Fitzgerald, comentat de Cărtărescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/fitzgerald-comentat-de-cartarescu/

Marti, 21 ianuarie, ora 19.00 Librăria Humanitas de la Cişmigiu vă invită la o seară dedicată scriitorului american F. Scott Fitzgerald şi romanelor Marele Gatsby şi Blândetea nopţii, capodoperele literaturii universale, recent apărute în ediţie de colecţie la Humanitas Fiction în traducerea lui Mircea Ivănescu.

Un articol de Petre Ivan|20 ianuarie 2014

Marti, 21 ianuarie, ora 19.00 Librăria Humanitas de la Cişmigiu vă invită la o seară dedicată scriitorului american F. Scott Fitzgerald şi romanelor Marele Gatsby şi Blândetea nopţii,  capodoperele literaturii universale, recent apărute în ediţie de colecţie la Humanitas Fiction în traducerea lui Mircea Ivănescu.

Invitaţi la dezbatere sunt scriitorul Mircea Cărtărescu,  Alexandra Rusu, editor Booktopia.ro şi Andreea Răsuceanu, critic literar şi redactor Humanitas Fiction.

Întâlnirea va fi moderată de Denisa Comănescu, director editorial Humanitas Fiction. Seara se va încheia cu un recital de jazz susţinut de Maria Răducanu (voce şi chitară) şi Hanno Höfer (voce, chitară şi muzicuţă).

Fitzgerald

Marele Gatsby, de F. Scott Fitzgerald, traducere Mircea Ivănescu

În timp, capodopera lui F. Scott Fitzgerald, Marele Gatsby (The Great Gatsby), publicată pe 10 aprilie 1925, a câştigat în valoare: considerată iniţial o carte spectaculară despre „generaţia pierdută”, astăzi ocupă locul al doilea, după Ulise de James Joyce, pe lista celor mai bune romane ale secolului XX alcătuită de publicaţia New York Times.

Fitzgerald

Blândeţea nopţii, de F. Scott Fitzgerald, traducere Mircea Ivănescu

Publicat în 1934, romanul Blândeţea nopţii (Tender Is the Night) l-a ridicat pe F. Scott Fitzgerald, aşa cum au remarcat criticii, la înălţimea unui „Orfeu modern“. În 1998, Modern Library l-a inclus pe lista celor mai bune 100 de romane în limba engleză ale secolului XX.

Foto cu F. Scott Fitzgerald : Marele Gatsby şi Blândeţea nopţii – Humanitas

10
/06
/16

„Evul Mediu a rămas, dacă nu meseria mea, hobby-ul meu – şi tentaţia constantă –, şi îl văd în toate, transpărând în lucrurile de care mă ocup, care nu par medievale şi totuşi sunt.” (Umberto Eco)

06
/06
/16

Cea de a XI-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, desfășurată în perioada 1 - 5 iunie la Romexpo, și-a închis porțile, organizatorii și reprezentanții editurilor raportând vânzări mai mari decât la ediția din 2015 a târgului.

03
/06
/16

Cartea „Naufragii”,  de Akira Yoshimura (Humanitas Fiction, 2016) este dintre acele întâmplări rare cu forţa de a deveni o bornă. Viaţa cititorului se împarte firesc: înainte şi după „Naufragii”.

03
/06
/16

Unul dintre cele mai așteptate momente ale ediţiei din acest an a Bookfest îl constituie masa rotundă dedicată lui Amos Oz, cel mai important prozator și eseist contemporan israelian, ale cărui cărți au fost traduse cu succes în seria de autor de la Editura Humanitas Fiction. Evenimentul va avea loc astăzi, de la ora 18.00, la Scena AGORA.

01
/06
/16

La cele peste 30 de evenimente Humanitas din cadrul Bookfest (1-5 iunie), desfăşurate la standul editurii, la standul Israelului - ţara invitată de onoare, şi la Scena Agora, vor vorbi Ana Blandiana, Fania Oz- Salzberger, Lucian Boia, Andrei Pleşu, Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu, Teodor Baconschi, Ioana Pârvulescu, Horia-Roman Patapievici, Vladimir Tismăneanu, Radu Paraschivescu, Tania Radu, Dan C. Mihăilescu, Andrei Cornea, Tatiana Niculescu Bran, Radu Vancu, Ciprian Măceşaru, Cosmin Ciotloş, Dan-Liviu Boeriu, Ioan Stanomir.

01
/06
/16

Astăzi, în ziua în care se deschide târgul de carte Bookfest, unde îşi va relansa ultimul roman, Solenoid, scriitorul Mircea Cărtărescu împlineşte 60 de ani. Tot astăzi îşi serbează ziua de naştere şi soţia sa, poeta Ioana Nicolaie.

31
/05
/16

Fotografii, scrisori de la prieteni și iubiți, unele manuscrise inedite, în total 120 de documente, martore ale iubirilor și ale activității scriitorului francez Marcel Proust, au fost scoase la licitație de casa Sotheby's la Paris.

30
/05
/16

Israel, țara invitată de onoare la ediția din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest (1-5 iunie), le propune iubitorilor de carte să își inventarieze, iar apoi să își lanseze visele. Pornind de la motto-ul ales pentru a promova prezența Israelului la Bookfest – „Never Stop Dreaming” –, organizatorii au ales să construiască standul sub forma unei fabrici de vise: vizitatorii sunt invitați să își aștearnă gândurile pe hârtie, pentru ca apoi, printr-un mecanism secret, acestea să fie lansate în aer.

29
/05
/16

Ziarul Metropolis continuă rubrica „În biblioteca mea”, care vă invită acasă la cei mai importanţi oameni de cultură ai momentului. În intimitatea bibliotecii personale, Iulian Tănase povestește despre textele revelatorii, despre poeziile (proaste) din tinerețe  și despre o buclă a sincronicității cu un anume domn Gwyn. 

28
/05
/16

„Ea şi El. Biografia unei relaţii”, cea mai noua apariție din Seria de autor Aurora Liiceanu de la Edituira Polirom, va fi lansată la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2016, sîmbătă, 4 iunie, ora 16.00, la standul Editurii Polirom, pavilionul C2, Romexpo.