FITS pune în vânzare bilete pentru încă 21 de reprezentații
https://www.ziarulmetropolis.ro/fits-pune-in-vanzare-bilete-pentru-inca-21-de-reprezentatii/

De pe 19 mai, s-au pus în vânzare biletele pentru spectacolele programate la Centrul Cultural „Ion Besoiu” în cadrul celei de-a XXV-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, ediţie desfăşurată sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României – Centenar, care are loc în perioada 8 – 17 iunie 2018.

Un articol de Liliana Matei|20 mai 2018

Secțiunea de dans contemporan, una dintre cele mai așteptate an de an în festival, propune de această dată spectacole din Israel, Statele Unite ale Americii, Canada, Spania sau Japonia. Kibbutz Contemporary Dance Company revine la Sibiu cu spectacolul „Laptele mamei”, în coregrafia lui Rami Be`er. Cântecul de dragoste pentru părinți este creat de directorul artistic al companiei care analizează, prin dans, iubirea părinților săi – supraviețuitori ai Holocaustului – și moștenirea culturală pe care i-au transmis-o.

„Căzând învăț să zbor” este un one-man show realizat de dansatorul și coregraful japonez Ryu Suzuki. El este câștigătorul premiului FITS din cadrul Yokohama Dance Collection 2017. Acest spectacol include două părți diferite care se concentrează pe identitatea sa personală, internă și externă. Lucrarea a fost realizată în cadrul unui program de rezidență oferit de Ambasada Franței în Japonia pentru câștigarea Premiului pentru Tineri Coregrafi acordat de ambasadă în cadrul Concursului Yokohama Dance Collection 2017.

Un eveniment special în cadrul FITS 2018 este cine-concertul „Femeia în lună”, proiecție de film mut și sound-design live, cu Irina Margareta Nistor și CelloFun. CelloFun este o formulă electro-acustică născută la Cluj-Napoca, în decembrie 2016, ca ansamblu creat special pentru „silent movies rescoring” (re-construcţia coloanei sonore a filmelor mute), care face apel la o mixtură de foley, efecte electronice în timp real şi improvizaţie live. Formația a participat cu proiecte de film şi muzică la TIFF Cluj, Luna Plină Biertan, Festivalul Internaţional de Psihanaliză şi Film București, Festivalul de Film şi Istorii Râşnov, Bookfest, Mediaş 500, Icon Arts Transilvania şi Orgelsommer Mediaş, dar şi la proiecţii în spaţii neconvenţionale. Implicaţi şi în alte proiecte muzicale comune, cei trei membri ai formaţiei vin cu un background artistic divers, dar sunt legaţi prin aceeaşi viziune asupra libertăţii de expresie, pasiunea pentru film şi, nu în ultimul rând, colaborarea constantă în cine-concerte live cu binecunoscutul critic de film Irina Margareta Nistor.

Mai bine de 9000 de bilete au fost achiziționate pentru FITS 2018 până în acest moment, iar peste 25 de reprezentații din cele care au fost puse în vânzare în primul set sunt sold out, printre care: „Goldonissimi” (12 iunie), „Hamlet, prințul Danemarcei” (13 iunie), „Nunta” (13 iunie), „Copacul” (14, 15, 16 iunie), „Atsumori” (14 și 15 iunie), „Micul Eyolf” (16 iunie și 17 iunie) și „Ravel-Bolero: Cântecul dansului” (15 și ambele reprezentații din 16 iunie), „Al dumneavoastră, Gogol” (14 și 15 iunie), „Stage Dogs” (17 iunie), „Faust” (16 și 17 iunie) sau „Aller – Retour” (9 iunie).

Biletele pentru FITS 2018 pot fi achiziționate de la Agenția Teatrală (str. Nicolae Bălcescu nr. 17), de marți până sâmbătă, între 11:00 – 18:00, și duminică, în intervalul 10:00 – 14:00. Bilete online și mai multe informații despre spectacolele programate se găsesc pe www.sibfest.ro. Prețul biletelor achiziționate online, de pe site-ul festivalului, au același preț ca la Agenția Teatrală. Prețul biletelor achiziționate direct de pe platforma entertix.ro variază în funcție de opțiunile de tipărire și livrare alese de cumpărător.

04
/04
/24

Evenimentele interdisciplinare propuse în proiectul de cercetare coregrafică ROOTS, un proiect AREAL co-finanțat de AFCN, vin în întâmpinarea crizei generalizate care ne împresoară, căutând soluții pe măsura complexității problemelor suprapuse și interdependente cu care ne confruntăm, îndemnând la o explorare a rădăcinilor ce unesc omul, societatea în care trăim și întreaga biosferă.

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

02
/04
/24

Mobius & The Institute transformă centrul Bucureștiului într-un hotspot al culturii Hip-hop. Cea mai mare expoziție a artistului Saddo ocupă Piața Amzei.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.