FITS 2021: Lansări de carte – George Banu și Octavian Saiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/fits-2021-lansari-de-carte-george-banu-si-octavian-saiu/

Patru volume semnate de George Banu, dar şi „Durerea. Dincolo de teatru”, de Octavian Saiu, şi „Antologia pieselor prezentate în secţiunea spectacole-lectură”.

Un articol de Petre Ivan|21 august 2021

Lansările de carte, una dintre cele mai importante secțiuni ale Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, reunesc, și cu prilejul celei de-a XXVIII-a ediții, nume importante din domeniu, autori ai unor opere larg apreciate. Volume dedicate artelor spectacolului, mărturii sau antologii vor fi lansate la FITS, în perioada 20-29 august 2021.

Personalitate marcantă a culturii românești, George Banu este prezent la FITS cu patru lansări de carte excepționale – „O lumină în inima nopții”, Editura Nemira, 2021, „Teatrul și spiritul vremii”, Editura Junimea, 2021, „Povestirile lui Horatio – portrete și mărturii ale maeștrilor scenei europene”, Editura Tracus Arte, „Viață și teatru pe Scena lumii”, Editura Polirom.

 

Povestirile lui Horatio – portrete și mărturii ale maeștrilor scenei europene

Volumul „Povestirile lui Horatio – portrete și mărturii ale maeștrilor scenei europene”, de George Banu, apărut la editura Tracus Arte, va fi lansat sâmbătă, 21 august 2021, ora 13:00, la Filarmonica de Stat din Sibiu, Sala Thalia.

Sunt invitați alături de autor: Eugenio Barba, autor și regizor de teatru, fondatorul ISTA, prof. dr. univ. Ioan Cristescu, Directorul Muzeului Național al Literaturii Române din București.

George Banu este membru de onoare al Academiei Române, laureat al Marelui Premiu al Academiei Franceze (2014). A primit premiul pentru „opera omnia”  al revistei Observator cultural, premiul de excelență UNITER și premiul fundației Anonimul. Este doctor honoris causa al mai multor universități europene și colaborator al festivalurilor de la Avignon, Sibiu, București, Craiova. Asigură lunar rubrica „Scena lumii” în Dilema veche.

Viață și teatru pe Scena lumii

Marți, 24 august, ora 13.00, la Sala Thalia din Sibiu, George Banu va intra în dialog cu Sever Voinescu cu prilejul lansării volumului Viață și teatru pe Scena lumii”, apărut de curând în colecția Ego-grafii a editurii Polirom.

Discuția va fi urmată de o ședințe de autografe.

Un periplu prin universul spectaculos al scenei contemporane, cartea depășește, prin anvergura considerațiilor lui George Banu, frontierele spațiului artistic și devine, în sensurile sale profunde, o meditație necesară asupra condiției adesea neliniștitoare a prezentului. Ea reunește o suită de contribuții relevante ale autorului din presa culturală autohtonă a ultimilor ani, cele mai multe desprinse din rubrica de cronică de cultură din Dilema veche, și, dincolo de varietatea tematică intrinsecă demersului, articulează o viziune asupra lumii de o remarcabilă coeziune și claritate, folosind teatrul ca pretext ideal al reflecției culturale, istorice și sociale.

 

Dincolo de teatru, la capătul Africii, trei aventuri izolate

„Dincolo de teatru, la capătul Africii, trei aventuri izolate, trei experimente de o brutalitate ieșită din comun. Unul – în planul elaborat al limbajului expozitiv, calculat cu maximă precizie. Altul – în zona tulbure a unei forme de performance violent, consumat în surdină. Și un altul – în climatul impur al unei călătorii spre necunoscutul subconstientului uman. Diferite, fără să își semene în vreun fel. Unice. Însă legate prin același subiect: durerea. Mai puțin canonice în forma lor decât un spectacol teatral, mai agresive în mesaj decât orice act spectacular, mai bulversante decât toate prelegerile cu aer documentar, ele par strigătele unor creatori despre lumea în care trăiesc. Iar lumea aceea nu este neaparat și a noastră, a celor cuibăriți confortabil în fotoliile de spectator ale civilizației occidentale. E lumea cu cicatrici vechi și răni încă deschise a unei părți de mapamond ce încă nu și-a încheiat socotelile cu istoria și cu ea însăși.”

Este vorba despre volumul semnat de profesorul, cercetătorul și criticul de teatru Octavian Saiu, „Durerea. Dincolo de teatru”.

Cartea apărută la Editura Nemira, 2021, la fi lansată în 28 august, la ora 13:00, în prezența autorului.

Antologia pieselor prezentate în secțiunea spectacole-lectură

Teatrul Național Radu Stanca Sibiu și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu au transformat, de-a lungul anilor, „Antologia pieselor prezentate în secțiunea spectacole-lectură” într-un instrument ce pune în practică energiile creatoare ale actorilor, căutările lor întru frumos, întru iubire de oameni și, mai ales, întru speranță: Construim împreună speranța.

În anul 2021 FITS revine la întâlnirea față-n față cu publicul fidel Antologiei, prin lecturarea textelor dramatice și transformarea lor în spectacole radiofonice, împreună cu Teatrul Național Radiofonic al Societății Române de Radio, cu actorii Teatrului Național Radu Stanca și cu cei doi regizori, Mariana Cămărășan și Bogdan Sărătean, care se aventurează în descifrarea celor șapte texte care întregesc bogăția propusă de FITS sub semnul verbului dramatic. Istoria Antologiei însumează 179 de texte în variantă bilingvă și 162 de autori, mulți dintre ei descoperiți de festival, majoritatea deveniți nume celebre.

Peter Asmussen este primul dramaturg pe care îl tipărim în această antologie. Unul dintre cei mai productivi, aclamați și premiați scriitor danezi, în același timp prozator, autor de scenarii de film. De asemenea, autor de librete, piese de teatru pentru radio și televiziune. Soli Deo Gloria este titlul piesei pe care Peter Asmussen ne-o aduce cadou. Este o adunare de douăsprezece cantate care ilustrează tragedia unei lumi în pragul colapsului, dar într-o cheie care lasă să se întrevadă speranța.

Pascal Rambert – scriitor, coregraf, regizor de teatru și film. Posesor al premiului pentru Teatru al Academiei Franceze. Colaborator al celebrului Teatru Bouffes du Nord, fondator de teatre independente, creator de spectacole de succes – pornind de la Avignon, până la piesele traduse în Europa, America de Nord, America de Sud, în Asia, în Rusia, în Orientul Mijlociu. Pascal Rambert ne propune sfâșietoarea meditație – Actrița –  asupra nevoii intime a oamenilor de a crede în frumusețea pe care ne-o poate dărui teatrul.

Marta Barcelo este probabil una dintre cele mai surprinzătoare personalități și poate concura cu mult succes la ceea ce înseamnă în zilele noastre femeia momentului, fiind capabilă să treacă de la mimă la circ, de la managementul unei companii de teatru, la meseria de actriță, creatoare de conținut, trapezistă, co-director, scenaristă, regizoare, câștigătoare a nenumărate premii. Co-director al unui centru de cercetări în artele spectacolului. Mamă este textul pe care îl propune. O poveste a două femei care descoperă motivul real al rațiunii de a iubi viața.

O personalitate marcantă a teatrului mondial vine din Filipine și ne propune un text denumit Ardoare, care ne relevă că nici o schimbare radicală nu se poate produce fără suferință. Guelan Varela-Luarca este dramaturg, traducător, actor, regizor de teatru. A fost premiat pentru Cel mai bun Spectacol al Deceniului, în Filipine. A semnat, de asemenea, cel mai bun film de lungmetraj, în 2019.

Justine del Corte, născută în Mexic, ne propune Coșmarul fericirii. Actriță, dramaturgă, scenaristă. Studiază actoria la Berlin, apoi la New York, producția de film și regia la Hamburg. Devine actriță și dramaturgă la instituții prestigioase precum Staatstheater din Stuttgart, Teatrul din Bremen, Schaubühne Berlin, Hamburger Kammerspiele. Coșmarul fericirii este o tragi-comedie a condiției umane, cu tușe grotești, plină de adevăruri și profunzime.

Alexei Jitkovski pornește spre lumea largă, studiind, la început, chimia. Și-a găsit mult mai târziu vocația de a scrie piese de teatru și scenarii de film și a câștigat nenumărate premii în Rusia. Să plantezi un copac este o datorie a fiecărui om, alături de a concepe un copil, de a-l crește și de a construi o casă. Dar a planta un copac poate naște diferențe de mentalitate între generații.

Elise Wilk, personalitate a teatrului românesc care a cunoscut și cunoaște succesul de-a lungul timpului, ne propune anul acesta Dispariții, o piesă în care face cronica unei familii germanofone, un frumos fragment din tumultuoasa istorie a României secolului trecut.

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu vă așteaptă la întâlnirea cu aceste șapte texte și cu actorii care le dau viață!

 

 

 

 

 

Programul complet al lansărilor din cadrul FITS 2021:

 

21 august

ora 11:00

Rodica Mandache, O carte atipică despre un actor atipic: Ștefan Mihăilescu Brăila, Editura Oscar Print

Rodica Mandache, O carte frumoasă despre un om frumos: Ovidiu Iuliu Moldovan, Editura Oscar Print

România/Romania

Invitați: george Banu, Octavian Saiu, Rodica Mandache, Gilda Lazăr

 

ora 13:00

George Banu, Povestirile lui Horatio – portrete și mărturii ale maeștrilor scenei europene, Editura Tracus Arte, 2021

România/Danemarca/Romania/Denmark

Învitați: George Banu, Eugenio Barba, Ioan Cristescu

1h

 

22 august

ora 11:00

Lansare de carte/Book Launch

George Banu, Teatrul și spiritul vremii, Editura Junimea, 2021

Radu Boroianu, Despovărarea. Simțuri și instincte, vol. I și II, Editura Tracus Arte, 2019

România/Romania

Invitați: George Banu, Radu Boroianu

1h

 

ora 13:00

Lansare de carte/Book Launch

Album Povestea prințesei deocheate, fotografii de Mihaela Marin, Editura Nemira, 2020

Invitați: Octavian Saiu, Mihaela Marin, Silviu Purcărete, Vasile Șirli, Dragoș Buhagiar, Helmut Stürmer

România/Romania

1h

 

23 august

12:00

Lansare de carte/Book Launch

George Banu, O lumina în inima nopții, Editura Nemira, 2021

Secolul 21: George Banu, contemporanul nostru, Vol. I. și II.

Invitați: George Banu, Alina Ledeanu, Silviu Purcărete

România/Romania

1h

 

ora 14:00

Lansare de carte/Book Launch

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Mărturii, Editura Junimea, Iași, 2020

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Dialoguri culturale, Editura Junimea, Iași, 2020

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Aleea Celebrităților,  Editura Junimea, Iași, 2020

Invitați: George Banu și Octavian Saiu

România/Romania

1h

 

24 august

13:00

Lansare de carte/Book Launch

George Banu, Viață și teatru pe Scena lumii, editura Polirom, 2021

Invitați: George Banu, Sever Voinescu

România/Romania

1h

 

25 august

13:00

Lansare de carte/Book Launch

Antologia pieselor prezentate în secțiunea spectacole-lectură / The Anthology of Plays Presented in The Play-Reading Section, selecție de Claudia Domnicar, Editura Paideia, 2020

Antologia pieselor prezentate în secțiunea spectacole-lectură / The Anthology of Plays Presented in The Play-Reading Section, selecție de Claudia Domnicar, Editura Paideia, 2021

Coord. Diana Nechit, Ion M. Tomuș, Construim speranța împreună. O antologie de texte / Building hope together. An Anthology of texts, Editura Universității Lucian Blaga din Sibiu, Sibiu, 2021

Coord. Ion M. Tomuș, Conversații culturale, Editura Universității Lucian Blaga din Sibiu, 2020

Coord. Ion M. Tomuș, Conversații culturale, Editura Universității Lucian Blaga din Sibiu, 2021

Jurnalul Artelor Spectacolului, nr. 1 – 2/2020 și nr. 1/2021

Invitați: Octavian Saiu, Claudia Maior, Ion M. Tomuș, Diana Nechit

România/Romania

1h

 

26 august

13:00

Lansare de carte/Book Launch

Mihai Mălaimare, Statuia vivantă, editura Rao, 2021

Mihai Mălaimare, Actorul, bufonul, clovnul, editura Rao, 2021

Mihai Mălaimare, Caleașca aurită, editura Rao, 2021

Invitați: George Banu, Mihai Mălaimare, Ovidiu Enculescu

România/Romania

1h

 

27 august

13:00

Lansare de carte/Book Launch

Editori Diana Nechit, Andrei C. Șerban, Teatrul francofon pentru publicul tânăr (vol. 2), Editura Universității Lucian Blaga din Sibiu, Sibiu, 2020

Editori Diana Nechit, Andrei C. Șerban, Mituri reinterpretate în dramaturgia francofonă contemporană, Editura Universității Lucian Blaga din Sibiu, Sibiu, 2020

Editori Diana Nechit, Andrei C. Șerban, Teatru în 2, în 3. O antologie de teatru francofon conteporan, Editura Universității Lucian Blaga din Sibiu, Sibiu, 2021

Editori Diana Nechit, Andrei C. Șerban, Teatru african contemporan de expresie franceză. O antologie de texte, Editura Universității Lucian Blaga din Sibiu, Sibiu, 2021

Invitați: Octavian Saiu, Emil Lansman, Diana Nechit, Andrei Șerban

România/Belgia/Romania/Belgique

1h

 

28 august

13:00

Lansare de carte/Book Launch

Octavia Saiu, Durerea. Dincolo de teatru. Editura Nemira, 2021

Invitați : Octavian Saiu

România/Romania

1h

 

29 august

13:00

Lansare de carte/Book Launch

Coord. Oltița Cîntec, Un virus pe scena lumii. Teatru și pandemie 2.0, Editura Timpul, 2020

România/Romania

Invitați: Oltița Cîntec, Andrei Terian, Bobi Pricop, Radu Nica

1h

Lansările vor avea loc la Sala Thalia, sala mică.

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

12
/03
/24

O nouă traducere din opera Elenei Ferrante a fost publicată de curând în colecția „Anansi. World Fiction” de la Editura Trei. Elena Ferrante e o scriitoare îndrăgită de cititorii din lumea întreagă începând de la publicarea bestsellerurilor internaționale ce alcătuiesc Tetralogia Napolitană.

28
/02
/24

Diana Vasile, PhD, psihoterapeut și Președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT), lansează astăzi cartea Anatomia traumei. Cum să ai o viață mai bună când sufletul te doare, publicată la editura Bookzone. Rezultatul a peste 25 de ani de studiu, practică și cercetare în domeniul psihotraumatologiei, cartea oferă o perspectivă completă asupra impactului traumei în viețile noastre, dar și asupra modalităților de recuperare post-traumatică.

28
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 28 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Numărul 2 de David Foenkinos – recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Iulianei Glăvan – ce aduce în prim-plan povestea unui destin atipic, a celui care a pierdut rolul lui Harry Potter în una dintre cele mai celebre ecranizări din toate timpurile. Este posibil ca un eșec să devină o sursă de putere? Romanul scriitorului francez oferă în locul unui răspuns o minunată parabolă despre virtuțile reconstruirii sinelui.

19
/02
/24

Crime Scene Press vă propune o lectură perfectă pentru luna februarie: romanul proaspăt ieșit de sub tipar Stăpânul Muntelui, de Anders de la Motte (trad. Daniela Ionescu), unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori suedezi de crime. Acest mistery care dă dependență, cu o atmosferă care te va bântui, te prinde de la prima pagină, urmărind o detectivă talentată care investighează una dintre cele mai întunecate laturi ale psihicului omenesc.

14
/02
/24

Joi, 15 februarie, începând cu ora 14:00, Biblioteca Metropolitană București, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, va organiza, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu” din str. Tache Ionescu nr. 4 are loc o DEZBATERE EVENIMENT, dedicată Zilei Naționale a Lecturii.

09
/02
/24

CARTEA DE CINEMA Într-o scurtă carte apărută în 2022 şi bazată pe câteva dialoguri inedite iniţiate de Ioan-Pavel Azap şi derulate între 2009 şi 2011, Tudor Caranfil vorbeşte despre parcursul său şi critica de film. Un moment esenţial au fost "Serile prietenilor filmului", un eveniment pe care l-a creat în 1962 şi al cărui succes avea să ducă la formarea Cinematecii - o poveste demnă însăşi de un scenariu.

07
/02
/24

Editura Humanitas vă invită marți, 13 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu istoricul Marc David Baer, profesor la London School of Economics and Political Science, istoricul Marian Coman și scriitoarea Sabina Fati despre volumul Otomanii: Hani, cezari și califi, o fascinantă nouă abordare a istoriei Imperiului Otoman.

05
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă marți, 6 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Borges și eu de Jay Parini, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Mihnea Gafița, un road novel care emană o nesfârșită admirație pentru unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori ai secolului XX, un roman ce are la bază întâmplări petrecute în primăvara anului 1971.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.