„Flaut la puterea poeziei” . Turneu extraordinar al actorului Dorel Vişan şi al flautistului Ion Bogdan Ștefănescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/flaut-la-puterea-poeziei-turneu-extraordinar-al-actorului-dorel-visan-si-al-flautistului-ion-bogdan-stefanescu/

Flautistul Ion Bogdan Ștefănescu va încheia turneul său anual Flautul fermecat prin două concerte susţinute pe 30 iunie şi 1 iulie la Turda şi Bistriţa, alături de celebrul actor român Dorel Vişan.

Un articol de Petre Ivan|21 iunie 2019

Turneul Flautul Fermecat 2019 se desfăşoară în perioada 1-11 iulie 2019 sub titlul „Flaut la puterea poeziei” şi este un spectacol de muzică și poezie în care sunetul de aur al flautistului Ion Bogdan Ștefănescu se va împleti în ultimele două spectacole cu vocea inegalabilului actor Dorel Vișan.

Această formulă artistică pe care am exersat-o de-a lungul timpului mai ales cu tatăl meu, Eusebiu Ștefănescu, în zecile de spectacole de muzică și poezie pe care le-am realizat împreună și în alte foarte multe în care am participat alături de actori precum Gheorghe Cozorici, Ovidiu Iuliu Moldovan, Leopoldina Bălănuță, Florian Pittiș, Mircea Albulescu sau Alexandru Repan își are rădăcinile în cele mai îndepărate timpuri, când ritualurile care puteau influența chiar și natura se bazau pe armonia dintre cuvânt și muzică. Viața nu putea și nici nu poate avea consistență și sens fără această armonie de sorginte zeiască, transmisă nouă prin Orfeu. În acest spectacol, muzica pe care am compus-o, a fost special gândită pentru a susține farmecul rostirii poeziei.” – Ion Bogdan Ştefănescu în pregătirea turneului.

Turneul Flautul fermecat este unul dintre proiectele itinerante cele mai diverse care s-au dezvoltat în ultimul deceniu, iar Ion Bogdan Ștefănescu unul dintre cei mai inventivi muzicieni ai scenei româneşti actuale, artist preocupat în mod creativ de a face din concertele la care participă adevărate spectacole, cât mai atractive pentru public.

Dorel Visan

Întotdeauna el și-a dorit de la fiecare turneu mai mult decât de la cel precedent și astfel a căutat împreună cu cei care au scris istoria acestui turneu, povești care să aducă ceva în plus atât spectatorilor, cât și artiștilor implicați : „Am propus de acestă dată un eseu poetico-muzical de mare ținută pentru cultura românească în care, alături de muzica special concepută pentru a crea atmosfera și aura potrivite versurilor emblematice ale poeților Mihai Eminescu, Lucian Blaga și George Coșbuc.

Ritmul anual în care s-a organizat turneul Flautul fermecat începând din 2012 – uneori au existat chiar două ediții pe stagiune – l-a impus în cadrul evenimentelor culturale cu tradiție. Începând cu 2012, Ion Bogdan Ștefănescu a vizitat zeci de orașe din țară alături de pianistul Horia Mihail, în 2018 a realizat turneul Flautul fermecat împreună cu chitaristul Costin Soare. În 2019, este momentul îmbinării între poezie şi muzică. Primele patru spectacole din serie au fost susţinute la începutul lunii iunie alături de actorul Alexandru Repan.

Itinerar Ion Bogdan Ştefănescu & Dorel Vişan

  • 30 iunie, ora 19 – Turda, Sala Teatrului “Aureliu Manea”
  • 1 iulie, ora 19 – Bistriţa, Sinagoga

Foto: Flaut la puterea poeziei –  flautuldeaur.ro

 

22
/07
/15

În perioada 25 iulie - 1 august, Radio România Muzical şi Radio România Cultural transmit în direct șapte spectacole din cadrul Festivalului “Richard Wagner” de la Bayreuth, unul dintre cele mai importante festivaluri de operă din lume şi un punct de referinţă pentru toţi iubitorii muzicii lui Wagner.

20
/07
/15

Entuziasm şi urale sunt cuvintele care descriu cel mai bine reacţia publicului la finalul concertului Orchestrei Române de Tineret dirijate de Cristian Mandeal, solistă Oxana Corjos în deschiderea celei de-a 35-a ediții a Săptămânilor muzicale „Gustav Mahler” de la Toblach/Dobbiaco (Italia).

17
/07
/15

La toamnă, Jazz Night Out vine cu trei premiere: trompetistul și revelația Ibrahim Maalouf, pianistul Brad Mehldau într-un trio de neratat, Béla Fleck, americanul care a reinventat banjo-ul, toți trei pentru prima oară la București.

17
/07
/15

Aflat la a treia ediție, master-class-ul cu participare internațională "Muzica la Altitudine" va avea loc între 18 şi 26 iulie 2015 la Poiana Ștampei, în Bucovina, unde tineri muzicieni vor avea oportunitatea de a studia tehnici de instrument şi interpretare împreună cu doi muzicieni de talie internațională, violonistul Ştefan Horvath (Elveția) şi violoncelistul Răzvan Suma (România), solist concertist al Radio România.

17
/07
/15

Institutul Cultural Român de la Viena organizează marţi, 21 iulie, la ora 19.00, proiecţia specială a unor reportaje din seria KulTOUR mit Holender, realizate de postul Servus TV. Evenimentul de la sediul ICR Viena (Argentinierstrasse 39, 1040 Viena) este dedicat lui Ioan Holender, cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani pe 18 iulie.

16
/07
/15

Joia viitoare (23 iulie 2015) începe cea de a şasea ediţie de PADINA FEST, eveniment creat pentru iubitorii de muzică şi de activităţi sportive montane. În timpul zilei vor avea loc evenimente sportive şi activităţi recreaţionale - Maratonul Bucegilor, căţărări pe stâncă, rapel sau tiroliene, ateliere de aventură, iar serile vor fi dedicate în exclusivitate concertelor.

16
/07
/15

TVR prezintă concertul Filarmonicii din Viena de la Palatul Schönbrunn, dirijat pentru a doua oară de Zubin Mehta. Evenimentul este difuzat în două părţi, pe 18 iulie, de la ora 22.45, respectiv 25 iulie, de la 23.15, la TVR 1, TVR HD şi online, pe TVR+.

16
/07
/15

Se spune că au existat mulți dirijori legendari, dar un singur Herbert von Karajan. Probabil cel mai bine vândut artist de muzică clasică al tuturor timpurilor, Karajan s-a născut în Salzburg, în Austria, pe 5 aprilie, 1908, și a murit pe 16 iulie, 1989, în orașul în care a venit pe lume. Discurile lui s-au vândut în peste 200 de milioane de exemplare.

16
/07
/15

Trupa Byron concertează vineri, 17 iulie, de la ora 20.00, în Parcul Al.I.Cuza, la Foișorul de lemn. Evenimentul face parte din programul celei de-a X-a ediții a Stagiunii muzicale estivale, organizată de Primăria Sectorului 3. Intrarea publicului este liberă, iar accesul se face din strada Baba Novac, intersecție cu strada Câmpia Libertății.

15
/07
/15

Institutul Cultural Român de la Viena organizează duminică, 19 iulie, începând cu ora 10.30, un tur ghidat prin câteva locuri din capitala Austriei legate de biografia compozitorului român George Enescu, care a locuit şi studiat în Viena în perioada 1888-1894.

10
/07
/15

Orchestra Română de Tineret va participa, cu sprijinul ICR, la un turneu în Italia, Germania, Franța şi Austria în perioada 18 iulie -28 octombrie. Concertele vor avea loc la Dobbiacco pe 18 iulie, la Berlin pe 19 august, la Aix-en-Provence pe 2 septembrie și la Viena pe 28 octombrie 2015. Orchestra Română de Tineret este prima orchestră românească invitată să concerteze în celebra Konzerthaus din Viena.