Florin Piersic Jr., Ada Condeescu şi Irina Margareta Nistor susțin “Filme pentru Liceeni”
https://www.ziarulmetropolis.ro/florin-piersic-jr-ada-condeescu-si-irina-margareta-nistor-sustin-filme-pentru-liceeni/

Prietenii ”Filme pentru liceeni” susţin educaţia prin film şi dezvăluie ce peliculă ar prezenta ei elevilor, dacă s-ar afla pentru o oră în spatele catedrei, în calitate de profesor de arte. Printre cei care au răspuns provocării se numără actorii Florin Piersic Jr, Iulia Verdeş, regizoarea Iulia Rugină şi criticul de film, Irina Margareta Nistor.

Un articol de Petre Ivan|18 septembrie 2016

Florin Piersic Jr. recomandă Mustang (2015), debutul regizoarei Deniz Gamze Erguven, un film multipremiat, plasat în societatea tradiţională turcă.

Despre acest film, Piersic Jr. spune că este:  “o fabulă extrem de necesară, în zilele noastre. Mulți o să mă contrazică. O să spună că nu e doar o fabulă, ci realitatea anului 2016, în multe locuri de pe planeta Pământ. Iar ei o să aibă dreptate. Oricum, până acum nu știu pe nimeni care să fi văzut filmul și să nu se fi îndrăgostit de Lale (personajul principal). Cel puțin la mine pe Facebook, Lale a primit numai inimioare. Așa că – vizionare plăcută.”

Iulia Verdeş: “Le-aş recomanda să vadă Moonrise Kingdom (r. Wes Anderson, 2012). Un film despre voinţă şi Filme pentru Liceeniîncăpăţânare, trecerea de la copilărie la adolescenţă, printr-o poveste fascinantă şi emoţionantă, o întreagă aventură  a unei lumi imaginative, o poveste despre dragoste şi evadare.”

Iulia Rugină: “Daca aș fi profesor pentru o zi i-aș îndemna pe elevi să vadă Modern Times (Timpuri Noi) – Charlie Chaplin (1936). Cred că e ușor să începi să înțelegi cinema-ul dacă o iei cu pași mici de la început, atât cronologic cât și ca limbaj. Și cred că un film de Chaplin poate să servească ușor drept litera A într-un alfabet absolut fascinant care poate urma.”

Fără îndoială că aş alege Pădurea spânzuraţilor, filmul lui Liviu Ciulei (1964), impecabil cinematografic, perfect pentru a explica drama războiului şi dilemele combatanţilor, dar şi iubirea, prietenia, respectul, dragostea de ţară. – Irina Margareta Nistor

Recomandările lui Tudor Chirilă, Ada Condeescu, Jean Lorin Sterian sau Laurenţiu Calomfirescu pot fi văzute pe pagina de Facebook ”Filme pentru liceeni”

În anul școlar 2015-2016, în cadrul programului de educaţie prin film, “Filme pentru liceeni”, au avut loc 161 evenimente în 90 de licee din țară, la care au participat peste 15.000 de liceeni şi profesori,

În noeimbrie 2016, echipa ”Filme pentru liceeni” va organiza o conferință de trei zile în cadrul căruia se vor prezenta rezultatele și impactul metodei utilizate. Evenimentul va încheia prima ediție a proiectului.

Foto: Filme pentru Liceeni – facebook.com/filmepentruliceeni

13
/09
/17

CRONICĂ DE FILM „Perfect sănătos”, noul film de ficţiune regizat de Anca Damian, scris împreună cu Lia Bugnar şi avându-l în rolul principal pe Anghel Damian, este un fals thriller care începe convingător, dar care îşi pierde din credibilitate pe parcurs, fără a fi lipsit de calităţi (printre care imaginea desaturată a lui Oleg Mutu).

12
/09
/17

După ce a cucerit box office-ul american şi a devenit horror-ul cu cele mai bune încasări din istorie, ,,IT” domină şi clasamentul veniturilor realizate la nivel local şi generează 628.166 lei în weekend-ul lansarii pe marile ecrane din România, fiind vizionat de 32.214 spectatori.

12
/09
/17

Editura Nemira continuă Serile Nautilus – evenimente lunare dedicate iubitorilor de science fiction & fantasy – cu scriitorul Ted Chiang, invitat prin skype la o discuţie cu Ana Nicolau, luni, 18 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas din Cişmigiu. Publicată în colecția Nautilus, Povestea vieții tale a fost cea mai bine vândută carte la Bookfest 2017.

11
/09
/17

Bucharest International Dance Film Festival 2017 și-a desemnat, duminică seară, câștigătorii, la finalul a patru zile de proiecții, performance-uri și întâlniri. În competiția internațională, cel mai bun film a fost desemnat ”The Line” - regia Adrien Ouaki și Nathan Cahen, coregrafia Adrien Ouaki. Scurtmetrajul a fost premiat ”pentru complexitatea expunerii cinematografice, dublată de un limbaj de mișcare puternic care susține ideea filmului”.

09
/09
/17

Din 13 septembrie, festivalul Pelicula va umple din nou orașul de culoare și de filme pline de emoție. Unele în avanpremieră extraordinară, altele cu un traseu mult prea scurt în sălile noastre de cinematograf, cele mai multe probabil singura dată pe ecranele unui cinematograf din România.

08
/09
/17

CRONICĂ DE FILM Câştigător la începutul anului la Festivalul de la Rotterdam şi inclus în competiţia Festivalului Anonimul de la Sfântu Gheorghe, "Sexy Durga", al treilea lungmetraj al regizorului indian Sanal Kumar Sasidharan, este unul din cele mai destabilizatoare filme din 2017. Ambiţios, fascinant, perturbator.

06
/09
/17

Între 7 și 10 septembrie, trăim într-un oraș al dansului, datorită Bucharest International Dance Film Festival, care ne propune cele mai atrăgătoare filme de dans ale momentului. Despre provocările unui astfel de eveniment, am stat de vorbă cu coregrafa și regizoarea Simona Deaconescu, cofondatoare a festivalului ajuns la a treia ediție.

06
/09
/17

Bucharest International Dance Film Festival începe joi, 7 septembrie, cu proiecția lungmetrajului ”La Danseuse/ Dansatoarea”, în regia lui Stéphanie di Giusto, și se va încheia pe 10 septembrie, cu prezentarea documentarului ”WIM”, de Lut Vandekeybus.

05
/09
/17

Cel mai bun film, Cel mai bun scenariu adaptat și Cel mai bun actor în rol secundar sunt cele trei Premii Oscar din opt nominalizări, din palmaresul filmului „Moonlight” („În lumina lunii”) în regia lui Barry Jenkins. Vineri, 15 septembrie, regizorul va deschide prima ediție a American Independent Film Festival la București, printr-o discuție cu publicul în direct prin Skype, la finalul proiecției celui de-al doilea lungmetraj al său.

01
/09
/17

Festivalul documentarului românesc anunță selecția competițională oficială și pregătește 6 zile de proiecții, întâlniri cu regizori, dezbateri și sesiuni de master class, în perioada 26 septembrie – 1 octombrie la Cinema Muzeul Țăranului (str. Monetăriei nr. 3), Sala ARCUB Lipscani și Știrbei Center (str. Știrbei Vodă nr. 104 - 106).