Florin Chirculescu sau Attila Bartis? Care este cartea lunii septembrie?
https://www.ziarulmetropolis.ro/florin-chirculescu-sau-attila-bartis-care-este-cartea-lunii-septembrie/

Ziarul Metropolis vă invită la duelul cărţilor. În fiecare lună, alegem două dintre cele mai importante volume recent apărute în România şi le punem la luptă faţă în faţă. Cel care va câştiga confruntarea va fi declarat cartea lunii.

Un articol de Monica Andronescu|31 Octombrie 2017

Doi scriitori născuți în România în anii ’60. Doi scriitori cu destine complet diferite, unul, născut la Târgu Mureș, într-o familie maghiară, a emigrat în Ungaria, împreună cu familia, în adolescență. Cel de-al doilea, născut la București și devenit unul dintre cei mai mari chirurgi din România, este șeful secției de chirurgie toracică de la Spitalul Municipal și lider al sindicatelor medicilor, scriitor care publică acum prima carte sub numele lui adevărat, după ce ani întregi a semnat cu pseudonimul Sebastian A. Corn. Attila Bartis și Florin Chirculescu.

Două romane apărute în această toamnă, două romane de mare complexitate narativă, „Sfîrșitul” de Attila Bartis, publicat la Polirom, și „Greva păcătoșilor sau Apocrifa unui evreu” de Florin Chirculescu, publicat la Nemira.

Unul dintre cei mai cunoscuți scriitori maghiari ai momentului, cu romane premiate și traduse peste tot în lume, bucurându-se de un real succes nu numai în Ungaria, Attila Bartis este o figură interesantă în lumea literară a momentului, având un destin destul de zbuciumat până la cei aproape 50 de ani ai săi. Tatăl lui s-a numărat printre organizatorii protestelor anticomuniste din Cluj din 1956 și a primit o condamnare la 10 ani de închisoare, fiind eliberat în urma decretului din 1963. În adolescență, Attila Bartis a avut el însuși probleme cu Securitatea. I s-a retras cetăţenia română în 1984, an în care, într-o zi de noiembrie, a părăsit România, plecând împreună cu familia spre Ungaria. În 1986 a primit cetățenie maghiară, iar din acel moment, până în 1995, când a debutat, n-a fost scutit de suferințe. Și-a pierdut mama în adolescență și a fost tentat de multe ori, așa cum povestea el însuși, de suicid. În schimb, ca pe o formă de exorcizare, de autoterapie a scris… Și a scris un roman, care, de altfel, i-a adus succesul. „Tihna”, romanul care l-a consacrat, s-a născut dintr-o prelungită criză personală. Iar pe lângă faptul că scrie literatură, Attila Bartis fotografiază. E fotograf, la fel ca personajul lui din romanul publicat în această toamnă: „Sfârșitul”. De România, îl leagă multe amintiri, o casă lângă Gheorgheni și mormintele părinților.

Florin Chirculescu este un scriitor unic în literatura română. Un scriitor cu deschideri altminteri total necunoscute literaturii române și care, îndrăznesc s-o spun, dacă ar fi scris într-o altă țară sau într-o altă limbă ar fi avut poate un destin literar cu mult mai furtunos, deși nici așa nu-i lipsesc premiile din palmares. A scris multă vreme literatură SF, în ultimele două romane, „Ne vom întoarce în Muribecca” și acum „Greva păcătoșilor”, apropiindu-se tot mai mult de zona de mainstream. Și-a dorit să devină scriitor încă din adolescență, dar, după ce a citit „Cartea de la San Michele”, a hotărât că trebuie să devină medic ca să aibă o meserie. Apoi, când a intrat pentru prima dată într-o sală de operație, impactul a fost teribil. Și și-a dat seama câtă frumusețe există în chirurgie. Scrie ca să fie liber, pentru că, în sala de operație, se simte sclavul lucrurilor pe care le găsește în plagă. Dar și chirurgia, și literatura sunt o formă de a lupta cu moartea… Pasionat de alpinism, Florin Chirculescu crede că e o diferenţă majoră între chirurgie şi căţărare „în sensul că, atunci când te caţeri, eşti de partea opusă a bisturiului, adică poţi tu să mori, dar în rest sunt la fel de stricte amândouă. Trebuie să ştii să-ţi alegi soluţiile atunci, în clipa aia! Dacă faci proiectul unei clădiri şi ai un blocaj, te duci, fumezi o ţigară, dai un telefon… În escaladă şi-n chirurgie nu poţi să faci asta. Nu poţi să te duci să faci un pipi când sângerează pacientul.”

Deși departe de a fi autobiografice, ambele romane pe care le-am ales pentru duelul acestei luni sunt străbătute de cărări adânci cu rădăcini în autobiografie. De-o parte, povestea vieții unui fotograf care trăiește în Budapesta, cu amenințarea unei boli mortale. De partea cealaltă, povestea a doi medici, în două lumi diferite, și lupta lor cu sistemul și cu moartea…

Budapesta, fotografie din anii comunismului

Un roman teribil de poetic, de o poezie stranie, acidă, distructivă, „Sfîrșitul” lui Attila Bartis (traducerea Marius Tabacu) e romanul unei epoci, privite prin ochii unui bărbat marcat de propria viață până la automăcinare. Un roman cu irizări de realism magic tradus într-o realitate europeană marcată de anii comunismului, care capătă, în scriitura lui, dimensiuni grotești imposibil de surprins în cuvinte, „Sfîrșitul” propune o privire retrospectivă. Un fotograf celebru, pe nume András Szabad, simte apropierea morții. Și viața începe să-i curgă înapoi, ca un film dintr-un aparat de fotografiat, care a surprins momente, momente, momente. Și stări… Înapoi, în Ungaria comunistă a lui János Kádár. Înapoi în acei ani traumatizanți ai unui sfârșit de copilărie care avea să-l marcheze toată viața. Înapoi în acea perioadă sinistră de după ieșirea din închisoare a tatălui și după moartea mamei. Înapoi în acea zonă întunecată în care nu e loc de soare și de lumină, doar de acuzații grele ca moartea. Toată această întoarcere în timp nu seamănă cu nimic și nici nu e simplu de povestit, pentru că are structura complicată a unui album de fotografii în care imaginile nu sunt puse în ordine cronologică, dar toate refac o stare, o lume interioară. O lume bolnavă, disproporționată, urâtă, ca o rană care puroiază permanent. Acesta e gustul paginilor în care András Szabad se întoarce în anii aceia de sfârșit al copilăriei, când i se hotărăște destinul de fotograf.

Acuzațiile grele ca niște pietre de mormânt pe care i le aduce tatălui nu-l lasă să vadă nimic bun în jur și totul, fiecare scenă, are culorile apăsătoare ale vinei și ale morții pe care o simți pretutindeni. Un tânăr care nu-și iartă tatăl pentru că a fost închis din motive politice și pentru că și-a pierdut mama, o ființă pe care o adora și care, singură, apare în alte tonuri, în culori mai calde, mai umane. În rest, apartamentul sumbru din Budapesta, în care tatăl și fiul își duc viața în acea perioadă dinainte de moartea tatălui, privită cu o cruzime înspăimântătoare de fiul lui, nu este decât o proiecție a propriei lumi interioare a lui András Szabad. Străzile Budapestei, întâlnirile lui ciudate, cafeneaua, iubirile, prima partidă de sex, cârpa roșie pe care femeia și-o îndeasă în gură ca să nu i se audă gemetele, mezelurile mâncate trist la o masă într-o încăpere slab luminată, amenințarea Securității care plutește tot timpul în aer, vecina cea binevoitoare care e agent al Securității, mașina neagră oprită în fața clădirii, aristocrata care nu știe să spargă un ou în tigaie și se teme de vâscozitatea albușului, cimitirul, și apoi partida de sex care-i marchează cumva cariera de fotograf, apoi… povestea de iubire, chinuitoare, teribilă. Toate par proiecții ale lumii lui. Și toate se întretaie, lăsând loc din când în când unei povești din altă lume, cu bunici desprinși parcă din Marquez, precum bunica nebună care doarme ani în șir sau bunicul medic care adună sticle de alcool în pod, pe ale căror etichete sunt titluri de romane…

Extraordinară în acest roman este atmosfera. O Budapesta cenușie, pe care o descrie cel mai bine prima lui fotografie, cea cu un bătător de covoare, singuratic, în spatele blocului, o Budapesta cu linii de tramvai urâte, cu uzine comuniste, cu restaurante cu autoservire triste, cu oameni întunecați, cu haine urâte și cu o frică paralizantă transformată în mod de viață. Frica e ca un fel de „culoare” cenușie, rece, care devine patina fotografiilor ce refac această lume. Din care, de multe ori, se ivește un umor crud, cinic și înțepător, care-ți lasă gustul unui teribil hohot de râs. Cum este și această superbă scenă, în care, un profesor îi răspunde despre Dumnezeu unui elev despre care știe că este turnător… „Te înșeli, băiete. Numai cineva care există poate crea ceva. Dar Dumnezeu nu există. Bineînțeles că, dacă ar exista, atunci el ar fi creat totul, dar nu există.

Cum ne putem da seama de asta? l-a întrebat Szucs.

Din faptul că Marx, Engels, Lenin, dar mai ales tovarășul Stalin și-au dat seama de asta și ne-au spus-o și nouă. Tovarășul Stalin chiar se pregătea să devină popă, dar s-a lămurit. Dacă nu s-ar fi lămurit, nu ar fi putut deveni tovarășul Stalin.”

Dacă suferă de ceva romanul lui Attila Bartis? Poate de un fel de demonstrativism, atât în idee, cât și în structură, în tipul de scriitură, poate că pe alocuri e tributar unui tip de linearitate. Dar, pe de altă parte, granița este atât de fragilă… tocmai asta îi definește până la urmă stilul.

Din anul morții lui Mahomed, în Bucureștiul grevei medicilor

„Greva păcătoșilor” este un roman care vine total în contra curentului în literatură în acest moment. E un roman amplu, de peste 1000 de pagini, în care, de fapt, se întâlnesc mai multe romane. Să scrii în acest moment, în anul 2017, o poveste care să depășească o mie de pagini, într-un moment în care timpul curge în alt ritm și răbdarea e o valoare care s-a pierdut, când viteza e tot ce ne definește și ne grăbim, ne grăbim, ne grăbim, să scriem, să citim, să terminăm repede totul alergând spre… ce oare(?), e un act de curaj. E un act de curaj pentru că, vorba lui Philip Roth, cei care citesc încă devin pe zi ce trece tot mai puțini și în curând ne vom transforma într-o mică sectă, iar să arunci pe piață astăzi un asemenea roman poate fi un gest sinucigaș. Ei bine, „Greva păcătoșilor” este însă unul dintre marile romane ale literaturii române și, îndrăznesc s-o spun, un roman care bate multe dintre cărțile premiate la cele mai importante concursuri literare ale lumii.

În anul 632, undeva, la începuturile islamului, în anul morții profetului Mahomed, un medic evreu încearcă să-i ușureze sfârșitul. Barzillai ben Zakai, tabib-ul școlit în India, reușește niște intervenții chirurgicale incredibile pentru acel moment, iar precizia cu care Florin Chirculescu descrie instrumentele, prafurile și operațiile în sine este fascinantă. Poreclit Sahib, medicul care o ia cu mult înainte timpului său, atât în ceea ce privește tehnica medicală, cât și în privința mentalității, scrie o carte… o carte despre un medic din viitor, un viitor care arată pentru el ca cel din filmele SF pentru noi, un medic care care vrea să escaladeze vârful Nanga Parbat, dar nu ajunge niciodată pentru că se luptă cu sistemul.

De partea cealaltă, anul 2013, într-un București aproape apocaliptic, în care plouă întruna, plouă cumplit, fără oprire, fără să se vadă soarele luni întregi, doi frați gemeni caută o carte și vor să escaladeze vârful ucigaș Nanga Parbat din Himalaya. Cartea îi leagă în mod ciudat peste secole, iar destinul lor și al cărții se împletește cu cel al unui regizor nebun, obsedat de Wagner și de Parsifal. Unul dintre ei, Sahib, este medic la Marele Mall Medical. Iar al doilea, Mesneraș, este agent al serviciilor secrete. Și în mijlocul acestei lumi, al acestui București surprins atât de realist, încât pe alocuri alunecă în realism magic, totul stă sub amenințarea unei greve a medicilor. O grevă care tot stă să se întâmple și a cărei amenințare, ca un tăvălug, se rostogolește și scoate la iveală mizeria unei societăți absurde și corupte. Surprinsă pe alocuri cu precizia unui reportaj jurnalistic.

Între aceste două lumi, povestea pendulează cu un farmec irezistibil și nu i te poți sustrage. Te obsedează, simți nevoia să te întorci la ea, simți respirația marii literaturi, a acelei literaturi care, cu puține excepții, secolului nostru îi cam lipsește. Iar aceste pendulări între două universuri, sunt ca niște extraordinare călătorii în timp și efectul asupra cititorului este extraordinar. Pentru că-i oferă pe de o parte plăcerea unei narațiuni ancorate într-o lume orientală al cărei farmec este în această perioadă mai puternic decât oricând, încercând să schițeze o interesantă explicație despre începuturile islamului și tensiunile interconfesionale azi atât de prezente. Și pentru că, din înserările superbe dintr-un sat din secolul VII, cu arome de plante orientale, te poartă direct în Marele Mall Medical din București, în mijlocul corupției cumplite, în care personaje de pe scena politică, atât de cunoscute nouă, defilează cu nume de împrumut, ca niște măști grotești, în spatele cărora e greu să nu-i ghicești pe cei mai mulți dintre ei.

Iar povestea se adâncește în permanență, ca într-un sistem de oglinzi care deschide la infinit alte și alte lumi, alte și alte romane mai mici, fire secundare care curg din cele două mari, ce conduc întregul roman. Sunt superbe dialogurile dintre Sahib și Mahomed, de o inteligență ascuțită și atât de acid premonitorie, doi oameni inteligenți, mult deasupra timpului lor, care comunică dincolo de toate diferențele dintre religiile lor. Sunt superbe imaginile cu fetița Simha, care învață medicină de la tatăl ei, cu o pasiune în care întrezărești geniul. Sunt teribile scenele în care, înapoi în secolul 21, Florin Chirculescu urmărește relațiile de cuplu, cu un spirit de observație care te îngheață. Sunt extraordinare scenele din televiziunile unde Sahib merge să vorbească despre greva medicilor, într-un sistem corupt, descris cu mult cinism, precum întâlnirile dintre el, medicul care se luptă cu sistemul, și ministrul sănătății cel rârâit. Sunt teribile scenele de familie, în care parcă simți camera lui Cristi Puiu, în acel apartament unde tatăl mirosind a transpirație face gimnastică, iar mama îi împacă pe toți cu o ciorbă acră. E atât de inteligent surprinsă distanța, de netrecut, dintre Sahib și iubita lui, în scena în care merg împreună cu amicul lor pakistanez într-un restaurant aseptic din Piața Romană, atât de acidă și în același timp tandră privirea asupra Marei, iubita cea vulgară a lui Mesneraș, dar cu profunzimi nebănuite, fata fugită de la malul mării, în Germania… Sunt absolut teribile imaginile din spital. Și dintre toate, cea mai puternică, de un grotesc absurd, rămâne cea cu bocancul din piciorul tăiat al lui Ghiță. În Marele Mall Medical, un plutonier caută un picior amputat, care a rămas încălțat cu bocancul, pe care el îl are pe inventar…

Decizia

Pentru extraordinara forță narativă, pentru curajul de a scrie un roman total, pentru analiza subtilă și ficționalizată a unei societăți în care corupția e la ordinea zilei, pentru finețea cu care surprinde realități și oameni din lumi și secole diferite, pentru atenția la detalii, în spatele căreia se simte o documentare de ani întregi, pentru construcția a zeci de planuri care se întrepătrund, pentru curajul de a spune adevăruri incomode despre sistemul medical din România, Ziarul Metropolis declară romanul „Greva păcătoșilor sau Apocrifa unui evreu” de Florin Chirculescu câștigător al duelului și cartea lunii septembrie.

16
/10
/19

Vineri, 18 octombrie, de la ora 19:00, Curtea Veche Publishing, Institutul Gurdjieff din România și Librăriile Cărturești vă așteaptă la o discuție despre volumul „Întâlniri cu oameni remarcabili” de G.I Gurdjieff. La discuție vor participa regizorul Andrei Șerban, Laszlo Hollan (reprezentant al Institutului Gurdjieff din Paris), Cantemir Mambet (traducătorul cărții, preşedinte al Institutului Gurdjieff din România).

14
/10
/19

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă luni, 28 octombrie, ora 18.30, în Aula Bibliotecii Central Universitare „Carol I“ (str. Boteanu nr.1), la conferinţa „Evgheni Vodolazkin în dialog cu Marius Constantinescu“. Seara se va încheia cu o sesiune de autografe.

12
/10
/19

Editura Litera anunță evenimentele literare și aparițiile editoriale ale toamnei 2019. Printre acestea, una dintre cele mai dezbătute cărți de acum: „Trei femei” de Lisa Taddeo.

10
/10
/19

Pe 9 octombrie 1967, Ernesto Guevara, supranumit „El Che”, a fost asasinat în Bolivia. Argentinianul a fost unul dintre liderii revoluției comuniste cubaneze. O jumătate de secol mai târziu, mitul Guevara încă rezistă. Cum și de ce?

09
/10
/19

Cea de-a şaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi – FILIT s-a încheiat.

08
/10
/19

La începutul fiecărui octombrie la Iași se întâmplă un mic act de magie. Magia: România, așa cum o cunoaștem, este suspendată și în locul ei se pogoară un mare festival de literatură și traduceri, cum nu sunt multe pe bătrânul nostru continent (și pesemne niciunul dincoace de fosta noastră cortină de fier). FILIT (Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași) tocmai și-a încheiat cea de a șaptea ediție.

03
/10
/19

La început de octombrie, emisiunea „Garantat 100%” de la TVR 1 împlineşte 20 de ani. Realizatorul ei, Cătălin Ştefănescu, vine să-şi întâlnească telespectatorii cu ediţii în premieră, într-un decor complet nou, modern şi primitor în acelaşi timp. Noul Garantat 100% începe duminică, 6 octombrie, cu un dialog plin de substanţă cu psihoterapeuta Esther Perel.

02
/10
/19

Îndrăgitul scriitor Mihail Șișkin, considerat cel mai important autor rus contemporan și singurul care a primit toate cele trei mari premii literare ruseşti, va conferenția  marți, 8 octombrie 2019, de la ora 18.00, în Sala Mare a Ateneului Român, la invitația  Curtea Veche Publishing, în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu”, în cadrul Conferințelor de la Ateneul Român.  

30
/09
/19

Mai vechi și mai noi, volumele pe care vi le propune Ziarul Metropolis în acest top subiectiv au în comun spiritul unui anotimp și, vorba unui romancier apreciat, „sentimentul unui sfârșit”.

28
/09
/19

În perioada 1–5 octombrie, scriitorul francez Lionel Duroy, autorul romanului Eugenia, o ambițioasă frescă a României anilor 1930–1940 inspirată de Jurnalul lui Mihail Sebastian, va fi prezent la București și la Iași, invitat de Festivalul Internațional de Literatură și Traducere (FILIT Iași) 2019, de Institutul Francez din România și de Editura Humanitas Fiction.

Page 1 of 9612345...102030...Last »