FILTM 2013 aduce scriitori importanţi la Timişoara
https://www.ziarulmetropolis.ro/filtm-2013-aduce-scriitori-importanti-la-timisoara/

Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Literatură de la Timişoara „La Vest de Est / La Est de Vest”, FILTM 2013, va prilejui publicului timişorean nu doar întâlnirea cu nume de primă mărime ale literaturii contemporane, ci şi lecturi în premieră.

Un articol de Andrada Văsii|17 octombrie 2013

Ediția din acest an a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara „La Vest de Est / La Est de Vest”, FILTM 2013, va prilejui publicului timișorean nu doar întâlnirea cu nume de primă mărime ale literaturii contemporane, ci și lecturi în premieră, din volume inedite pentru publicul autohton.

Victor Erofeev, unul dintre cei mai importanți scriitori ruși de astăzi, aflat la prima vizită în România, va citi un fragment, tradus în limba română de Vladimir Bulat, din cel mai recent roman al său, „Akimuzii”.

Din cea mai nouă carte a sa va citit și Iuri Andruhovîci (foto stânga), un nume de prim rang al literaturii ucrainene contemporane, și el aflat tot pentru prima dată în România: este vorba despre un fragment din romanul „Lexiconul orașelor de suflet”, tradus pentru FILTM 2013, din limba ucraineană, de Corneliu Irod.

Edo Popović, autor-cult al generaţiei sale, a cărui operă literară a devenit portavocea „învinşilor” din Croaţia urbană, un scriitor ale cărui cărți nu au apărut încă în traducere în limba română, va citi la FILTM 2013 un fragment din romanul Ochii (tradus din limba croată de Octavia Nedelcu).

Pe lista scriitorilor ale căror cărți nu au fost traduse încă în limba română se află și Igor Marojević, cunoscut deopotrivă ca prozator și dramaturg, un scriitor prezent în cele mai importante antologii dedicate prozei sârbe de astăzi. El va citi la FILTM 2013 un fragment din romanul „Mâna mamei” (Apa – izvorul-vieții), tradus în limba română de Octavia Nedelcu.

Prezenţe importante la FILTM 2013

În premieră în România se află și îndrăgitul scriitor italian Fabio Geda, care va citi un fragment din romanul „În mare sunt crocodili”, o carte a perspectivelor, apărut, în traducerea din limba italiană a Ceraselei Barbone, la Editura All.

Lista premierelor ediției din acesta an a FILTM 2013 e completată de faptul că doi dintre cei mai îndrăgiți prozatori autohtoni, T.O. Bobe și Veronica D. Niculescu, cu zeci de lecturi publice în „portofoliu”, se află pentru prima dată la Timișoara. T.O. Bobe va citi din cea mai recentă carte a sa, excelentul volum de proză scurtă „Contorsionista”, publicat de Editura Humanitas, iar Veronica N. Niculescu va citi, în cea de a doua seară a FILTM 2013, un fragment inedit din volumul Simfonia animalieră,  în curs de apariţie la Casa de Pariuri Literare.

FILTM 2013

Afişul festivalului FILTM 2013

În cea de a treia seară a FILTM 2013, poetul Robert Șerban va citi o serie de poeme inedite, scrise în timpul celei mai recente rezidențe, din vara acestui an, la Viena, iar Alexandru Potcoavă, reprezentant de marcă al noii generații de scriitori, „un prozator matur, pregătit, la nici 30 de ani, să construiască pe spaţii largi, cu inteligenţă şi acuitate”, cum îl descria Claudiu Komartin, va citi un fragment inedit din romanul în manuscris „De florile mărului”.

La ediția din acest an a FILTM 2013, Răzvan Petrescu, un maestru al prozei scurte autohtone, va citi din cea mai nouă carte a sa, publicată în urmă cu cîteva săptămîni, la Editura Curtea Veche, „Variațiuni pe o temă de Vater-Puccini”, iar îndrăgitul prozator timișorean Daniel Vighi va citi din volumul „Istoria din cutia de pantofi”, apărut recent la Editura Cartea Românească.

Duško Novaković, un nume de primă marime al poeziei sârbe de astăzi, va citi la FILTM 2013 o parte dintre poemele apărute în traducere în limba română în volumul „Malul celălalt” (coordonator: Aleksandar Stoicovici, publicat de Editura Herg Benet, traducători: Liubinca Perinat Stancov, Slavomir Gvozdenovici şi Aleksandar Stoicovici).

Foto credit: FILTM 2013

22
/02
/19

Douăsprezece episoade din viața scriitorului Romain Gary, surprinse de François-Henri Désérable în romanul-tribut „Un anume domn Piekielny” (Editura Humanitas Fiction).

11
/02
/19

De peste zece ani, Fundația Calea Victoriei oferă publicului o selecție mereu interesantă de cursuri și ateliere în domeniul artelor și științelor umanise și organizează numeroase evenimente culturale. Echipa Fundației a început anul acesta cu două evenimente având în centru pasiunea pentru muzica clasică și talentul dirijoral, dar și de povestitor, al dirijorului Tiberiu Soare: un concert extraordinar și relansarea a două volume despre muzica clasică.

05
/02
/19

CĂRȚI DE NEOCOLIT Tiparul apare în țara noastră la 1508 dar setea de cunoaștere, de informare a strămoșilor noștri este o realitate confirmată de existența numeroaselor copii ale unui manuscris răspândit în întreaga Europă, cu precădere în Bizanț, și anume ”Alexăndria”.

04
/02
/19

Editura Vellant începe anul cu întrebări însemnate: ce înseamnă să fii bărbat în secolul XXI? „Evoluția bărbatului” este un text echilibrat care are forța să ne schimbe atitudinea față de bărbatul de azi. Cartea lui Grayson Perry contribuie semnificativ la o conversație necesară despre masculinitate.

03
/02
/19

CĂRȚI DE NEOCOLIT. Între capodoperele literaturii române, "Țiganiada" lui Ion Budai Deleanu (1760-1820) ocupă un loc de excepție. Și explicația trebuie căutată nu numai în faptul că țiganii reprezintă o populație alogenă cu care conviețuim de peste 600 de ani, ci și pentru descrierea general umană pe care o conține.