Florentin Țuca: ,,Gazetarii ar trebui să fie preocupați cu identificarea adevărului”
https://www.ziarulmetropolis.ro/florentin-tuca-gazetarii-ar-trebui-sa-fie-preocupati-cu-identificarea-adevarului/

Joi, 15 ianuarie, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, a avut loc o dezbatere între Andrei Pleşu şi avocatul Florentin Țuca, autorul volumului ,,Gâlceava cu juristul din mine”.

Un articol de Judy Florescu|16 ianuarie 2015

Mai bine de un ceas, Librăria de la Humanitas a fost inundată de oameni doritori să asiste la discuția dintre Andrei Pleșu și Florentin Țuca. Trei camere de filmat și zeci de aparate de fotografiat au luminat sala, în timp ce unii oameni se opreau și în vitrină și fotografiau cu telefoanele mobile. Evenimentul a fost prilejuit de apariția volumului „Gâlceava cu juristul din mine”, de Florentin Țuca.

Florentin Țuca: „Ce are în comun avocatura cu gazetăria este imperativul adevărului. Și juriștii și gazetarii trebuie să fie preocupați cu identificarea adevărului. Avocatura și gazetăria ar trebui să aibă și o grijă pentru informația bine structurată, coerentă și percutantă. Nu știu dacă am fost un avocat-gazetar ca să răspundă acestor imperative. Libertatea de expresie este una dintre valorile fundamentale care este înscrisă în foarte multe piese de drept. Principiul care este la baza reglementării acelui drept este acela că figurează printre drepturile fundamentale ale omului, că ea suferă de limitări.”

Andrei Pleșu: „Cred că nimeni nu scapă de formația lui primă, chiar când vrea s-o facă, mai ales dacă a luat-o în serios. Nu poți să scapi de marca formației tale, ceea ce e bine. E bine să se vadă cine suntem. Eu am probleme cu oamenii care nu știu cine sunt.  Prefer să simt meseria în om, ceea ce mi se întâmplă rar în mediile în care mă mișc. Dacă am simți în fiecare interlocutor al nostru meseriașul, lucrurile ar merge mai bine. Ceea ce mă amuză este că dreptul apare și într-o versiune psihanalizabilă. Din când în când un fel de demon, un fel de complex al libertății iese la suprafață. Este totul legiferabil? Eu nu pot să fac o lege împotriva prostiei. Prostia e liberă și nu e încadrabilă. Eu nu pot nici măcar să fac o lege ca toți gazetarii să știe limba română, fiindcă toți cred că o știu și foarte puțini o știu cu adevărat. Ce facem cu lucrurile care nu sunt imediat încadrabile juridic?”

22
/05
/22

„Se estimează că un procent cuprins între 62 și 70% din populația generală se îndoiește într-un moment sau altul din carieră de legitimitatea statutului sau succesului”, afirma psiholoaga cliniciană Pauline Rose Clance în prima parte a anilor `80, când a început să studieze sindromul impostorului.

19
/05
/22

Asociația Bloc Zero a lansat primul număr al revistei de bandă desenată documentară POC!

10
/05
/22

După doi ani (2020 şi 2021), în care Premiile au fost acordate online și transmise în direct pe pagina de Facebook a revistei (cu laureaţii şi membrii juriului intervenind doar în faţa camerelor video), după ce, din motive de pandemie, Premiile au fost amînate din primăvară în toamnă, anul acesta revista noastră va acorda, din nou, Premiile Observator cultural la Teatrul Odeon, marţi, 17 mai, de la ora 19.00.

10
/05
/22

Salonul Internațional de Carte Bookfest, cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă, revine în peisajul evenimentelor culturale din capitală după trei ani de absență pandemică. Peste 100.000 de vizitatori sunt așteptați la ediția din acest an a Bookfest, în perioada 1-5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo.

18
/04
/22

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, Invențiile ocazionale, a fost publicată recent în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecției Anansi. World Fiction. Este vorba despre un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală.