FITS 2018. Cum a fost?
https://www.ziarulmetropolis.ro/fits-2018-cum-a-fost/

A 25-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) a reunit în oraşul de pe Cibin 3.300 de artişti şi invitaţi din 73 de ţări, care au prezentat 525 de evenimente în 73 de spaţii de joc, pentru un număr de aproximativ 70.000 de spectatori pe zi. FITS 2018 s-a desfăşurat pe parcursul a zece zile, în perioada 8-17 iunie, sub tema Pasiune/Passion.

Un articol de Petre Ivan|23 iunie 2018

În an aniversar, evenimentul s-a bucurat încă o dată de validarea calității și a renumelui internațional, de această dată prin obținerea Înaltului Patronaj al Președintelui României – Centenar și a Patronajului Alteței Sale Regale Prințul de Wales.

„Sub semnul Pasiunii, 25 de ani am încercat să creștem un festival care era insignifiant și să îl transformăm într-unul dintre cele mai importante din lume. Ați văzut câte trupe și personalități au ajuns și în acest an la Sibiu. Așa cum am promis, nu numai că toate au încântat publicul, dar așteptările au fost depășite. E important acum să ne concentrăm pe evaluarea acestui festival, ca Summit-ul care va veni să însemne o mândrie nu numai pentru Sibiu, dar și pentru România, să punem într-adevăr România acolo unde este locul ei, în zona marelui dialog intercultural”, a declarat Constantin Chiriac la finalul ediției.

Cu siguranţă cea mai complexă parte a organizării acestui festival este în continuare producţia tehnică ce presupune o mobilizare de forţe uriașă, având în vedere dinamica montării producțiilor invitate și condițiile meteo. În total, pentru cea de-a XXV-a ediţie a festivalului, s-au folosit 1400 kg de cărbune, 200 m³ de heliu, 900 m² de mochetă, 250 de garduri, 57 t de contragreutăți, peste 600 unități de reflectoare, proiectoare de lumină și lumini inteligente, 10 pupitre de lumini, 2000 m de cabluri, 500 m de schelă care a fost montată cu ajutorul a 40 de motoare și 60 de boxe. Toate acestea, dar și tonele de decor, au fost manevrate și operate de 115 tehnicieni.

Această ediție a marcat mai multe aniversări și momente emblematice printre care: Centenarul României, 80 de ani de existență a British Council în România, 70 de ani de la înființarea statului Israel, dar și prefigurarea perioadei de schimburi culturale dintre România și Franța din 2018-2019. De asemenea, evenimentul a organizat și găzduit dezbaterea publică „Therme Forum: Teatru și arhitectură”, în cadrul căreia au participat unii dintre cei mai importanți arhitecți și creatori de spații teatrale: Kengo Kuma (Kuma and Associates, Japonia); Louis Becker (Henning Larsen, Danemarca), Eric Bunge (nARCHITECTS, SUA), Nils Fisher (Zaha Hadid Architects, UK), Andrew Bromberg (Aedas, Hong Kong), Maximilian și Daniel Zielinski (Foster + Partners, UK), Jean-Guy Lecat (Franța), dar și reprezentanți ale unor structuri de artele spectacolului emblematice la nivel mondial: Joe Melillo (Brooklyn Academy of Music, SUA), Andrzej Kosendiak (National Music Forum, Polonia), Svanhildur Konradsdottir (HARPA, Islanda) și Annette Mees (Royal Opera House, UK).

Pe o scenă special amenajată în cadrul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, prin programul American Democracy Series, Peter Sellars împeună cu Flex Dance Company, au prezentat militarilor NATO prezenți spectacolul „American Dance Show/FLEXN” (foto jos). În cadrul aceluiași proiect, David O’Hare, artist nominalizat la Oscar, a prezentat spectacolul „Iliada”. Această platformă se dezvoltă în cadrul FITS de doi ani, iar organizatorii intenționează să continue programul pentru militari și în cadrul edițiilor viitoare.

Anul acesta, Aleea Celebrităților a fost completată cu șase noi stele, acordate lui Peter Sellars (regizor și coregraf), Hideki Noda (regizor, autor și actor), Wajdi Mouawad (autor, actor și regizor), Ioan Holender (om de cultură, bariton), Mikhail Baryshnikov (actor, coregraf și dansator) și Isabelle Huppert (actriță).

În cadrul Galei Celebrităților 2018 s-au acordat patru premii speciale. Premiul „Iulian Vișa” a fost oferit Alexandrei Badea pentru vocea unică de artist a tinerei generații. Premiul „Virgil Flonda” a ajuns în acest an la Alexandra Maria Lara pentru contribuția excepțională în dezvoltarea artei interpretării. Premiul pentru un parteneriat de excepție s-a acordat domnului George Banu, la cea de-a 75-a aniversare a domniei sale, iar Premiul pentru o colaborare și un parteneriat de excepție a fost oferit Băncii Transilvania.

FITS 2019 va avea loc în perioada 14 – 23 iunie.

Foto: Paul Băilă

19
/03
/24

Nominalizat în acest an la Women's Prize for Fiction, romanul „Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul” de Mirinae Lee, o coreeancă mutată în SUA, spune povestea teribilă a unei femei evadate din Coreea de Nord.

18
/03
/24

Proiectul „Întâlnirile Teatrul azi la Masca” iniţiat de revista Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, continuă seria de discuții profesionale cu a doua masă rotundă dedicată, de această dată, dramaturgiei românești.

18
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie.

15
/03
/24

Cea de-a cincea ediție a Festivalului Filmului Palestinian, organizată de Centrul Cultural Mahmoud Darwish, sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, se va desfășura între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie la Cluj-Napoca, cu o nouă direcție artistică și o prezentare a cinematografiei palestiniene ca un Cinema of Existence.

14
/03
/24

Unul dintre cei mai importanți regizori europeni, cunoscut pentru abordarea sa contemporană a pieselor clasice și montările provocatoare din punct de vedere politic și social, Thomas Ostermeier montează pentru prima dată un spectacol în România.

14
/03
/24

Astăzi, pe 14 martie, se împlinesc trei ani de la moartea ei, la Paris, în 2021, atunci când Covidul făcea ravagii și oprise lumea în loc. Avea aproape 90 de ani.

13
/03
/24

În perioada 12-15 martie 2024, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București organizează cea de-a XXV-a ediție a Ușilor Deschise, în cele două sedii ale sale, din Str. Matei Voievod nr. 75-77 și Str. Tudor Arghezi nr. 3b.

13
/03
/24

Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai bine cotați dirijori români peste hotare, aplaudat în prestigioase săli de concerte ale lumii, ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski – Moscova, apreciatul violonist Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu pe care are privilegiul de a interpreta, și un program dedicat integral lui Mozart definesc un eveniment de neratat la Sala Radio.