Florin Piersic împlineşte 78 de ani. La mulţi ani!
https://www.ziarulmetropolis.ro/florin-piersic-implineste-78-de-ani-la-multi-ani/

Florin Piersic, cel obişnuit cu succesul, cu publicul, cu veşnica tinereţe, cu umorul şi cu viaţa trăită din plin, împlineşte astăzi 78 de ani.

Un articol de Petre Ivan|27 ianuarie 2014

Florin Piersic, cel obişnuit cu succesul, cu publicul, cu veşnica tinereţe, cu umorul şi cu viaţa trăită din plin, împlineşte astăzi 78 de ani.

La 36 de ani, povestea că într-o zi i-a adus poştaşul acasă un colet plin cu 320 de scrisori de la admiratori. Doar într-un singur an a primit 5.000 de scrisori, iar de-a lungul celor 78 de ani probabil că a primit zeci de mii. De ce? Pentru că în timpul unei emisiuni de teatru la microfon s-a lăsat înduplecat şi a comunicat adresa lui de acasă.

Acasă a fost întotdeauna pentru Florin Piersic scena. Sau platoul de filmare. Şi este şi acum. Joacă în continuare în spectacolul „Străini în noapte“, alături de Medeea Marinescu, un spectacol regizat de Radu Beligan, în care a jucat de peste 300 de ori, iar în februarie se va afla la Hunedoara.

florin piersic

Florin Piersic s-a născut pe 27 ianuarie 1936

„Spectatorul aşteaptă întotdeauna mai mult de la cel căruia i-a acordat simpatia, deci, încrederea lui. E ca în sport. Ca la săritura în înălţime. Un timp, toată lumea e încântată că ai sărit 1,90. Pe urmă, începe să murmure. «Iar 1,90? Tot 1,90? Mai sus ştacheta! Mai sus! Mai sus!» De 1,89 nici nu vrea să mai audă!“, spunea Florin Piersic.

Copilul care străbătea uliţele satului Corlata şi străzile Clujului s-a îndrăgostit de actorie la cinema, văzându-i pe Kirk Douglas şi pe Anthony Quinn. S-a transformat în omul deschis, prietenos, fără ascunzişuri şi în actorul lacom, care a debutat cu Peer Gynt, în regia lui Dinu Cernescu şi care a devenit repede celebru. L-a jucat pe Mîşkin în „Idiotul“, pe Lennie în „Oameni şi şoareci“, pe Val Xavier în „Orfeu în Infern”, pe Orin în „Din jale se întrupează Electra”…

Destinul lui s-a apropiat foarte repede de zona cinemaului. Mama lui, gravidă cu el, se afla la cinema, în Cluj-Napoca, împreună cu tatăl actorului şi se uita la „Tarzan“, cu Johnny Weissmuller. Şi în timpul proiecţiei i-a spus soţului că naşte. Au lăsat filmul la jumătate şi au fugit la spital. „Dintr-un cinematograf am plecat să vin pe lume, ca să zic aşa“, spunea actorul.

În film, l-a inventat pe Mărgelatu, în “Drumul oaselor”, “Trandafirul galben”, “Masca de argint”, “Colierul de turcoaze”. A creat roluri memorabile şi în “Neamul Şoimăreştilor”, “Ciulinii Bărăganului“, “Haiducii lui Şaptecai”, „De-aş fi… Harap Alb“, „Mihai Viteazul“ ş.a.

„Sunt o fire comunicativă. Poate e un defect, poate e o calitate, dar îmi place să stau de vorbă cu toată lumea. Aşa eram şi înainte să fiu Florin Piersic, aşa sunt şi acum“, mai mărturisea Florin Piersic, omul care râde mereu la bancurile în care se spune că el vorbeşte mult.

Teatrul Metropolis i-a acordat lui Florin Piersic prima stea de pe Aleea Celebrităţilor, în Piaţa Timpului din Bucureşti, la inaugurarea proiectului, în 2011.

Foto cu Florin Piersic – Maria Ştefănescu

04
/01
/14

Lia Bugnar, actriţă, regizoare şi scriitoare, împlineşte astăzi 45 de ani. Marcela Moţoc Augessy publică un text-cadou, chiar de ziua ei, în Ziarul Metropolis.

09
/11
/13

Lucian Pintilie, unul dintre cei mai mari regizori de film din România (unii critici spun că este chiar cel mai important cineast român), împlineşte, astăzi, 80 de ani! Opozant al sistemului comunist, creator de şcoală de film, părinte al „noului cinema românesc“ (pentru că cei mai mulţi regizori au învăţat să facă film de la el, iar „Reconstituirea“ a fost făcut „înaintea timpului său“), Lucian Pintilie şi-a construit o carieră redutabilă, prin pelicule care au primit de multe ori o ştampilă fermă: „capodopere“.

18
/10
/13

Teodora Stanciu este o figură care ți se lipește de suflet prin farmecul și energia pe care le transmite. Aceeași forță se regăsește și în rolurile pe care le-a avut până acum, indiferent că este vorba despre un one woman show (,,Parfum de viață”) sau despre un rol episodic (,,Casa Zoikăi”).