Final Frontier, editia #8, singurul târg de carte SF&Fantasy
https://www.ziarulmetropolis.ro/final-frontier-editia-8-singurul-targ-de-carte-sffantasy/

Dacă biblioteca ta este plină de poveşti care se petrec în spaţiu, lupte intergalactice, personaje cu puteri supranaturale, animale fantastice, tărâmuri nevăzute şi supereroi, atunci te numeri printre #DragoniiDeBibliotecă şi nu poţi lipsi la a opta ediţie a singurului târg de carte creat exact pentru tine: Final Frontier!

Un articol de Liliana Matei|27 martie 2019

În week-end-ul 13-14 aprilie, iubitorii cărților SF & Fantasy sunt așteptați printre dragoni și extratereștri, la Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir (Splaiul Unirii nr. 176), între orele 11:00 și 19:00, la Final Frontier #8 – singurul târg de carte SF&Fantasy. Intrarea este liberă!

Aici vei găsi cele mai noi cărți SF&Fantasy, dar și colecțiile clasice, totul la prețuri speciale, de la cele mai importante edituri de gen: Nemira, Paladin, Crux Publishing, Tritonic, Millennium Books, Crime Scene Press, Herg Benet, Pavcon, Quantum Books și mulți alții.

Nu rata întâlnirea cu autorii preferați la numeroasele lansări de carte pregătite pentru tine, discuții și paneluri, dar și sesiuni de Q&A, aprobate de dragonii înțelepți.

Invitatul special al acestei ediții este scriitoarea Ana Maria Negrilă, un nume al SF-ului românesc care îți va dezvălui secretele unei autoare de succes.

Lumile fantastice se extind și dincolo de cărți, așa că îți poți planifica un întreg weekend la #FF8:

Treci pe la standul Mercusys și poți pleca acasă încărcat de premii! Intră în competiția de HearthStone 1 vs. 1 și câștigă dispozitive Mercusys, iar adrenalina acumulată o poți folosi în zona dedicată jocului Jenga. Și nu rata primul router Gigabit al companiei, Mercusys AC12G, expus în premieră pentru publicul din România.

Poți să experimentezi și realitatea virtuală pusă la dispoziție de cei de la Gateway VR Studio prin Jocuri Virtual Reality, dar și boardgames tematice de la Pionul.ro pe care le poți încerca împreună cu prietenii.

Alege obiecte pe care și-a pus amprenta pasiunea pentru SF&Fantasy, gândite special de NoctisArt și WizArt Room, creatorii noștri de fan-art. Sau amulete printate 3D de la ResearchX. Nu o să poți ignora nici stickerele haioase de la Crazy Stickers. Toate acestea fac parte din trusa oricărui #DragonDeBibliotecă feroce!

Poți să începi să îți pregătești costumul deja, pentru că anul acesta organizatorii te provoacă la un nou concurs de cosplay! Și nu doar atât: au pregătit ateliere cu profesioniști în care poți învăța mai multe despre crearea propriului tău personaj pentru cosplay.

Stai cu ochii pe Final Frontier.ro și nu uita de Evenimentul creat pe Facebook pentru discuții și noutăți marca #FF8

Când: 13-14 aprilie

Unde: Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir (Splaiul Unirii nr. 176)

Program: 11:00 – 19:00

Eveniment marca Bookblog.ro  – cel mai important blog despre cărți și lectură de pe internetul românesc. În cei peste nouă ani de existență, el a devenit un reper pentru tinerii pasionați de lectură, un ghid care îi ajută să aleagă mai bine și mai ușor cărțile care merită citite.

 

22
/03
/22

Editura Nemira ne propune un nou volum semnat de Bogdan Munteanu, „Stai jos sau cazi”, în colecția „n’autor”, coordonată de Eli Bădică. Este a doua carte publicată la editura Nemira de scriitorul timișorean, după bestsellerul „Ai uitat să râzi” din 2016. Ziarul Metropolis vă invită să citiți un fragment.

14
/03
/22

Dintotdeauna omul a căutat un refugiu în artă în momente de criză. Zilele acestea, când Europa se află în fața celui mai dificil moment din istoria sa recentă, întâmplarea m-a dus la o expoziție multimedia care aduce în prim-plan poezia scrisă de femei în România, deschisă la Art Hub, pe strada Budișteanu numărul 10, între 1 și 24 martie.

13
/03
/22

„Pentru mine, fericirea înseamnă creaţie şi iubire pentru şi de la cei dragi. Dar, dacă mi s-ar cere să aleg între a fi fericit şi a fi util, cred că aş alege a fi util”, spune unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori francezi de azi, totodată și unul dintre dramaturgii contemporani cei mai jucați.

11
/03
/22

„Cartea din Week-end”, proiect online gândit special pentru pasionații de citit, va oferi publicului fragmente din volumele incluse, scurte biografii ale autorilor, recenzii apărute în ziarele italiene, dar și mărturii video ale editorilor, criticilor și traducătorilor italieni privind motivația lor de a publica și promova autorii români pe piața literară italiană.

07
/03
/22

Despre Nicolas d’Estienne d’Orve s-a spus frecvent că este scriitorul contemporan care surprinde Parisul ca nimeni altul tocmai pentru că îl iubește atât de mult. Eiffel, ultimul lui roman, publicat de Editura Trei reușește să-i facă pe cititori să se-ndrăgostească la rândul lor de Paris prin intermediul poveștii romanțate a vieții lui Gustave Eiffel, inginerul de geniu care a ridicat monumentul-simbol al Franței. Care este secretul „Doamnei de fier” din inima Parisului? Ce istorie vrea să transmită peste secole tuturor celor care o privesc?

28
/02
/22

Margaret MacMillan, autoarea bestsellerurilor „Făuritorii păcii”, „Războiul care a pus capăt păcii” și „Oamenii istoriei” oferă o perspectivă provocatoare asupra războiului ca o componentă esențială a umanității în noul său volum: „Războiul. Cum ne-au modelat conflictele”, publicat de Editura Trei în colecția Istorie.

24
/02
/22

CARTEA DE CINEMA Cinefilii care au îndrăgit celebra autobiografie a lui Ingmar Bergman, “Lanterna magică”, apărută şi în română la Editura Meridiane în 1994, s-ar putea să fie puţin dezamăgiţi sau măcar surprinşi de continuarea volumului, lansată la noi cu titlul “Imagini. Viaţa mea în film” şi scoasă recent de Editura Nemira (în traducerea Ioanei Ghişa şi cu o prefaţă de Andrei Gorzo).