„Fizica povestită“, poveste de seară la Humanitas-Cișmigiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/fizica-povestita-poveste-de-seara-la-humanitas-cismigiu/

Duminică, 18 decembrie, la ora 17.00, va avea loc la Librăria Humanitas de la Cişmigiu o dezbatere despre volumul de succes „Fizica povestită“ de Cristian Presură, recompensat recent cu Premiul Academiei Române în domeniul ştiinţelor fizice.

Un articol de Liliana Matei|17 decembrie 2016

La eveniment vor participa, alături de autor, profesorul Nicolae Victor Zamfir, directorul proiectului Extreme-Light Infrastructure-Nuclear Physics (ELI-NP) de la Măgurele, dr. Mircea Penţia, cercetător ştiinţific la Institutul Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară, Bucureşti-Măgurele, cercetător ştiinţific asociat CERN, Geneva,  Corina Negrea, jurnalist Radio România Cultural,  şi Vlad Zografi, senior editor Humanitas, coordonator al colecţiei Ştiinţă.

„Cartea lui Cristian Presură este cu atât mai valoroasă, cu cât se adresează în egală măsură unui cititor neavizat şi unuia bun cunoscător al formalismului matematic, care nu acceptă uşor afirmaţii fără demonstraţie. Parafrazându-l pe Richard Feynman, pot spune că pentru a studia fizica există două posibilităţi: fie urmaţi timp de cinci ani cursurile facultăţii de fizică, fie citiţi această carte“, a comentat  Mircea PENŢIA de la Institutul Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară, Bucureşti-Măgurele, cercetător ştiinţific asociat CERN, Geneva.

Cristian Prescură, autorul volumului, s-a născut în 1971 la Voineasa şi a urmat studiile facultăţilor de electrotehnică şi fizică. A lucrat la Institutul de Fizică Atomică, unde s-a ocupat de instalaţii electrice şi a studiat proprietăţile laserilor cu medii active solide. În 2002 a obţinut doctoratul în fizică la Universitatea Groningen, Olanda, unde a caracterizat proprietăţile optice ale sistemelor corelate de electroni. Rezultatele sale s-au concretizat în lucrări publicate în reviste de specialitate: Physical Review B, Physical Review Letters şi Science. În prezent este cercetător la compania Philips, Olanda. S-a specializat în domeniul senzorilor medicali. Împreună cu echipa sa, a inventat şi a introdus pe piaţă primul ceas capabil să măsoare pulsul sportivilor numai pe baza senzorilor optici. A publicat mai multe zeci de lucrări şi brevete de invenţie.

Cristian Presură are o activitate intensă de popularizare a ştiinţei în limba română, scriind articole pentru ziare şi reviste. Este membru al Asociaţiei Cercetătorilor Români Ad Astra şi fondator al Asociaţiei Ştiinţă pentru Toţi, prezentă la adresa stiinta.club.

17
/11
/23

Editura Litera invită cititorii să se bucure de noi apariții editoriale, reduceri și întâlniri cu autorii favoriți, între 22 și 26 noiembrie, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus 2023, desfășurat la Pavilionul Central Romexpo.

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

14
/11
/23

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 15 noiembrie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Eu cânt și muntele dansează de Irene Solà, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Janei Balacciu Matei, carte distinsă cu Premiul pentru Literatură al Uniunii Europene 2020.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

20
/10
/23

Într-o permanentă alunecare între prezent și trecut, romanul Vorbește-mi despre tata, devenit bestseller imediat după publicarea în Coreea, este nu numai o melancolică scrisoare de dragoste adresată de către o fiică părintelui ei, ci și o dramă psihologică în care, pe fundalul multistratificat al istoriei coreene recente, amintirile pot vindeca răni adânci și restabili relații de familie fragilizate.

18
/10
/23

De la volumul biografic „Martin Scorsese: O călătorie“ de Mary Pat Kelly la cartea de interviuri „Călătorie într-o fotografie” de Dia Radu, cărțile pe care vi le propunem de această dată vă invită să descoperiți fascinante istorii personale.

17
/10
/23

Un târg de carte de teatru – adevărat maraton al lansărilor și prezentărilor unor noi produse editoriale din domeniul artei scenice, cu întâlniri, discuții, întrebări, răspunsuri – constituie o componentă importantă a Festivalului Național de Teatru ajuns la a XXXIII-a ediție.

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.