Final de Festival SoNoRo XIV DaDa în București
https://www.ziarulmetropolis.ro/final-de-festival-sonoro-xiv-dada-in-bucuresti/

În acest weekend se încheie Festivalul SoNoRo în Bucureşti, cu trei concerte şi o petrecere ce continuă tematica dadaistă a acestei ediţii. Publicul este invitat vineri, 8 noiembrie, ora 19:30, la Muzeul Naţional de Artă al României, iar de la ora 22:00, la Switch Lab.

Un articol de Liliana Matei|8 noiembrie 2019

Programul continuă sâmbătă, 9 noiembrie, de la ora 20:00, la Palatul Bragadiru, iar duminică, 10 noiembrie, ora 19:00, va avea loc tradiționalul concert de închidere a programului din Capitală la Ateneul Român.

Am adus în această ediție a festivalului un amestec eclectic de experiențe, pe care îl vom continua și intensifica la ultimele patru concerte. De pildă, la Switch Lab, la petrecerea noastră care poartă numele Cabaret Voltaire, muzicienii vor deveni DJs sub îndrumarea arhitectului pasionat de muzică Cristian Corvin și vom avea proiecții de filme mute dadaiste, o selecție oferită de Docuart. De asemenea, la Ateneul Român, pe lângă programul pe care l-am pregătit, partenerul nostru, Galeria DADA, va expune câteva lucrări de Marcel Iancu și va pregăti o surpriză pe care vă invităm să o descoperiți! Sperăm că această ediție a festivalului să vă fi deschis apetitul pentru următoarea, când ajungem la 15 ani de existență și promitem un regal muzical”, a declarat Răzvan Popovici, directorul executiv al festivalului.

Vineri, 8 noiembrie, de la ora 19:30, SoNoRo continuă la Muzeul Național de Artă al României, în Sala Auditorium, cu concertul FANTASTIC PRAYERS și un program format din compozitorii Ernest Bloch, Osvaldo Golijov și Marcelo Nisinman. Lucrarea „The Dreams and Prayers of Isaac the Blind” – muzică klezmer pentru clarinet și cvartet de coarde – este semnată argentinianul Osvaldo Golijov, un compozitor contemporan foarte bine cotat.

Golijov a fost expus din copilărie unui mediu artistic divers care a inclus muzică de cameră, muzică liturgică evreiască, muzică klezmer și noul tango al lui Astor Piazzola.

Recunoașterea sa internațională i-a adus în 2003 „Premiul Genius” acordat de Fundația MacArthur, SUA l-a numit în 2005 „Compozitorul anului”, iar în 2006 Centrul Lincoln a prezentat un festival intitulat „The Passion of Osvaldo Golijov”. În 2008 a primit premiul pe care Fundația Vilcek îl acordă anual persoanelor născute în afara SUA pentru contribuții extraordinare în societatea americană.

Despre lucrarea inclusă în programul acestei seri a Festivalului SoNoRo, „The Dreams and Prayers of Isaac the Blind”, compozitorul Osvaldo Golijov a scris: „În urmă cu 800 de ani, Isaac Orbul, marele rabin cabalist din Provența, a dictat un manuscris în care a precizat că toate lucrurile și evenimente din univers sunt rezultatul combinării literelor din alfabetul ebraic. Convingerea lui are un corespondent și astăzi, căci nu avem oameni de știință care cred că așa-numita cheie a vieții și a destinului nostru este ascunsă în simboluri?”.

În esență, mesajul pe care Golijov dorește să-l transmită prin această compoziție este acela că muzicienii ar trebui să cânte orbește; o idee metaforică, desigur. Orbește, explică acesta, adică din inimă și în comuniune deplină cu muzica și cu audiența.

Seara de vineri se va încheia cu petrecerea CABARET VOLTAIRE care va avea începe de la ora 22:00 la Switch Lab, un studio de fotografie și artă contemporană din cadrul Palatului Universul, unde muzicienii prezenți la festival vor pune muzică îndrumați de arhitectul Cristian Corvin, care are un istoric solid la pupitrul de DJ. Atmosfera va fi completată de proiecția câtorva filme de scurtmetraj, cu stilistică diferită, realizate în perioada 1921-1928 cu scopul de a schița un portret al cinematografiei dadaiste – prima mișcare de film experimental din istoria imaginii în mișcare. Astfel de filme erau denumite inițial drept filme „absolute”, deoarece nu tratau forme de realități, ci investigau diferite forme vizuale, inspirate din tabloul abstract din acea vreme; era artă nonfigurativă, nonobiectivă și nereprezentativă cu trimitere către schimbările fundamentale care au loc în tehnologie, știință și filozofie.

Filmele vor fi proiectate prin intermediul Docuart, un important operator cultural în domeniul cinematografiei, care asigură diversitate culturală, sprijină tinerii regizori de documentar şi contribuie la educarea prin cultură. Docuart organizează și cursuri specializate de film, în cadrul „Academia Docuart” din „Spațiu Docuart”, cel mai recent proiect al asociației.

Sâmbătă, 9 noiembrie, ora 20.00, va avea loc concertul DaDaTANGO de la Palatul Bragadiru, un spațiu conceput ca Palat al Culturii, care respecta o veche tradiție a fabricilor de bere, aceea de a avea în imediata vecinătate un loc de recreere pentru oamenii care lucrau în această industrie. Palatul Bragadiru, care poartă numele fondatorului său,  Dumitru Marinescu Bragadiru, a fost realizat după planurile concepute de arhitectul austriac Anton Shuckerl, în anul 1894. În această clădire impunătoare a Bucureștiului de altădată, concertul dedicat tangoului argentinian va conține lucrări semnate de compozitorii Marcelo Nisinman, Astor Piazzolla, Carlos Gardel, Ángel Villoldo, Pedro Datta și alții.

Bandoneonistul, compozitorul și aranjorul Marcelo Nisinman, care va fi prezent pe scena de concert, are o legătură profundă cu România prin bunicii săi, evrei de origine română și poloneză, care au emigrat în anii ’20 la Buenos Aires unde acesta va deveni protejatul lui Astor Piazzola și unul dintre cei mai remarcabili bandoneoniști ai timpului său.

Ultimul concert de la București, RUSSIAN SOIRÉE, va avea loc la Ateneul Român, duminică, 10 noiembrie, de la ora 19:00. Seara va fi dedicată compozitorilor ruși Serghei Prokofiev (Uvertură pe teme evreiești pentru clarinet, cvartet de coarde și pian, op. 34), Dmitri Șostakovici (Patru valsuri pentru flaut, clarinet și pian), Aleksandre Tansman (Variațiuni pe o temă de Scriabin pentru chitară solo), Mikhail Glinka (Divertimento Brillante pe teme din Sonnambula de Bellini), Sofia Gubaidulina (Pantomimă pentru contrabas și pian) și Alexandr Glazunov (Cvintet de coarde în la major, op. 39).

Pe scenă se vor afla 11 muzicieni excepționali: violoniștii Alina Pogostkina și Alexander Sitkovetsky, violiștii Yuval Gotlibovich și Răzvan Popovici, violonceliștii Justus Grimm și Torleif Thedéen, contrabasistul Zoran Marković, pianista Diana Ketler, flautista Janne Thomsen, clarinetistul Thorsten Johanns și chitaristul Alberto Mesirca.

Festivalul SoNoRo va continua pentru două zile la Sibiu (11-12 noiembrie) și pentru cinci zile la Cluj-Napoca (13-17 noiembrie).


Mai multe detalii despre programul concertelor acestei ediții a Festivalului SoNoRo DaDa pot fi descoperite pe www.sonoro.ro

Biletele și abonamentele Festivalului SoNoRo pot fi achiziționate din rețeaua Eventbook și din librăriile Humanitas și Cărturești.

Festivalul SoNoRo XIV „DaDa” este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale.

Înființat în anul 2006, Festivalul SoNoRo a adus muzica de cameră în prim-planul vieţii culturale româneşti şi a inclus scena muzicală românească într-o reţea de festivaluri europene de înaltă ţinută. Pe lângă parteneriate tradiționale cu festivaluri din Italia, Letonia, Germania, Anglia, Israel şi Japonia, SoNoRo a concertat în unele dintre cele mai renumite săli din lume, cum ar fi Wigmore Hall din Londra, Konzerthaus din Viena, YMCA din Ierusalim şi Carnegie Hall din New York.

Platforma culturală SoNoRo include Festivalul SoNoRo (14 ani), SoNoRo-Inteferențe, programul de burse și workshop-uri pentru tineri muzicieni (13 ani), SoNoRo On Tour (12 ani), SoNoRo Arezzo (9 ani), SoNoRo Conac, seria de concerte estivale găzduite de clădiri de patrimoniu din România (7 ani), SoNoRo Musikland, festival dedicat tradițiilor și patrimoniului arhitectural al zonei Haferland (1 an).

SoNoRo este membru al European Festivals Association.

Festival prezentat de: Raiffeisen Bank

Partener de mobilitate: BMW Group Romania

Sponsori principali: RomCapital Invest, Vodafone Business

Parteneri principali: Ministerul Culturii și Identității Naționale, Institutul Cultural Român, European Festivals Asociation

Sponsori: Ciga Energy, Leroy și Asociații, Rețeaua privată de sănătate REGINA MARIA, JTI, NNDPK, Novotel Hotels, Clinica Alcor, UNIQA Asigurări – Asigurător oficial al Festivalului.

Parteneri: Administraţia Prezidenţială, Palatul Cercului Militar Național, MARe/Muzeul de Artă Recentă, Templul Coral, Catedrala Sf. Iosif, Academia de Studii Economice, Sala Radio, Sound Creation, Matei Branea, Aqua Carpatica, Galeria DADA, Docuart, Cărturești, Librăriile Humanitas, Avincis, Illy, Hambar, Privileg Catering, Simbio, Beautyfood, Grano, Le Vivier, Restaurantul DaDa, Restaurantul Hermania, Restaurantul Hochmeister, Media Image, SoNoRo Records, CultArt, SoNoRo Events.

Parteneri media: RFI România, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Harper’s Bazaar, Marie Claire, National Geographic, Cariere, Şapte Seri, Igloo Media, Banchiza Urbană, Arhitectura, Designist.ro, EVZ, Ziarul Metropolis, Literomania.ro, Flawless.ro, Risco.ro, Rador, Festivalier.ro, Feeder.ro, Metropotam.ro, LiterNet.ro, Promenada-culturala.ro, IQads.ro, Munteanu.ro, UnSitedeMuzica.ro, Posterscope, BlitzTV, Promobicicleta.

26
/11
/15

La un secol şi jumătate de la lansare, "Alice în țara minunilor" este transformată într-un spectaculos music-hall plasat sub semnul digitalului, cu ajutorul rockerului Damon Albarn. Inspirat din capodopera lui Lewis Carroll, spectacolul de aproape două ore și jumătate, intitulat "wonder.land", în stilul unui e-mail, se joacă de la începutul săptămânii la National Theatre din Londra, urmând să fie prezentat și pe scena Theatre du Chatelet din Paris, în iunie 2016

25
/11
/15

Sâmbătă 28 noiembrie, Mariana Nicolesco va împlini 67 de ani, prilej pentru marea noastră soprană să prezinte, pentru prima oară în Bucureşti, un florilegiu extraordinar de lieduri enesciene.

25
/11
/15

În 2 decembrie se împlinesc 65 ani de la trecerea în eternitate a pianistului-simbol pentru arta interpretativă românească, Dinu Lipatti, prilej pentru Radio România Muzical de a-i dedica acestei mari personalități o serie de evenimente: o emisiune-maraton, un recital și un simpozion de muzicologie.

24
/11
/15

Marți, 24 noiembrie, ora 19:00, la Palatul Bragadiru, va putea fi auzit în premieră sunetul unic al Violei organista. Un instrument aproape fantastic, extrem de inedit, existența lui fiind, în sine, un act artistic. Recuperat din schițele lui Leonardo da Vinci, instrumentul a fost salvat de la condiția de proiecție teoretică și adus la cea de realitate „consumabilă”.

23
/11
/15

Vineri, 27 noiembrie (19.00), Orchestra Națională Radio prezintă Concertul dedicat Zilei Naționale a României, eveniment ce va reuni pe scenă patru artiști români sau născuți în România, care se bucură de o frumoasă carieră atât în țară, cât și în străinătate. Printre aceştia se vor număra dirijorul NICOLAE MOLDOVEANU, violonistul RAFAEL BUTARU, pianista REBECA OMORDIA şi violoncelistul RĂZVAN SUMA.

20
/11
/15

Actriţa americană Gwyneth Paltrow a înregistrat un single cu fostul ei soţ, Chris Martin, care va fi inclus pe următorul album al trupei acestuia, Coldplay. Vedeta hollywoodiană a făcut backing vocals pentru single-ul "Everglow", care va fi inclus pe noul album al trupei Coldplay, intitulat "A Head Full of Dreams".

20
/11
/15

Atentatele teroriste de la Paris au transformat "La Marseillaise", poate cel mai cunoscut şi admirat imn din lume, într-un imn al solidarităţii lumii civilizate împotriva terorismului. Marseieza a fost intonată de un înteg stadion, zilele trecute, la meciul amical Anglia - Franţa, de pe Wembley, şi va fi cântat înaintea tuturor meciurilor din prima ligă engleză din acest weekend. În Premier League evoluează un număr de 72 de jucători francezi.

20
/11
/15

Cu prilejul conferinței de toamnă a rețelei internaționale Opera Europa care se desfășoară la București în perioada 18 - 21 noiembrie 2015, pe scena Operei Naționale București va avea loc, pe 20 noiembrie, premiera spectacolului ,,Oedipe” de George Enescu, în regia Valentinei Carrasco.

19
/11
/15

Soprana Angela Gheorghiu va susține un concert extraordinar pe 29 noiembrie, la Ateneul Român, evenimentul fiind dedicat strângerii de fonduri necesare pentru tratamentul victimelor incendiului de la clubul Colectiv. Alături de îndrăgita soprană pe scenă se vor afla Corul și Orchestra Filarmonică "George Enescu", sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare.

19
/11
/15

Concertul Orchestrei de Cameră Radio ce se va derula miercuri, 25 noiembrie (19.00), la Sala Radio, sub bagheta dirijorului Tiberiu Oprea, este conceput în jurul a doi dintre cei mai mari compozitori ai repertoriului simfonic german: Beethoven și Mendelssohn.

17
/11
/15

Joi, 19 noiembrie, ora 19.00, la Marele Salon de Recepție al Muzeului Național Cotroceni va avea loc concertul „Royal Fantasies” susținut de ansamblul elvețian „The Little Light Consort”. Concertul este programat în cadrul Festivalului de Muzică Veche București 2015 (ed. a X-a).

17
/11
/15

Cântărețul și actorul francez Charles Aznavour a primit Ordinul Coroanei în grad de comandor, înaltă distincție acordată de regele Philippe al Belgiei, la propunerea ministrului Afacerilor Externe, Didier Reynders. Charles Aznavour, unul dintre cei mai apreciați, iubiți și mai longevivi cântăreți francezi, a împlinit, pe 22 mai, 91 de ani.