„Fixeur”, din 27 ianuarie în 26 de orașe
https://www.ziarulmetropolis.ro/fixeur-din-27-ianuarie-in-26-de-orase/

„Fixeur”, cel de-al cincilea lungmetraj semnat de Adrian Sitaru, va rula în cinematografele din Bucureşti şi alte 25 de oraşe, din 27 ianuarie 2017.

Un articol de Liliana Matei|20 ianuarie 2017

Lungmetrajul, distribuit de Domestic Film, va putea fi văzut la București, Bârlad, Bistrița, Botoșani, Brașov, Buzău, Caransebeș, Cluj-Napoca, Constanța, Deva, Focșani, Galați, Gura Humorului, Iași, Odobești, Oradea, Oravița, Pitești, Reșița, Sibiu, Slobozia, Suceava, Târgu Mureș, Timișoara, Vaslui și Vulcan.

Fixeur” a fost în avanpremieră, pe data de 19 ianuarie, de la ora 20.00, la Cinema Victoria din Cluj-Napoca, în cadrul Cinematecii TIFF, în prezența regizorului Adrian Sitaru, a actorului Tudor Istodor și a co-scenaristului, directorului de imagine și producătorului Adrian Silișteanu.

Proiecții de gală în avanpremieră vor mai fi programate la Cinema Dacia din Bistrița (vineri, 20 ianuarie, ora 20:00), la Cinema Elvira Popescu din București (luni, 23 ianuarie, ora 20:00), la Happy Cinema din Buzău și Focșani (miercuri, 25 ianuarie).

Regizorul Adrian Sitaru se va întâlni cu publicul din Sibiu la CineM-A văzut la Habitus, sâmbătă, 28 ianuarie, de la ora 20:00.

Duminică, 29 ianuarie, Adrian Sitaru împreună cu actorii Tudor Istodor și Andreea Vasile vor fi prezenți la proiecția de gală de la Cinema One Brașov, din cadrul Coresi Shopping Center.

„Fixeur” a avut premiera mondială, în toamna anului trecut, în cadrul Toronto International Film Festival.

Cel mai nou lungmetraj semnat de Adrian Sitaru, „Fixeur” a câștigat luna trecută, Premiul pentru cel mai bun actor, acordat lui Tudor Istodor, și Mențiune Specială a Juriului în cadrul Les Arcs European Film Festival.

Pelicula, cu un scenariu semnat de Claudia și Adrian Silișteanu, spune povestea lui Radu, stagiar la biroul din București al Agenției France Presse, aspirant la un post de reporter. Oportunitatea realizării unui subiect despre o prostituată minoră repatriată din Franța îi dă acestuia ocazia să își dovedească competențele. Totuși, pe măsură ce se apropie de scopul său, Radu realizează că înverșunarea cu care înțelege să facă această meserie este îndoielnică.

Din distribuție fac parte actorii Tudor Aaron Istodor, Mehdi Nebbou, Nicolas Wanczycki, Diana Spătărescu, Andreea Vasile, Adrian Titieni, Cristian Ilinca.

Imaginea a fost semnată de Adrian Silișteanu, montajul de Mircea Olteanu, de sunet s-au ocupat Ioan Filip și Dan-Ștefan Rucăreanu, scenografia Gina Călin, costume Adina Bucur, producători Anamaria Antoci și Adrian Silișteanu, co-producător Jean des Forêts.

Fixeur” este cel de-al V-lea lungmetraj regizat de Adrian Sitaru după „Pescuit sportiv” (2008), „Din dragoste cu cele mai bune intenții” (2011) , „Domestic” (2012), „Ilegitim” (2016) producții care au câștigat distincții importante la festivaluri prestigioase. Regizorul semnează și câteva dintre cele mai premiate scurtmetraje românești: „Valuri” (2007), „Lord” (2009), „Colivia” (2010), „Chefu’” (2012), “Artă” (2014), „Excursie” (2014).

Fixeur” este o producție 4 Proof Film (România) în co-producție cu Petit Film (Franța), realizată în asociere cu Domestic Film, DaKINO Production și Movie Production Entertainment. Cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Programul MEDIA al Uniunii Europene, Région Basse-Normandie, Centrul Național al Cinematografiei Franța, Institutul Francez din București și HBO România. Filmul a fost dezvoltat în cadrul CineLink – Sarajevo Film Festival și Les Arcs 1950 Co-production Village.

06
/04
/22

Questo, platforma de divertisment urban care oferă jocuri tematice de explorare a lumii reale, și HBO Max provoacă bucureștenii să descopere universul serialului românesc „RUXX” într-un mod inedit, din 9 aprilie!

05
/04
/22

Luna aprilie marchează lansarea unui nou proiect educațional organizat de Asociația One World Romania. Pornind de la principiul că citirea unui film se poate asemăna cu cititul unei cărți, proiectul „Educație media prin film documentar la bibliotecă” face un pas asumat pentru a crește competențele de analiză critică a imaginii ale publicului larg, cu filmul documentar despre drepturile omului ca material didactic.

31
/03
/22

CRONICĂ DE FILM Câte ceva despre noul film al lui Pedro Almodóvar, “Madres paralelas” (2021), ajuns acum şi în cinematografele din România, distribuit de Independenţa Film.

21
/03
/22

Într-o ceremonie care a avut loc pe 19 martie la Palatul Național al Culturii din capitala Bulgariei și care a marcat cea de-a 26 ediție a Sofia International Film Festival, filmul românesc „Căutătorul de vânt” a câștigat premiul FIPRESCI „pentru măiestria reflecției asupra existenței umane și pentru modul în care folosește limbajul cinematografic în a revela frumusețea naturii și a vieții de zi cu zi”.

18
/03
/22

Comedia romantică „Lebensdorf”, regizată de Vali Hotea, cu Mimi Brănescu, Ana Covalciuc și Ioana Flora în distribuție, va putea fi vizionată în cinematografele românești începând de vineri.