FITS 2018. Cum a fost?
https://www.ziarulmetropolis.ro/fits-2018-cum-a-fost/

A 25-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) a reunit în oraşul de pe Cibin 3.300 de artişti şi invitaţi din 73 de ţări, care au prezentat 525 de evenimente în 73 de spaţii de joc, pentru un număr de aproximativ 70.000 de spectatori pe zi. FITS 2018 s-a desfăşurat pe parcursul a zece zile, în perioada 8-17 iunie, sub tema Pasiune/Passion.

Un articol de Petre Ivan|23 iunie 2018

În an aniversar, evenimentul s-a bucurat încă o dată de validarea calității și a renumelui internațional, de această dată prin obținerea Înaltului Patronaj al Președintelui României – Centenar și a Patronajului Alteței Sale Regale Prințul de Wales.

„Sub semnul Pasiunii, 25 de ani am încercat să creștem un festival care era insignifiant și să îl transformăm într-unul dintre cele mai importante din lume. Ați văzut câte trupe și personalități au ajuns și în acest an la Sibiu. Așa cum am promis, nu numai că toate au încântat publicul, dar așteptările au fost depășite. E important acum să ne concentrăm pe evaluarea acestui festival, ca Summit-ul care va veni să însemne o mândrie nu numai pentru Sibiu, dar și pentru România, să punem într-adevăr România acolo unde este locul ei, în zona marelui dialog intercultural”, a declarat Constantin Chiriac la finalul ediției.

Cu siguranţă cea mai complexă parte a organizării acestui festival este în continuare producţia tehnică ce presupune o mobilizare de forţe uriașă, având în vedere dinamica montării producțiilor invitate și condițiile meteo. În total, pentru cea de-a XXV-a ediţie a festivalului, s-au folosit 1400 kg de cărbune, 200 m³ de heliu, 900 m² de mochetă, 250 de garduri, 57 t de contragreutăți, peste 600 unități de reflectoare, proiectoare de lumină și lumini inteligente, 10 pupitre de lumini, 2000 m de cabluri, 500 m de schelă care a fost montată cu ajutorul a 40 de motoare și 60 de boxe. Toate acestea, dar și tonele de decor, au fost manevrate și operate de 115 tehnicieni.

Această ediție a marcat mai multe aniversări și momente emblematice printre care: Centenarul României, 80 de ani de existență a British Council în România, 70 de ani de la înființarea statului Israel, dar și prefigurarea perioadei de schimburi culturale dintre România și Franța din 2018-2019. De asemenea, evenimentul a organizat și găzduit dezbaterea publică „Therme Forum: Teatru și arhitectură”, în cadrul căreia au participat unii dintre cei mai importanți arhitecți și creatori de spații teatrale: Kengo Kuma (Kuma and Associates, Japonia); Louis Becker (Henning Larsen, Danemarca), Eric Bunge (nARCHITECTS, SUA), Nils Fisher (Zaha Hadid Architects, UK), Andrew Bromberg (Aedas, Hong Kong), Maximilian și Daniel Zielinski (Foster + Partners, UK), Jean-Guy Lecat (Franța), dar și reprezentanți ale unor structuri de artele spectacolului emblematice la nivel mondial: Joe Melillo (Brooklyn Academy of Music, SUA), Andrzej Kosendiak (National Music Forum, Polonia), Svanhildur Konradsdottir (HARPA, Islanda) și Annette Mees (Royal Opera House, UK).

Pe o scenă special amenajată în cadrul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, prin programul American Democracy Series, Peter Sellars împeună cu Flex Dance Company, au prezentat militarilor NATO prezenți spectacolul „American Dance Show/FLEXN” (foto jos). În cadrul aceluiași proiect, David O’Hare, artist nominalizat la Oscar, a prezentat spectacolul „Iliada”. Această platformă se dezvoltă în cadrul FITS de doi ani, iar organizatorii intenționează să continue programul pentru militari și în cadrul edițiilor viitoare.

Anul acesta, Aleea Celebrităților a fost completată cu șase noi stele, acordate lui Peter Sellars (regizor și coregraf), Hideki Noda (regizor, autor și actor), Wajdi Mouawad (autor, actor și regizor), Ioan Holender (om de cultură, bariton), Mikhail Baryshnikov (actor, coregraf și dansator) și Isabelle Huppert (actriță).

În cadrul Galei Celebrităților 2018 s-au acordat patru premii speciale. Premiul „Iulian Vișa” a fost oferit Alexandrei Badea pentru vocea unică de artist a tinerei generații. Premiul „Virgil Flonda” a ajuns în acest an la Alexandra Maria Lara pentru contribuția excepțională în dezvoltarea artei interpretării. Premiul pentru un parteneriat de excepție s-a acordat domnului George Banu, la cea de-a 75-a aniversare a domniei sale, iar Premiul pentru o colaborare și un parteneriat de excepție a fost oferit Băncii Transilvania.

FITS 2019 va avea loc în perioada 14 – 23 iunie.

Foto: Paul Băilă

23
/02
/14

Marţi, 25 februarie, de la ora 19.30, la Sala Majestic a Teatrului Odeon, în cadrul proiectului „Fabulamundi. Playwriting Europe”, va avea loc spectacolul-lectură „Umbre” de Marilia Samper, în regia lui Vlad Cristache, traducerea fiind semnată de Florin Galiș și Iunia Mircescu. Trei familii marcate de o pierdere: un cuplu căsătorit care se destramă după dispariția […]

22
/02
/14

Astăzi se împlinesc 21 de ani de la lansarea albumului Pablo Honey, primul al formației Radiohead. Albumul conține primul hit al trupei, Creep. Titlul albumului provine de la un scheci al unor comici americani (Jerky Boys), în care un personaj face o farsă telefonică, spunându-i păcălitului „Pablo, honey? Please come to Florida!” („Pablo, dragă? Te […]

22
/02
/14

Un costum, un turban, o garnitură compusă dintr-o poşetă, pantofi, cordon şi o haină de blană de vulpe care i-au aparţinut Elenei Ceauşescu, dar şi o sabie aurită şi o blană de leopard, un trofeu de vânătoare, ale lui Nicolae Ceauşescu, vor fi scoase la licitaţie pe 6 martie, de Artmark.

21
/02
/14

Producţiile nipone "Călătorie în trei", "Brave Story", "Soarele apune în districtul 64" şi "Roua cerului" vor fi proiectate la Zilele Filmului Japonez, în perioada 25 - 28 februarie, la Cinemateca Română, sala Jean Georgescu din Bucureşti.

21
/02
/14

O fată se îndepartează de la drumul ei. O mamă tot timpul departe. O bunică decisă să facă ultimul pas. Un lup în căutarea victimei. Un vânător care-şi caută direcţia... Totul ca-ntr-un ring de box. Este vina individului pentru faptele sale? Sau a societăţii care l-a ghidat? ‘dontcrybaby’ - luni 24 februarie, în Club Control.

21
/02
/14

ŞTIAŢI CĂ într-o zi de 21 februarie (1972) a fost lansat romanul Marele singuratic, pentru care Marin Preda a primit premiul Uniunii Scriitorilor? Marele singuratic, care continuă lumea moromeţiană, este romanul fiului, al lui Niculae, în care apare neaşteptat şi tatăl, marele personaj Ilie Moromete. El îşi încheiase istoria în volumul doi al Moromeţilor, dar prezenţa sa devine posibilă prin plasarea peripeţiilor lui Niculae într-un timp anterior morţii tatălui său. Notorietatea lui Preda va atinge apogeul opt ani mai târziu, o dată cu ieşirea de sub tipar a volumului Cel mai iubit dintre pământeni, ultimul său roman, la lansarea căruia, sub asaltul numărului impresionant de admiratori, s-au spart vitrinele librăriei.

21
/02
/14

Caravana Docuart debutează sâmbătă, pe 1 martie, cu o primă oprire în Brașov, la Sala Patria. Vor fi proiectate documentare premiate la a II-a ediție a „București Docuart Fest” 2013, realizări cinematografice ale unor regizori consacrați, dar și documentare studențești menite să să sprijine tinerele talente.

21
/02
/14

Scriitorul Mircea Cărtărescu este invitatul special al primei ediţii a Trialogurilor la ArCub, din 27 februarie, de la ora 20.00. Trialoguri la ArCub reprezintă o nouă provocare urbană, adresată tuturor bucureştenilor dornici de a savura un moment special alături de personalităţi marcante din peisajul cultural românesc.

21
/02
/14

Filmele "Ultimul zburator" şi "Dristor" vor fi proiectate vineri şi sâmbătă, la Cinemateca Union din Bucureşti, în seria de evenimente "Independent Union", un nou concept de proiecţii cu invitaţi, menit să promoveze producţia cinematografică independentă.