★★★★ „Fiul lui Saul”. Sunetul morţii
https://www.ziarulmetropolis.ro/fiul-lui-saul-sunetul-mortii/

CRONICĂ DE FILM Se întâmplă rar ca un film de debut să se impună cu atâta forţă cum a făcut-o „Saul fia” („Fiul lui Saul”), al cineastului maghiar László Nemes, fost asistent al celebrului Béla Tarr.

Un articol de Ionuţ Mareş|10 martie 2016

Traseul internaţional al filmului  a început odată cu anunţul surprinzător al includerii sale în 2015 în competiţia oficială a Festivalului de la Cannes, nu foarte generoasă cu descoperirile.

A urmat Marele Premiu pe Croazetă, deşi mulţi l-ar fi dorit încununat cu Palme d’or, în locul conjucturalului „Dheepan” al lui Jacques Audiard. Recent, „Fiul lui Saul” a obţinut premiul Oscar pentru cel mai bun film străin. Iar între cele două recunoaşteri pelicula a avut parte de numeroase alte nominalizări, trofee şi cronici elogioase.

Ruptura extraordinară pe care o propune László Nemes în tradiţia „filmelor despre Holocaust”, un adevărat gen în sine, este estetica provocatoare, una în care miza e dată de inducerea senzaţiei de imersiune în infernul unui lagăr al morţii nazist (Auschwitz-Birkenau).

Pentru asta, László Nemes urmăreşte pe parcursul întregului film un singur personaj – ungurul Saul Ausländer (jucat de poetul şi actorul neprofesionist Géza Röhrig) – membru al unei „echipe” (Sonderkommando) de zeci de prizonieri evrei de mai multe naţionalităţi obligaţi să execute diverse munci la ordinele gardienilor nazişti.

Printre ele, dezbrăcarea şi deposedarea de bunuri a viitorilor gazaţi, curăţatul camerelor de gazare şi aruncarea cadavrelor în cuptoare.

Camera de filmat este aproape nedezlipită de chipul protagonistului, care devine de altfel singurul reper pentru spectator, ultimul semn al vieţii într-un asalt necontenit de orori, într-un coşmar dominat deopotrivă de ordine şi haos.

Procedând astfel, cineastul maghiar se sustrage poziţiei demiurgice – impunătoare şi, în fond, totalitare – a unui narator omniscient, care ar fi implicat o oarecare distanţare faţă de subiect, o contemplare mai detaşată, o autenticitate redusă.

În fond, este vorba de o alegere morală, una în care contează perspectiva limitată a unui singur om, dar care permite o apropiere de realism. Imaginea nu vrea să fie îngrijită, frumoasă, calofilă – importantă este justeţea tratării. Nici urmă de estetism.

Însă László Nemes a anticipat şi riscurile demersului său, cel în care camera pe umăr stă foarte aproape de un protagonist în continuă mişcare  – Saul încearcă să îngroape ritualic, în prezenţa unui eventual rabin, un copil despre care susţine că ar fi fiul său, deşi un prizonier (jucat de actorul maghiar de la Cluj Levente Molnár) sugerează totuşi că acesta nu ar avea niciun băiat.

Prin urmare, aproape tot ce se întâmplă în jurul lui Saul – omniprezenţa disperării şi a morţii – este tratat cu discreţie (atât cât permite o astfel de temă), fără senzaţionalism. Mai exact, în cea mai mare parte a timpului, planurile secunde din cadrele pe care aparatul de filmat le decupează la întâmplare în deplasările lui Saul sunt lăsate flou. Ca şi cum personajul nici nu mai vede ce îl înconjoară.

Iar atunci când camera surprinde inevitabil cadavre, o face fără insistenţă, fragmentar, mai curând conştientă de impactul emoţional colosal al unor astfel de imagini.

Într-un loc în care oamenii devin simple numere strigate la apel, moartea ajunge o banalitate. De aici şi aparenta impasibilitatea de pe chipul lui Saul şi de pe cele ale „colegilor” săi, obişnuiţi cu torturile care le-au devenit viaţă. Toate reperele sunt spulberate într-o astfel de uzină a morţii redată senzorial.

László Nemes mizează însă şi pe forţa teribilă a sugestiei. Tot ceea ce se întâmplă în afara cadrului este mai puternic decât, în plan narativ, căutările lui Saul sau pregătirile de evadare pe care le fac câţiva prizonieri.

Iar acest univers care scapă razei vizuale a spectatorului – restrânsă şi de formatul 1:33 al imaginii, pentru a ghida privirea spre centrul ecranului – este reprodus printr-un vertij de sunete – de la urletele şi focurile de armă ale gardienilor la frânturile de dialog între membrii Sonderkommando şi ţipetele şi bătăile în uşi ale celor trimişi în camerele de gazare.

László Nemes ştie că moartea nu poate fi privită în faţă, că inimaginabilul e imposibil de reprezentat pe ecran, aşa că spectatorul este invitat să reconstitutie singur în minte întregul peisaj insuportabil.

Firul narativ pune totuşi o problemă de credibilitate şi de morală: în ce măsură e justificată sugestia că hotărârea lui Saul – aproape absurdă, date fiind condiţiile –  de a scăpa de la ardere, chiar cu riscul propriei vieţi, cadavrul unui copil din mormane nesfârşite de victime poate funcţiona ca simbol al salvării umanităţii însăşi, prin păstrarea unei ultime urme a ceea ce este omenesc, în faţa disoluţiei totale?

„Fiul lui Saul” este distribuit în România de Transilvania Film şi poate fi văzut în cinematografe începând cu 11 martie

INFO

Saul fia/Fiul lui Saul, Ungaria, 2015

Scenariu: László Nemes, Clara Royer

Regie: László Nemes

Distribuţie: Géza Röhrig, Levente Molnár, Urs Rechn

Rating: ●●●●○

28
/07
/22

Din Istanbulul marginalilor magistral creionat de Elif Shafak, pe o insulă grecească, unde regizorul Billy Wilder lucrează și își rememorează destinul, și până la malul Adriaticii, unde două surori înfruntă viața cum pot mai bine, vă invităm într-o călătorie livrescă menită să vă inspire în alegerea lecturilor pentru vara aceasta.

28
/07
/22

Regizat de regretatul Mantas Kvedaravičius, „Mariupolis 2”, care a fost prezentat în premieră mondială în luna mai la Cannes, va deschide cea de-a XIX-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL 2022, care va avea loc în perioada 8 - 14 august la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării).

28
/07
/22

„Obiecte rănite” de George Banu, „Fiicele războiului” de Dinah Jefferies și „Șapte povești care nu se termină bine pentru toată lumea” de Cătălin Ceaușoglu sunt trei dintre titlurile noi propuse de Editura Nemira, care ne atrag atenția în această vară.

27
/07
/22

Aşa cum ne-a obişnuit, Festivalul de Film de la Veneţia a adunat şi în acest an, în competiţie sau în afara ei, multe nume mari ale cinematografiei mondiale: de la Darren Aronofsky, Alejandro G. Inarritu şi Jafar Panahi, la Paul Schrader, Sergei Loznitsa, Oliver Stone şi Lars von Trier.

26
/07
/22

Celebrul Festival de la Veneţia şi-a anunţat marţi selecţia pentru ediţia din acest an. Până vom comenta principalele secţiuni, să notăm prezenţa debutului în lungmetrajul de ficţiune al lui Mihai Mincan, "Spre Nord", în competiţia Orizzonti.

26
/07
/22

Cinci lungmetraje de ficțiune și documentare vor concura anul acesta pentru marele trofeu al celei de-a 19-a ediții a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, care va avea loc în perioada 8 - 14 august, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării).