Final de Electric Castle #8
https://www.ziarulmetropolis.ro/final-de-electric-castle-8/

Peste 272.000 de participanţi au celebrat muzica pe domeniul Castelului Banffy, la cea mai mare ediţie din istoria festivalului

Un articol de Petre Ivan|18 iulie 2022

5 zile de festival, 10 scene, 300 de artiști și peste 272.000 de participanți: așa arată bilanțul final al celei de-a 8-a ediții Electric Castle. Ediția cu cel mai divers line-up s-a întors în 2022 acasă, pe domeniul Banffy din Bonțida, și a demonstrat, pentru încă o dată, că nu există granițe reale atunci când muzica devine limbajul nostru comun.

Artiștii de la Subcarpați au făcut Pankăreală duminică seară, încheind programul oficial al concertelor organizate anul acesta pe scena principală cu un show autentic, care a avut ca invitat surpriză corul Rusalka: un final la înălțime, pentru un eveniment a cărui construcție a însemnat peste 10.000 de tone de logistică de festival. Un festival construit de la zero, cu ajutorul a de 4000 de tehnicieni și oameni de suport, pe o suprafață de 400.000 de metri pătrați.

A fost nevoie de 500 de tiruri de materiale, peste 350 de containere, 23.000 de metri pătrați de corturi și peste 150 de Km de cabluri de rețea pentru ca ediția din acest an să prindă contur. De buna ei desfășurare s-a ocupat o echipă de 2500 de oameni, din care au făcut parte 850 de voluntari. Gorillaz, producția cea mai complexă din programul festivalului, a adus pe aceeași scenă 16 artiști, însoțiți la Bonțida de o echipă tehnică de 40 de oameni. Doar pentru a acoperi nevoile tehnice ale acestora, pe scenă a fost nevoie de peste 10 tone de echipament de show dedicate.

Cele 5 zile de festival le-au readus spectatorilor experiența autentică #EC, cu petreceri fără întrerupere și trupe care au făcut istorie, invitate în premieră în România. Pentru a o savura pe deplin, 15.000 de participanți au devenit cetățeni ai Electric Village – campingul amenajat de organizatori în proximitatea festivalului, iar alți 10.000 de oameni s-au cazat în casele și curțile sătenilor din Bonțida.

Ziua de duminică a fost și ultima în care participanții s-au putut bucura de experiențele pregătite de organizatorii și partenerii festivalului la această ediție. Peste 15.000 de oameni au văzut #EC8 de la înălțime și au surprins imagini spectaculoase din Royal Wheel, iar alți 10.000 de participanți s-au distrat în bumper cars și în carusel. Zecile de activități oferite in festival au fost testate, zi de zi, de zeci de mii de oameni.

Chiar dacă petrecerea a ajuns la final, sute de oameni vor rămâne activi pe domeniul Banffy în următoarele zile, pentru a se asigura ca spațiul va fi readus la forma lui inițială. Planurile de reabilitare a castelului vor continua cu ajutorul donațiilor efectuate în campania de reciclare selectivă din timpul evenimentului.

Organizatorii le-au pregătit o surpriză fanilor Electric Castle, care își pot asigura de pe-acum locul la ediția din 2023, la un preț special, cu opțiune de plată în rate. Doar astăzi, abonamentele generale pot fi achiziționate la prețul de 99 Euro + taxe. Cei care își doresc o experiență premium își pot procura abonamentele VIP, în valoare 199 Euro + taxe. Abonamentele Super Early Bird sunt disponibile în ediție limitată (doar 10.000 de abonamente) pe www.electriccastle.ro .

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.