Final de ediție B-FIT in the Street!
https://www.ziarulmetropolis.ro/final-de-editie-b-fit-in-the-street/

Festivalul Internaţional de Teatru de Stradă Bucureşti B-FIT in the Street! se încheie în acest weekend cu un program încărcat de spectacole internaţionale, în puncte centrale din Bucureşti.

Un articol de Liliana Matei|4 august 2018

Festivalul Internațional de Teatru de Stradă București B-FIT este cel mai mare eveniment de gen din țară, care în 2018 sărbătorește zece ediții și Centenarul Marii Uniri cu o amplă selecție de producții românești și cu un mix variat de spectacole nocturne, parade, acrobații aeriene, instalații interactive, ateliere pentru copii, numere de echilibristică și jonglerii cu focul aduse la București de artiștii celor 11 țări participante.

Titlul ediției aniversare, „O poveste românească în Anul Centenarului”, a fost inspirat de prezentarea în premieră la B-FIT in the Street! 2018 a celui mai mare spectacol de teatru de stradă realizat în România până în acest moment. O producție a Centrului Cultural al Municipiului Bucuresti – ARCUB, spectacolul Harap-Alb reinterpretează faimoasa poveste a lui Ion Creangă cu ajutorul tehnologiei, aducând astfel un omagiu culturii românești la 100 de ani de la Marea Unire a României.

O super producție a cărei realizare a necesitat trei luni de zile și o echipă formată din sute de constructori, costumieri, tehnicieni, muzicieni, actori și acrobați, Harap-Alb împrumută elemente din teatrul de stradă și elemente de acrobație pe care le combină cu elemente ale teatrului modern.

Cu o dramatizare semnată de Adrian Batista și Peter Kerek, spectacolul de o oră și 10 minute respectă firul narativ al basmului scris de Ion Creangă, dar oferă mai multe dimensiuni poveștii originale. Personajele fantastice Păsări Lăți Lungilă, Ochilă, Păsărilă, Ochilă, Spânul, Gerilă și Flămânzilă prind viață în forma unor marionete gigant, înalte de patru până la șapte metri, gândite de scenografa Oana Radu. Regizorul Adrian Batista a introdus în spectacol elemente de acrobație extrem de spectacuoase care vor reda la înălțime povestea de iubire dintre Harap-Alb și fata Împăratului Roș și scena de luptă dintre Harap-Alb și Spân. Atmosfera de basm va fi subliniată de elementul audio al spectacolului compus din muzică live, din vocea povestitorului și din dialogul dintre personaje. Cu ajutorul unor actori tineri și talentați, regizorul a reușit să creeze, din voci care păstrează graiul autentic moldovenesc, o paletă colorată de personaje. Elementele fantastice ale poveștii sunt redate cu ajutorul tehnologiei, iar efectele speciale de lumină vor puncta fiecare moment important al poveștii. Muzica este compusă de Cornel Ilie și interpretată live de trupa Cobzality și de taraful Cazanoi. Efectele sonore ale spectacolului vor fi astfel realizate live din instrumente.

Rezervat pentru ultimul weekend de festival, spectacolul românesc de mare magnitudine Harap-Alb va avea premiera sâmbătă, 4 august, de la ora 22:20, în Piața Universității, și va încheia cea de-a zecea ediție a Festivalului Internațional de Teatru de Stradă București B-FIT in the Street! cu reprezentația din 5 august, de la ora 22:20, în Piața Universității.

Cel de-al patrulea weekend B-FIT in the Street! este unul dintre cele mai aglomerate și dinamice weekenduri de festival cu 15 spectacole din Italia, Rusia, România, Portugalia, Spania și Germania.

După o lună de spectacole în fiecare weekend din perioada 13 iulie – 5 august, ediția aniversară B-FIT in the Street! a pregătit pentru weekendul 4-5 august un program de spectacole mobile, o paradă, ateliere pentru copii, reprezentații de echilibristică, numere de jonglerii cu focul, spectacole nocturne grandioase și spectacole de teatru de stradă românești și internaționale.

În ambele zile de weekend, Piațeta din fața Teatrului Odeon găzduiește spectacole de foc și de jonglerie și echilibristică din România și Italia, iar Piața Universității și Centrul istoric vor fi populate de artiștii unor spectacole mobile internaționale. În Parcul Kretzulescu poate fi vizionat atât sâmbătă, cât și duminică, un spectacol-instalație din Portugalia care transformă spațiul public într-o poezie vizuală.

Centrul istoric este locația spectacolelor Teatrului Masca în weekendul 4-5 august, iar Parcul Cișmigiu este destinația publicului tânăr B-FIT in the Street! cu un program de câte trei ateliere pentru copii pe zi, printre care un atelier de actorie și pantomimă, un atelier de percuție și un atelier de handmade.

Una dintre marile surprize ale ediției din acest an B-FIT in the Street! este rezervată ultimei sâmbete din festival. Compus din trei elemente spectaculoase, momentul de sâmbătă seara, 4 august, marchează atât aniversarea celor zece ediții B-FIT in the Street!, cât și celebrarea Centenarului Marii Uniri. După ce s-au bucurat de spectacolele din punctele centrale ale orașului, fanii B-FIT in the Street! sunt așteptați pe 4 august, de la ora 20:50, în Piața George Enescu, pentru singura reprezentație a spectacolului nocturn TRANSIT.ion. Adus în România de compania de teatru Pan.Optikum din Germania, producția este o adaptare a piesei Soarele și moartea scrisă de libanezul Wajdi Mouawad. Cu o echipă de 30 de actori, dansatori, muzicieni, artiști și tehnicieni, producția TRANSIT.ion creează o parabolă vizuală a societății contemporane cu ajutorul acrobațiilor aeriene, a jocurilor de lumini, foc și artificii.

După spectacolul TRANSIT.ion, din Piața George Enescu, artiștii prezenți în acest weekend de festival pornesc într-o paradă festivă pe Calea Victoriei și Bulevardul Regina Elisabeta, cu oprire în Piața Universității, unde, de la ora 22:20 are loc premiera primului spectacol românesc de teatru de stradă de mari dimensiuni, Harap-Alb. Un spectacol inovator, care combină zona tradițională cu elemente ale teatrului contemporan, Harap-Alb va fi reluat duminică, 5 august, cu o reprezentație în Piața Universității, care va închide ediția aniversară din acest an a Festivalului Internațional de Teatru de Stradă București B-FIT in the Street!

Programul complet: www.fitsb.ro

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii.

ARCUB este organizatorul Festivalului internațional al luminii – Spotlight, Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internaţional de jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival și al Zilelor Bucureștiului.

25
/01
/24

Muzica și poveștile se întâlnesc la Teatrelli într-un nou concept de spectacol sonor, creat de Mădălina Pavăl și Alexei Țurcan, împreună cu alți 10 muzicieni talentați. GAZDA redefinește sonoritățile românești și propune spectatorilor un alt mod de a se bucura de muzică – umăr lângă umăr cu artiștii răspândiți prin sala transformată într-o sufragerie, pregătiți să dăruiască povești din culisele creației.

25
/01
/24

Festivalul DIPLOMA Show, un proiect The Institute, lansează seria de podcasturi Friends of the Arts, produsă de Black Rhino Radio și moderată de Artemisa Pascu. Friends of the Arts - A DIPLOMA Show Podcast continuă misiunea proiectului de a promova și susține tinerii artiști, designeri și arhitecți.

25
/01
/24

Gaep anunță reprezentarea lui Théo Massoulier. Artistul stabilit la Lyon este cunoscut pentru asamblaje în care coexistă elemente minerale, plante și artefacte și care fac trimitere la culturile biologice din laborator sau la mici matrice prebiotice. Recent, el a început să dezvolte o serie de picturi cu basoreliefuri inedite, acționate magnetic. Prima lui expoziție personală la Gaep – și prima din București – se va deschide la finalul lunii februarie.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.

23
/01
/24

ISTORIA ne ajută să călătorim în trecutul persoanelor, familiilor, comunităților, popoarelor, Lumii întregi. Ea ne învăţă să întelegem o hartă, o haină, o clădire, o ruină, o fotografie, o gravură, un document vechi, o piesă de muzeu sau chiar un tablou. Cine ştie Istorie, va înțelege mai bine comunitatea şi lumea în care trăieşte azi!

23
/01
/24

Miercuri, 24 ianuarie, ziua în care Unirea Principatelor Române este celebrată la nivel național prin numeroase festivități și manifestări culturale, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București oferă publicului oportunitatea de a descoperi tainele limbajului universal al artei prin intermediul expoziției momentului, „Universul lui Salvador Dalí”, deschisă la Hanul Gabroveni din centrul Capitalei.

22
/01
/24

Teatrul Național „I.L. Caragiale” București își începe anul în Sala Mare, cu „Opera de trei parale” de Bertolt Brecht, această ars poetica și demonstrație practică a teatrului epic, acest punct de cotitură teatral, tablă de șah cu toți pionii murdari, busolă morală fără ac, și matrioșkă a răului.

22
/01
/24

Art Safari revine în această primăvară cu o ediție ce marchează un deceniu de existență. În prim plan, marii maeștri ai artei românești: Eustațiu Stoenescu, Grigorescu, Tonitza, Luchian, Pallady, Baba, Petrașcu, Mützner, Dărăscu, Ressu, Iser. Noul sezon prezintă 5 expoziții de artă, ce pot fi văzute în perioada 8 martie-28 iulie, la Palatul Dacia-România de pe Lipscani.

22
/01
/24

Anul acesta, Teatrul Tamási Áron celebrează Ziua Culturii Maghiare prin deschiderea a trei spaţii de întâlnire : luni, 22 ianuarie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului, spectatorii din Sfântu Gheorghe pot urmări spectacolul "Voiam să mă revolt cu voi", o producţie a Teatrului Naţional din Târgu Mureş, în regia lui Aba Sebestyén; în aceeași zi, Trupa Tamási Áron joacă una dintre producţiile sale de succes, Floarea Soarelui, în regia lui Radu Afrim, pe scena Teatrului Naţional din Târgu Mureş; miercuri, 24 ianuarie, la Braşov, va fi lansată cartea despre viaţa actorului Nemes Levente, fostul director al Teatrului Tamási Áron.