FILTM 2013 aduce scriitori importanţi la Timişoara
https://www.ziarulmetropolis.ro/filtm-2013-aduce-scriitori-importanti-la-timisoara/

Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Literatură de la Timişoara „La Vest de Est / La Est de Vest”, FILTM 2013, va prilejui publicului timişorean nu doar întâlnirea cu nume de primă mărime ale literaturii contemporane, ci şi lecturi în premieră.

Un articol de Andrada Văsii|17 octombrie 2013

Ediția din acest an a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara „La Vest de Est / La Est de Vest”, FILTM 2013, va prilejui publicului timișorean nu doar întâlnirea cu nume de primă mărime ale literaturii contemporane, ci și lecturi în premieră, din volume inedite pentru publicul autohton.

Victor Erofeev, unul dintre cei mai importanți scriitori ruși de astăzi, aflat la prima vizită în România, va citi un fragment, tradus în limba română de Vladimir Bulat, din cel mai recent roman al său, „Akimuzii”.

Din cea mai nouă carte a sa va citit și Iuri Andruhovîci (foto stânga), un nume de prim rang al literaturii ucrainene contemporane, și el aflat tot pentru prima dată în România: este vorba despre un fragment din romanul „Lexiconul orașelor de suflet”, tradus pentru FILTM 2013, din limba ucraineană, de Corneliu Irod.

Edo Popović, autor-cult al generaţiei sale, a cărui operă literară a devenit portavocea „învinşilor” din Croaţia urbană, un scriitor ale cărui cărți nu au apărut încă în traducere în limba română, va citi la FILTM 2013 un fragment din romanul Ochii (tradus din limba croată de Octavia Nedelcu).

Pe lista scriitorilor ale căror cărți nu au fost traduse încă în limba română se află și Igor Marojević, cunoscut deopotrivă ca prozator și dramaturg, un scriitor prezent în cele mai importante antologii dedicate prozei sârbe de astăzi. El va citi la FILTM 2013 un fragment din romanul „Mâna mamei” (Apa – izvorul-vieții), tradus în limba română de Octavia Nedelcu.

Prezenţe importante la FILTM 2013

În premieră în România se află și îndrăgitul scriitor italian Fabio Geda, care va citi un fragment din romanul „În mare sunt crocodili”, o carte a perspectivelor, apărut, în traducerea din limba italiană a Ceraselei Barbone, la Editura All.

Lista premierelor ediției din acesta an a FILTM 2013 e completată de faptul că doi dintre cei mai îndrăgiți prozatori autohtoni, T.O. Bobe și Veronica D. Niculescu, cu zeci de lecturi publice în „portofoliu”, se află pentru prima dată la Timișoara. T.O. Bobe va citi din cea mai recentă carte a sa, excelentul volum de proză scurtă „Contorsionista”, publicat de Editura Humanitas, iar Veronica N. Niculescu va citi, în cea de a doua seară a FILTM 2013, un fragment inedit din volumul Simfonia animalieră,  în curs de apariţie la Casa de Pariuri Literare.

FILTM 2013

Afişul festivalului FILTM 2013

În cea de a treia seară a FILTM 2013, poetul Robert Șerban va citi o serie de poeme inedite, scrise în timpul celei mai recente rezidențe, din vara acestui an, la Viena, iar Alexandru Potcoavă, reprezentant de marcă al noii generații de scriitori, „un prozator matur, pregătit, la nici 30 de ani, să construiască pe spaţii largi, cu inteligenţă şi acuitate”, cum îl descria Claudiu Komartin, va citi un fragment inedit din romanul în manuscris „De florile mărului”.

La ediția din acest an a FILTM 2013, Răzvan Petrescu, un maestru al prozei scurte autohtone, va citi din cea mai nouă carte a sa, publicată în urmă cu cîteva săptămîni, la Editura Curtea Veche, „Variațiuni pe o temă de Vater-Puccini”, iar îndrăgitul prozator timișorean Daniel Vighi va citi din volumul „Istoria din cutia de pantofi”, apărut recent la Editura Cartea Românească.

Duško Novaković, un nume de primă marime al poeziei sârbe de astăzi, va citi la FILTM 2013 o parte dintre poemele apărute în traducere în limba română în volumul „Malul celălalt” (coordonator: Aleksandar Stoicovici, publicat de Editura Herg Benet, traducători: Liubinca Perinat Stancov, Slavomir Gvozdenovici şi Aleksandar Stoicovici).

Foto credit: FILTM 2013

22
/07
/22

Biblioteca Metropolitană București (BMB) prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism a Primăriei Municipiului București reîncepe proiectul Biblioteca la firul ierbii desfășurat pe parcursul a 4 ediții: 23 și 30 iulie în parcul Drumul Taberei și 13 și 20 august în parcul Alexandru Ioan Cuza (IOR).

19
/07
/22

Institutul Cultural Român, rețeaua de reprezentanțe și Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR), îl aniversează, printr-un proiect online difuzat global, pe celebrul scriitor român Norman Manea, supraviețuitor al Holocaustului, una dintre marile conștiințe ale lumii contemporane, care împlinește venerabila vârstă de 86 de ani.

19
/07
/22

Zilele acestea a plecat spre librăriile din întreaga țară ediția în limba română a romanului Sărutul femeii-păianjen, cea mai cunoscută carte a scriitorului argentinian Manuel Puig, publicată în traducere de Editura Pandora M în cadrul îndrăgitei colecții Anansi. World Fiction (traducere de Ilinca Ilian). Romanul a fost ecranizat cu succes în 1985, în regia lui Héctor Babenco, filmul aducându-i un Oscar actorului William Hurt, iar peliculei mai multe nominalizări, inclusiv pentru regie. În 1992, musicalul cu același nume a fost montat pe Broadway, piesa fiind recompensată cu Premiul Tony.

18
/07
/22

Poezia înseamnă viață trăită și mult mai mult decât atât. Dincolo de o armonie și de o știință a cuvintelor, poezia se leagă de orice simțământ omenesc, de orice nuanță a firii noastre. Poetul Teodor Burnar ne invită într-o astfel de lume, unde viața trăită estre portretizată cu realism și unde cuvintele devin purtătoare de emoție într-un labirint lăuntric.

18
/07
/22

Joi, 21 iulie, Festivalul Internațional de Literatură din Roma îl are ca invitat pe Mircea Cărtărescu, la Stadium Palatinum din Roma. Letterature-Festival Internazionale di Roma este o manifestare literară anuală de mare anvergură, cu o tradiție de 20 de ani, în cadrul ciclului de evenimente culturale „Estate Romana”. Festivalul propune în fiecare an o serie de serate de lecturi de texte inedite ale unor apreciați scriitori italieni și internaționali, cu intermezzo-uri coregrafice și muzică live, în spațiul feeric și deosebit de sugestiv de la Stadium Palatinum.

13
/07
/22

La Curtea Veche Publishing se află în pregătire prima biografie tradusă în limba română a liderului ucrainean - „Volodimir Zelenski. În mintea unui erou” de Régis Genté și Stéphane Siohan.

04
/07
/22

Heather Morris, autoarea bestsellerurilor Tatuatorul de la Auschwitz, Călătoria Cilkăi și Trei surori, vândute în peste 15 000 000 de exemplare în întrega lume, vine la București și se va întâlni cu publicul în cadrul a două evenimente, pe 4 și 5 iulie.

04
/07
/22

Încă un nume important al literaturii universale intră în portofoliul colecției Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M. Este vorba despre Roberto Bolaño, unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului XX din America Latină, a cărui operă, publicată postum, a creat un adevărat cult în lumea literară internațională, fiind tradus pe toate meridianele globului.

24
/06
/22

Miercuri, 29 iunie, începând cu ora 19.00, la Palas Mall Iași, va avea loc o întâlnire cu Cristian Tudor Popescu, prilejuită de apariția volumului „Dumnezeu nu e mort. Interceptări. Note informative”, bestsellerul editurii Polirom la Bookfest 2022, la secțiunea nonfiction.