună cu Regina Maria pe care aceasta o descrie în „Povestea vieţii mele”, ca fiind „înaltă, frumoasă, cu ochi negri, mândră la chip şi ciudată”, avea propriul ei salon, în București. Când îl invită pe Nae Ionescu la concertele lui Enescu, ia contact cu o societate la care nu avea acces. Intrând în cercul prințesei care i-a întregit legenda și i-a aurit imaginea în epocă, filosoful își lauda bunurile: casa de la Băneasa, vila de la Balcic, vaporașul de pe Marea Neagră și automobilul Maybach pe care-l conducea. Din leafa lui de profesor și banii câștigați de la vreo gazetă, n-avea cum să și le cumpere. Motiva că Malaxa i-ar fi dat ajutor pentru construirea vilei, în schimbul unui teren pe care i l-ar fi donat filosoful pentru a-și construi inginerul un manej.

După șapte ani de frecventare a salonului, prințesa cucerită de inteligenţa lui de „Daimon”, și de puterea de pătrundere „demoniacă” îi propune să se însoare cu ea. El dispare fără explicații, ea-și aruncă vitriol pe față. Își dă foc. Pe cheltuiala lui, George Enescu o internează într-un sanatoriu de boli psihice, de pe lângă Viena. După însănătoșire o ia de nevastă, apoi se stabilesc definitiv la Paris.

Pe lângă Regina Maria, o altă rivală care frecventa salonul Marucăi, era Cella Delavrancea, destul de tenace în a găsi orice prilej a-i sta în preajmă filosofului şi a îndepărta orice femeie care ar fi râvnit la el. Se știe că, în tot acest timp cât a frecventat salonul, Nae Ionescu a conviețuit din 1933 până în 1938 cu Lucia Popovici-Lupa, în vila de la Băneasa, fata lui Nicolae O. Popovici-Lupa, profesorul de la Facultatea de Agronomie din București, cu vreo șapte ani mai tânără decât el. Era văzut deseori, în compania femeii extrem de frumoase la Balcic.

Ambele rivale, Maruca și Cella știau că Lucia era amanta filosofului. Cella i-o descria Marucăi, ca fiind o „femeie cu farmec și originalitate, una dintre cele mai inteligente și seducătoare femei, care l-a salvat pe Nae de la neant’’. Cu un an înainte de deces, pianista îi scria lui Filip Lahovary că „simțea nevoia să-i țină companie prizonierului în vila sa de la Băneasa”, care-i devenise între timp o „închisoare” de lux sau un domiciliu forțat, un fel de „pregătire” înainte de mormânt, după ce Lucia îl părăsise.

Venturia Ghibu (soția lui Onisifor Ghibu) îi aranjase Cellei un concert la Cluj, pianista nu se prezintă, dar îi trimite o scrisoare: „Am intrat într-o prăpastie de necaz care mă îneacă. Și n-am mai putut să ajung. Profesorul Nae Ionescu a avut o  criză de inimă duminică. Nu l-am putut părăsi. Dar mă rugam lui Dumnezeu cu atâta credință, încât nu am vrut să-mi închipui, că se poate sfârși un om de care țara are atâta nevoie. Eu i-am închis ochii. Durerea mea este atât de mare cât a fost bucuria dintre noi. Te sărut, Cella”.

Vestea morții subite a profesorului înconjoară lumea, cu un mare mister. Unii bănuiau că ar fi fost otrăvit de persoane din anturajul Regelui Carol al II-lea, care-l îndepărtase din cercul său, iar după plecarea acestuia din țară, au acționat. Adevărul era altul. În momentul decesului, doar o soră medicală care-l îngrijea se afla în casă. Pianista a aflat ultima vestea morții și a fost întâmpinată de cumnatul profesorului: „doamnă, rolul dumneavoastră s-a terminat!”, în timp ce sora sa Antoaneta distrugea în curte, cu ură, lacrimi și disperare, bustul fratelui ei, realizat de Milița Pătrașcu.

Huzur nebunesc, legionari și opinie publică fără memorie

Între 1919 -1937 s-au succedat în România 10 parlamente. Nae Ionescu a făcut parte din două. În timpul guvernării Iorga-Argetoianu, când a fost deputat de Brăila, se afla pe culmile influenței sale politice, ca apropiat al Regelui Carol al II-lea. Jucau poker, luau masa împreună, erau nedespărțiți la toate evenimentele. Nae îi fuma toate țigările din tabacheră. Regele îi făcea cadouri. Era invitat la petrecerile săptămânale din casa boierească cumpărată pentru amanta sa Elena Lupescu, unde totul se desfășura cu perdelele trase. Pe lângă Regele Carol al II-lea, filosoful ducea o existență de huzur nebunesc; uitase cine era și de unde a plecat.

În tinerețile sale, în redacția „Noii Reviste Române”, Nae Ionescu era privit ca un „tânăr  curățel  ca moravuri, sobru și fără apetituri. În copilărie i se spunea <<Tancanul>> sau <<filosoful familiei>>, iar, că pe taică-său l-ar fi chemat Stroe Ivașcu. Cu rădăcini aromânești, s-a născut la Brăila, orașul cosmopolit și bogat, într-o familie umilă. Era studios în anii studenției, colaborator al Revistei <<Matematica>>. Avea o singură tentație culinară: roșii umplute cu orez. Nu-i plăcea berea. Viața lui se împărțea între seminarii, logodnica lui Margareta, redacția <<Noii Reviste Române>>, și cenaclul <<Lăptăria studenților>> a albanezului Caramiciu, unde după câteva înfulecări de ouă la capac, brânză, iaurt sau lapte cu orez,  se găsea în largul tehnicii sale socratice lăsând cu gura căscată, prin darul lui plăcut de a vorbi despre tot și toate: filosofie, artă, politică,  anecdote. Mai târziu, după intrarea în redacția <<Noii Reviste Române>>, și-a transferat virtuțiile retoricești la Tearasa <<Otetelișanu>>, unde cu Minulescu și Arghezi a adus <<verva filosofică>>. Cu pictorul Iser, sub pseudonimul Rembrand, confecționau cronica plastică din Revista <<Flacăra>>. Era filosoful acelei școli literare române și rodnice unde semnau Arghezi, Brâncuși, Blaga, Palady. Anii săi de formație spirituală se încadrează în boema bucureșteană a lui 1908. Era deștept și avea condeiul ușor, pomenind des de <<franci și biștari>>, cum le spunea banilor, ca un brăilean trezit în foamea din port, cu doctorat în Germania. Ne uimise când devenise omul care plătea 3000 de lei pe o sticlă  <<Fine Napoleon>>. Purta jachetă neagră, cravată roșie, pantofi galbeni și pălărie tare, <<melon>> cum i se spunea”, își amintește Constantin Beldie în ale sale memorii.

În 1933 are loc ruptura dintre Nae Ionescu și Regele Carol al II-lea. Filosoful fusese arestat de două ori. Prin Regina Maria, Cella Delavrancea intervenise la Armand Călinescu să-l scape pe filosof de pușcărie. Simedrea, colaborator al „Cuvântului” își amintește când i-a adresat întrebarea: „Păi bine, măi Nae, ce-o să zică opinia publică, când o vedea că susții legionarii, când mai ieri umpleai paginile ziarelor cu patetice pledoarii pentru readucerea lui Carol al II-lea de la Paris?” Răspunsul lui Nae: „Opinia publică n-are memorie. Eu l-am adus, eu îl voi alunga. Singur n-am să pot face asta. Cu legionarii am să reușesc”. (Constantin Beldie, „Oameni văzuți de aproape”, Editura Roza Vânturilor)

După moartea filosofului casa a fost confiscată de stat, în contul datoriilor pe care le avea pe la bănci. Indiferent câte amante a avut, n-a divorţat de soţia sa, după ce aceasta a părăsit vila de la Băneasa. Toate aspectele vieții lui Nae Ionescu care au stârnit confuzii, au fost clarificate cu argumente și dovezi de către Dora Mezdrea în biografia compusă din patru volume. (Dora Mezdrea, Nae Ionescu; Nae Ionescu și discipolii săi în arhivele securității, Editura Mica Valahie).

14
/11
/18

METROPOLIS SPECIAL Niciunde în lume sfârșitul Primului Război Mondial nu a fost trăit mai spectaculos decât în Parisul anilor nebuni. Vă prezentăm o colecție de momente douăzeciste avându-i ca protagoniști pe Coco Chanel, Picasso, Hemingway, Isadora Duncan, Joyce, Josephine Baker, Proust, Colette, Stravinski...

01
/10
/18

A apărut o necesară carte-album, „CineBucurești. 100 de ani de modernitate - Sala de cinema”, coordonată de arhitectul Mihaela Pelteacu și cineastul Laurențiu Damian. Un volum despre istoria glorioasă a sălilor de cinema din București, care trezește nostalgii dar induce și tristețe din cauza stării actuale de degradare a cinematografelor.

09
/09
/18

Era cea mai lungă noapte a anului 1956, 21 spre 22 decembrie. Într-o cameră a Spitalului „Central” din Bucureşti, după zece zile de speranţe şi disperări, Nicolae Labiş înţelegea că va muri, că drumul înapoi spre viaţă îi fusese iremediabil închis atunci când destinul sau o mână „prietenoasă” îl împinsese spre linia tramvaiului de la Colţea.

04
/09
/18

George Bacovia, cel mai important poet simbolist român, a terminat liceul la 22 de ani, a publicat prima carte la 35 de ani, iar verbele sale favorite - conform frecvenței din poezii - erau „plânge” și „ninge". De asemenea, nu citea foarte mult, nu avea scriitori preferați și avea un talent deosebit la portrete și caricaturi...

27
/08
/18

Făget a devenit în această vară o destinație culturală găzduind prima manifestare artistică din cadrul proiectului Cămine în Mișcare / Moving Fireplaces, eveniment ce face parte dintr-o suită de astfel de activități pregătite de Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană și Asociația Prin Banat.

05
/08
/18

A fost odată, în centrul Micului Paris, o lume în care se întâlneau deopotrivă şoaptele îndrăgostiţilor cu vocile stridente ale vânzătorilor de ziare ambulanţi şi muzica de la tarafurile lăutăreşti cu foşnetul apei sub vâslele liceenilor sau cu hohotele lor de râs, fericiţi că au evadat dintre zidurile Liceului „Lazăr”.

Page 1 of 2812345...1020...Last »