Florin Piersic Jr.: „Sunt tot felul de demoni care pot fi scoși la iveală pe scenă”
https://www.ziarulmetropolis.ro/florin-piersic-jr-sunt-tot-felul-de-demoni-care-pot-fi-scosi-la-iveala-pe-scena/

Florin Piersic Jr. crede că, în teatru, cea mai importantă e echipa. Spune că îi place meseria de actor pentru că, pe scenă, poate să facă lucruri pentru care ar fi amendat în viaţa reală…

Un articol de Ziarul Metropolis|11 August 2015

Pe 9 august, în ultima zi a festivalului de teatru Ideo Ideis, actorul Florin Piersic Jr. a ținut un masterclass pentru tinerii prezenți la evenimentul din Alexandria. Mai jos sunt câteva fragmente din discursul său:

La câțiva ani după ce am terminat Institutul, am cunoscut un om, într-un workshop, la Londra, care în zece zile mi-a deschis ochii și mi-a schimbat toată părerea despre meseria asta. El m-a făcut să înțeleg ideea de familie, de echipă. În Institut n-am fost o echipă, ăsta-i adevărul. Am fost la clasa domnului Albulescu, un profesor cu o carismă cu totul specială, dar care n-a reușit să ne unească. Eram o clasă mică, 10-11 oameni, dar niciodată nu ne-am iubit între noi foarte tare. Asta a fost greșeala.

S-ar putea ca un actor care e inegalabil, fantastic, să nu rămână pe lista mea de opțiuni, pentru că nu-și respectă și nu-și iubește partenerii. Dacă nu există respect între colegi, n-ai nicio șansă.

În anul I, am fost foarte respectuos, mă uitam la studenții de anul IV ca la niște megastaruri. „Au făcut patru ani de teatru, tre’ să știe multe lucruri…” Undeva în anul II, când coboram cu liftul (era o cușcă transparentă), mi-am aprins o țigară. O studentă din anul IV, m-a văzut și mi-a zis: „De ce fumezi, mă, în lift?!”. Am ajuns la parter, am urcat scările și… nu pot să reproduc ce i-am spus. Cred că a fost o trezire necesară. Pentru că eram mult prea naiv. Ce i-am spus fetei ăleia n-a fost prea academic, dar a fost bine. (râde)

Sunt tot felul de demoni în noi care pot fi scoși la iveală pe scenă. De asta îmi place meseria de actor, că am voie să fac lucruri pentru care aș fi amendat în viața reală. Poate chiar închis…

E foarte plăcut să vezi că ai ajuns la sufletul oamenilor; că spectacolul a evoluat așa cum ai gândit și că toată construcția a funcționat bine. Dar, când rămâne la un nivel mediocru și simți lucrul ăsta, iar lumea bate din palme și zice „da, drăguț, e ok, ne-am distrat”, e o durere mare…

Pot să-mi explic de ce actorii cad în depresie uneori. Am trăit asta și aici. Acum doi ani am fost cu spectacolul „Zi că-i bine”. A fost bine primit. Închisesem scena asta cu niște pantaloni și pusesem niște ventilatoare în spatele panourilor, ca să nu murim de cald. Ceva cu ventilatoarele alea s-a întâmplat, că nu m-am putut concentra. Și m-am simțit foarte prost la sfârșit, când a venit Marius Manole și mi-a zis „Băi, ce mișto ai fost!”. Nu înțelegeam… l-am păcălit pe Manole?!
Prietena mea m-a învățat: „Nu mai spune că ai fost prost, că nu toată lumea își dă seama că ai fost prost, când crezi tu că ai fost prost. Spune și tu «mulțumesc», nu mai comenta că ai avut o seară proastă.” (râde)

După anul 2000, nu s-a mai întâmplat să accept roluri nepotrivite. Cel puțin nu în teatru. Dacă am renunțat la mici avantaje pe care ți le oferă un salariu de mizerie, n-aveam cum să mai fac compromisuri. În 2015, adică în ianuarie anul acesta, am jucat pentru prima dată teatru în regia altcuiva; după anul 2000. Practic, de atunci până acum, am făcut – cum s-ar zice – „ce-am vrut eu”.

Mi s-a pus demisia în față, n-a fost un act de curaj. Dar aveau nevoie să elibereze un post, pentru că eu luam salariul degeaba. Mie mi se părea că la un moment dat o să vină un nene și o să zică „ce nevoie am eu de actorul ăsta!”. Fără să știe ce pot, pentru că el nu mai putea să mă vadă în nimic. Mi s-a pus eticheta de „actor dificil” tocmai pentru faptul că am refuzat niște lucruri. Dar s-a creat un zvon care îmi face rău și acum… Cristi Juncu m-a sunat în toamnă ca să facem „Vestul singuratic” și m-a întrebat după prima repetiție: „Dar n-o să renunți, nu?”

Acum încerc să scriu o piesă. Asta prin din pricina faptului că am tradus multe piese și e ușor să fac saltul. Sunt OK cu dialogul. Începe să mă intereseze din ce în ce mai puțin literatura și din ce în ce mai mult materialul care poate fi folosit în teatru, film.

Cred în actorul cu mai puțin talent, dar cu o putere de muncă extraordinară. Talentul ăla se poate umfla, se poate lucra. Dacă își dă voie, dacă nu stă pe Facebook 10 ore, dacă afectează orele alea pentru studiu… Nu mai cred în talentul lăsat acolo să lâncezească. Se pierde. E ca un organ care nu e luat în sistem – se atrofiază, efectiv.

Concluzia mea e că învăț tot timpul, învăț la fiecare proiect. Și asta-i frumos, e o meserie care nu se termină niciodată.

Foto: Facebook Florin Piersic Jr.

22
/03
/19

Jim Carrey (57 de ani) este, din toamna trecută, protagonistul serialului de comedie „Kidding“/„Glumeam!“, disponibil pe HBO GO, producţie pentru care actorul a făcut echipă cu regizorul Michel Gondry, alături de care a lucrat la Eternal Sunshine of the Spotless Mind. Puteți vedea, aici, o scurtă privire de ansamblu (epic tribute) asupra carierei lui Jim Carrey, clip realizat de Alexandru Catrina.

21
/03
/19

Trupa britanică The Cure a înregistrat un nou album de studio, primul în decurs de zece ani, potrivit declaraţiilor solistului, Robert Smith. Invitat la emisiunea „The John Maytham Show” pentru a vorbi despre concertul pe care grupul îl va susţine joi, în Capetown, Smith a făcut dezvăluiri despre albumul care urmează „4:13 Dream”, lansat în 2008.

21
/03
/19

Când ați ascultat ultima oară o creație semnată de marele Amadeus? Mozart – considerat geniul muzicii clasice, care a compus peste 600 de lucrări în nenumărate genuri (operă, simfonii, concerte, muzică de cameră etc.) în doar 35 de ani de viață trăiți extrem de intens – este cel căruia îi este dedicat în întregime concertul susținut miercuri, 27 martie (19.00), la Sala Radio, de ORCHESTRA  DE  CAMERĂ RADIO, sub bagheta dirijorului RADU POSTĂVARU.

21
/03
/19

Au trecut câțiva ani buni de când, într-un alt sfârșit de martie, am avut șansa unei întâlniri cu actrița Carmen Stănescu. Era anul 2011. Avea atunci 86 de ani și alesese deja să stea departe de scenă, să rămână acasă la ea, în apartamentul de pe Bulevardul Dacia, unde prefera să oprească timpul în loc și să trăiască într-o altă lume…

21
/03
/19

Duminică am fost la muzeu pentru o scurtă incursiune in mintea întortocheată a lui Leonardo Da Vinci. Doar că fără titirel și mami, epuizați după cele aproape zece zile de spitalizare. Pe drum, ne-am oprit cu Alessandro, tatăl lui Lorenzo, la un showroom auto. Cam scumpe mașinile de acolo, totuși, pentru buzunarele noastre pline cu caramele.

Page 1 of 78412345...102030...Last »