Florian Pittiş – curiozități (esențiale)
https://www.ziarulmetropolis.ro/florian-pittis-curiozitati-esentiale/

„N-aveţi decât să mă invidiaţi, dar eu pot să fac în fiecare seară această minune: să iau viaţa de la capăt” – Florian Pittiş. Actorul, regizorul, traducătorul, interpretul de muzică folk şi realizatorul de emisiuni radio Florian Pittiş s-a născut într-o zi de 4 octombrie (1943), la Bucureşti, şi s-a stins din viaţă pe 5 august 2007, în acelaşi oraş.

Un articol de Petre Ivan|6 august 2018

Iată, aici, câteva curiozități (esențiale) despre cel alintat Moţu’, omul complex, inegalabil prin generozitate şi naturaleţe, o voce de neuitat care a adunat în ea toate misterele şi sensibilităţile lumii.

  • s-a născut la 4 octombrie 1943, la Bucureşti, fiind singurul fiu al unui pilot aviator, Nicolae Pitiş, comandant de escadrilă şi al Anei Pitiş, secretară de şcoală, casnică şi apoi croitoreasă, cea care ”semănând cu Danielle Darieux”, dorise – dar familia nu-i permisese – să devină actriţă.
  • numele său de familie a ajuns să fie scris cu doi de „t” dintr-o greșeală a angajatului stării civile, care pur şi simplu a completat eronat certificatul său de naștere.
  • la vârsta de 4 ani a debutat în teatru pe scena Teatrului Savoy în spectacolul „Congresul puştilor”
  • a frecventat grădiniţa în limba română, dar şi cea de la „Maison des Français”, unde, îmbrăcat fiind în costum popular, înregistrează primul „succes” muzical cu interpretarea „Pe Mureş şi pe Târnave”

    Florian Pittiș și Mariana Mihuț

  • în clasa a IV-a a pus în scenă actul III din „O scrisoare pierdută”, de Ion Luca Caragiale, repartizându-şi rolul cetăţeanului turmentat.
  • ca licean la „Gheorghe Lazăr”, se întâlneşte cu neuitatul actor Petre Gheorghiu, în calitate de conducător al cercului dramatic al elevilor – din care mai făceau parte viitori actori, ca Dan Tufaru, Aimee Iacobescu şi alţii.
  • în 1956 începe să frecventeze restaurantul „Ceahlăul”, care se afla în colţul străzii pe care locuia, locul unde a ascultat o formaţie care cânta „Rock Around the Clock”, al lui Bill Haley, la acordeon, ţambal şi la nai. A fost momentul în care Florian Pittiș s-a îndrăgostit de muzica rock.
  • în 1958, a făcut figuraţie în spectacolul „Omul cu mârţoaga”, la Teatrul Naţional din București.
  • a picat examenul de admitere la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti din cauza unor probleme de dicţie…
  • intră la Politehnică şi lucrează, concomitent, ca electrician la Teatrul Bulandra, unde va vedea de o sută şi ceva de ori „Cum vă place”, sau „D-ale carnavalului”, perioadă în care învaţă spectacolele pe dinafară, studiind intens arta unor mari actori ca Jules Cazaban, Ştefan Ciubotăraşu, George Mărutză, Clody Berthola şi alţii.
  • în același timp ia lecţii de dicţie, îşi corectează rostirea, iar într-un caz de forţă majoră, când un actor lipseşte, Liviu Ciulei îl invită să preia un rol, deja învăţat, din „Cum vă place”.

  • se înscrie din nou la examenul de admitere la IATC, intră fără probleme și termină Institutul ca șef de promoție
  • este angajat la Televiziunea Română, apoi la Teatrul Bulandra, unde va interpreta numeroase roluri, mai ales în spectacolele lui Liviu Ciulei. Concomitent demarează propriile spectacole de poezie şi muzică, dedicate tinerilor.
  • începe să poarte părul lung în anul 1971, moment în care declară că nu are de gând să renunţe la el, chiar dacă în acele vremuri, astfel de rebeli nu erau bine văzuţi.
  • în perioada de glorie a divertismentului TV este parte a renumitului trio de neuitat Pittiş – Dan Tufaru – Anda Călugăreanu, sub bagheta lui Alexandru Bocăneţ, -,
  • în 1992 întemeiază, alături de Mircea Baniciu, Mircea Vintilă şi Vladi Cnejevici, formaţia Pasărea Colibri

  • a asigurat dublajul de voce în seria „Aventurile Ursuleţului de Pluş”, şi în filmul „Marea Aventură a Porcuşorului”, în rolul lui Winnie de Pluş.
  • a fost membru şi purtător de cuvânt în Marea Lojă Națională din România
  • a tradus în limba română textele unora din cântecele lui Bob Dylan, printre care: „A Hard Rain’s A-Gonna Fall”/”Va veni iar o ploaie grea”, „Death is Not the End”/”Sfârşitul nu-i aici”, sau „Rainy Day Women”/”Toţi suntem puţin luaţi”.
  • s-a căsătorit, în martie 1999, cu Niculina Anda, de profesie educatoare.
  • a fost membru şi preşedinte al Senatului Clubului Aristocratic al Rapidului, fiind un susţinător declarat al acestei populare echipe de fotbal
  • a fost una dintre vocile consacrate ale îndrăgitei emisiuni „Teleenciclopedia”
  • a fost un fumător pătimaş de Carpaţi fără filtru
  • în 2006, a fost diagnosticat cu o boală gravă, cancer de prostată, care avea să-i macine trupul şi să-i grăbească sfârşitul.
  • în noiembrie 2015, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a hotărât, în unanimitate, ca, în amintirea sa, strada Gina Patrichi din zona Aeroportului Băneasa să se numească „Florian Pittiş”.
  • Foto: Florian Pittis – facebook 
29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.