★★★★ „Fiul lui Saul”. Sunetul morţii
https://www.ziarulmetropolis.ro/fiul-lui-saul-sunetul-mortii/

CRONICĂ DE FILM Se întâmplă rar ca un film de debut să se impună cu atâta forţă cum a făcut-o „Saul fia” („Fiul lui Saul”), al cineastului maghiar László Nemes, fost asistent al celebrului Béla Tarr.

Un articol de Ionuţ Mareş|10 martie 2016

Traseul internaţional al filmului  a început odată cu anunţul surprinzător al includerii sale în 2015 în competiţia oficială a Festivalului de la Cannes, nu foarte generoasă cu descoperirile.

A urmat Marele Premiu pe Croazetă, deşi mulţi l-ar fi dorit încununat cu Palme d’or, în locul conjucturalului „Dheepan” al lui Jacques Audiard. Recent, „Fiul lui Saul” a obţinut premiul Oscar pentru cel mai bun film străin. Iar între cele două recunoaşteri pelicula a avut parte de numeroase alte nominalizări, trofee şi cronici elogioase.

Ruptura extraordinară pe care o propune László Nemes în tradiţia „filmelor despre Holocaust”, un adevărat gen în sine, este estetica provocatoare, una în care miza e dată de inducerea senzaţiei de imersiune în infernul unui lagăr al morţii nazist (Auschwitz-Birkenau).

Pentru asta, László Nemes urmăreşte pe parcursul întregului film un singur personaj – ungurul Saul Ausländer (jucat de poetul şi actorul neprofesionist Géza Röhrig) – membru al unei „echipe” (Sonderkommando) de zeci de prizonieri evrei de mai multe naţionalităţi obligaţi să execute diverse munci la ordinele gardienilor nazişti.

Printre ele, dezbrăcarea şi deposedarea de bunuri a viitorilor gazaţi, curăţatul camerelor de gazare şi aruncarea cadavrelor în cuptoare.

Camera de filmat este aproape nedezlipită de chipul protagonistului, care devine de altfel singurul reper pentru spectator, ultimul semn al vieţii într-un asalt necontenit de orori, într-un coşmar dominat deopotrivă de ordine şi haos.

Procedând astfel, cineastul maghiar se sustrage poziţiei demiurgice – impunătoare şi, în fond, totalitare – a unui narator omniscient, care ar fi implicat o oarecare distanţare faţă de subiect, o contemplare mai detaşată, o autenticitate redusă.

În fond, este vorba de o alegere morală, una în care contează perspectiva limitată a unui singur om, dar care permite o apropiere de realism. Imaginea nu vrea să fie îngrijită, frumoasă, calofilă – importantă este justeţea tratării. Nici urmă de estetism.

Însă László Nemes a anticipat şi riscurile demersului său, cel în care camera pe umăr stă foarte aproape de un protagonist în continuă mişcare  – Saul încearcă să îngroape ritualic, în prezenţa unui eventual rabin, un copil despre care susţine că ar fi fiul său, deşi un prizonier (jucat de actorul maghiar de la Cluj Levente Molnár) sugerează totuşi că acesta nu ar avea niciun băiat.

Prin urmare, aproape tot ce se întâmplă în jurul lui Saul – omniprezenţa disperării şi a morţii – este tratat cu discreţie (atât cât permite o astfel de temă), fără senzaţionalism. Mai exact, în cea mai mare parte a timpului, planurile secunde din cadrele pe care aparatul de filmat le decupează la întâmplare în deplasările lui Saul sunt lăsate flou. Ca şi cum personajul nici nu mai vede ce îl înconjoară.

Iar atunci când camera surprinde inevitabil cadavre, o face fără insistenţă, fragmentar, mai curând conştientă de impactul emoţional colosal al unor astfel de imagini.

Într-un loc în care oamenii devin simple numere strigate la apel, moartea ajunge o banalitate. De aici şi aparenta impasibilitatea de pe chipul lui Saul şi de pe cele ale „colegilor” săi, obişnuiţi cu torturile care le-au devenit viaţă. Toate reperele sunt spulberate într-o astfel de uzină a morţii redată senzorial.

László Nemes mizează însă şi pe forţa teribilă a sugestiei. Tot ceea ce se întâmplă în afara cadrului este mai puternic decât, în plan narativ, căutările lui Saul sau pregătirile de evadare pe care le fac câţiva prizonieri.

Iar acest univers care scapă razei vizuale a spectatorului – restrânsă şi de formatul 1:33 al imaginii, pentru a ghida privirea spre centrul ecranului – este reprodus printr-un vertij de sunete – de la urletele şi focurile de armă ale gardienilor la frânturile de dialog între membrii Sonderkommando şi ţipetele şi bătăile în uşi ale celor trimişi în camerele de gazare.

László Nemes ştie că moartea nu poate fi privită în faţă, că inimaginabilul e imposibil de reprezentat pe ecran, aşa că spectatorul este invitat să reconstitutie singur în minte întregul peisaj insuportabil.

Firul narativ pune totuşi o problemă de credibilitate şi de morală: în ce măsură e justificată sugestia că hotărârea lui Saul – aproape absurdă, date fiind condiţiile –  de a scăpa de la ardere, chiar cu riscul propriei vieţi, cadavrul unui copil din mormane nesfârşite de victime poate funcţiona ca simbol al salvării umanităţii însăşi, prin păstrarea unei ultime urme a ceea ce este omenesc, în faţa disoluţiei totale?

„Fiul lui Saul” este distribuit în România de Transilvania Film şi poate fi văzut în cinematografe începând cu 11 martie

INFO

Saul fia/Fiul lui Saul, Ungaria, 2015

Scenariu: László Nemes, Clara Royer

Regie: László Nemes

Distribuţie: Géza Röhrig, Levente Molnár, Urs Rechn

Rating: ●●●●○

22
/07
/22

Biblioteca Metropolitană București (BMB) prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism a Primăriei Municipiului București reîncepe proiectul Biblioteca la firul ierbii desfășurat pe parcursul a 4 ediții: 23 și 30 iulie în parcul Drumul Taberei și 13 și 20 august în parcul Alexandru Ioan Cuza (IOR).

21
/07
/22

E perioada vacanţelor şi afară e foarte cald, dar asta nu înseamnă că programul cinematografelor nu merge înainte. Ziarul Metropolis vă recomandă cinci filme de autor, numai bune de văzut într-o sală răcoroasă de cinema.

21
/07
/22

Cea de-a IV-a ediție a Festivalului SoNoRo Musikland va avea loc în perioada 22-31 iulie 2022 și continuă să aducă în atenția publicului, ca destinații culturale, orașele Brașov și Sighișoara, dar și câteva sate pitorești din Transilvania, unele dintre ele aparținând patrimoniului universal celebrat la nivel internațional: Prejmer, Hălchiu, Criț, Meșendorf, Viscri și Prod.

21
/07
/22

Grădina de vară din Eforie Sud continuă să găzduiască festivalul Cinemascop, care se desfășoară deja de cinci ani în prima săptămână din august. Un eveniment așteptat cu entuziasm de vizitatorii fideli, festivalul revine cu proiecții de film, ateliere pentru copii și alte surprize, între 1-7 august 2022.

21
/07
/22

Krypto și Super-Câinele și Superman sunt prieteni inseparabili nu doar în viața de zi cu zi, ci și atunci când vine vorba de puterile speciale pe care le posedă și pe care le folosesc pentru a eradica infracțiunile din Metropolis. Puteți lua parte la aventurile animăluțelor cu super-puteri din 26 iulie la Cineplexx Băneasa.

21
/07
/22

Deși am trecut prin doi ani de pandemie, iar anul 2022 a început cu un război, oamenii de bine continuă să se mobilizeze pentru a-i susține pe cei în nevoie. În primele șase luni ale acestui an, pe platforma Galantom s-au făcut 10.707 donații, în valoare totală de 1.620.231 lei. Donațiile au fost strânse în cadrul a 1.241 de campanii individuale inițiate de oameni de bine, galantomi, care și-au mobilizat apropiații pentru cauzele în care cred cu tărie.

20
/07
/22

Cinematograful itinerant Caravana Metropolis - cinema în aer liber aduce și anul acesta la Sibiu 6 dintre cele mai bune filme din ultimul an, cu distincții importante la festivaluri de film internaționale prestigioase și 4 ateliere de creație. Acestea vor putea fi urmărite între 9 și 14 august, de la ora 21:30, în spațiul de proiecție amenajat în Piața Huet. Intrarea la proiecții este liberă în limita locurilor disponibile iar toate detaliile se găsesc pe Facebook.